sâmbătă, 6 iunie 2026

Jurnal cenaclier


Când muzica însuflețește cuvântul

„E-o muzică de toamnă/ Cu glas de piculină,/ Cu note dulci de flaut, / Cu ton de violină... / Și-acorduri de clavire/ Pierdute, în surdină; / Și-n tot e-un marș funebru / Prin noapte, ce suspină.../” (George Bacovia, „Nocturnă”)
Sâmbătă – 06.06.2026, orele 11 – a avut loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. De data aceasta, ne-am îndepărtat de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare, de Sala de Cenaclu „Ion Burnar”, ce adăpostește, de atâta timp, reuniunile noastre literare. În această sâmbătă, întâlnirea noastră s-a desfășurat în Sala de Festivități a Colegiului de Arte, Baia Mare. Nu ne întâlnim prima oară cu elevii acestui prestigios colegiu. De fiecare dată, când a citit ori a lansat o nouă carte, poetul-profesor Ștefan Herțeg ne-a însuflețit întâlnirile cu interpretările elevilor săi, fie în sala de cenaclu fie în „Salonul Artelor” a bibliotecii, ce beneficiază și de o pianină. De data aceasta a fost altfel, am fost invitați să desfășurăm cenaclu în locul, unde muzica este la ea acasă. Pentru început am înmânat colegilor diplomele Festivalului Internațional „Cuvânt în lume”, festival ce a avut loc vineri 29 mai. Putem spune că ne-am despărțit prin poezie de mirabolanta lună mai. A fost a XX-a ediție a acestui festival, în care suntem partenerii elevilor Colegiului Național „Mihai Eminescu”, Baia Mare, sub îndrumarea cadrelor didactice ale acestui colegiu. Așadar ne-am despărțit de luna mai poetic și am intrat în luna iunie, experimentând ceea ce autorul volumului „Sonore” ne atenționează încă de pe copertă: „Cuvântul a sosit odată cu sunetul”. Volumul a apărut recent la Editura „Casa Cărților”, beneficiind de o prefață, semnată de poetul Gheorghe Pârja: „Ștefan Herțeg și solfegiul cuvintelor”. Citez: „Nu oricui îi este dat să asculte instrumentele care ne fac bucurie în mersul vieții. Să le dea semnificații lirice.”. „Poetul găsește calea fericită de a pune în armonie muzica cu măsura cuvintelor.”. Lucrul demonstrat de autor, după lectura câtorva poeme. A urmat apoi o demonstrație a elevilor acestui colegiu, acompaniați la pian de doamna prof. drd. Smaranda Grigorian. Primul a fost Albert Pricop - trompetă, a urmat Teodora Hoban - flaut, Maria Voevod - oboi, Răzvan Rogoz la clarinet. Tânărul Teodor Rogoz și clarinetul său ne-au emoționat, așa cum au făcut-o și ceilalți colegi ai săi. Despre autor și poezia sa au luat cuvântul: poeta Mihaela Poduț-Ienuțaș, Flaviu-Claudiu Mihali, editorul cărții, poetul Gelu Dragoș, prof. Pamfil Bilțiu, jurnalistul Vasile Tivadar. Mereu în formă, poetul Vasile Bele a recitat poemul ales într-un mod ce ne-a impresionat. Distinsul coleg, nouăzecistul prof. Ioan Șiman, epigramist de frunte al țării a pledat, din nou, pentru poezia clasică și pentru prozodie. Profesorul Alexandru Sabou a profitat de pauza creată pentru a ne invita, 17.06.2026, orele 13,oo Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, la lansarea volumului de poezie. Îi urăm succes! Revenind la volumul „Sonore”, poetul Liviu Coroiu și-a exprimat opinia, mereu bine documentată. Chiar și domnul Ion Profeanu a ținut să adauge câteva gânduri. L-am lăsat pe scriitorul și dascălul Vasile Leschian, la final, să se desfășoare. Mereu aflăm lucruri interesante, demne de reținut, de la Domnia sa. Au fost prezenți poeții: Claudia Tomescu, Maria Bilțiu, Janeta Joca-Coroiu, Dorița Ana Dobrican, Vasile Dan Marchiș, Remus Rogojan, Vasile E.  Lupșe. Cum ieri, 05.06.2026, a fost Ziua Învățătorului, am urat sănătate tuturor dascălilor ce deschid minți și îndrumă școlarii, începând cu grădinița. Am ținut și un moment de reculegere pentru trei dintre colegii plecați dintre noi, născuți în iunie. Este vorba de: Ioan Hada ( 06.06.1960), Ștefan Bellu ( 09.06.1939) și Dumitru Fânățeanu (28.06.1944). Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace”. Cu bucuriile zilei și tristețile inerente, întâlnirea a fost una plină de har. Mulțumim pentru momentul muzical și pentru cel poetic. Felicitări, domnule profesor, Ștefan Herțeg!

Florica Bud,
președinte,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș









                                           

                                                              Foto: GDL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu