Secole de supunere, de umilințe devenite obișnuință,
de spirit gregar de supraviețuire, ne-au îmbogățit dicționarul paremiologic cu
proverbul „capul tăiat, sabia nu-l taie”. Încercările de a explica sensul
expresiei prin evidențierea așa-zisului pragmatism românesc eșuează lamentabil,
pentru că istoria noastră nu cunoaște doar oportuniști, lași și fricoși.
Personalitățile noastre care ne-au definit ca neam
au fost de cele mai multe ori trădate, nu trădătoare; au preferat mai degrabă
sacrificiul în locul dezonoarei. Și totuși, cum am ajuns la acest conformism
suprem? Cum am ajuns să acceptăm nedreptatea și, cu o totală lipsă de curaj, să
ne supunem unor situații în care suntem lipsiți de drepturile noastre
fundamentale?
Ni s-a impus ca o condiție de a deveni membri NATO
să nu avem dispute teritoriale nerezolvate, care, chiar dacă nu erau active, ar
fi putut deveni destabilizatoare. Ce dacă „tatăl” URSS ne furase o halcă din
țară în urma unui odios tratat cu Germania nazistă, „fiica” Ucraina rămăsese ca
o nesimțită cu zestrea.
Tratatul ar fi putut fi considerat nul chiar în
1945, când Germania nazistă dispare, sau, în cel mai rău caz, în 1991, când
URSS se dezmembrează, mai ales că în 1989 Sovietul Suprem al URSS condamnase
oficial protocolul secret al pactului germano-sovietic.
Nu a fost cazul, am plecat capul și am semnat în
1997 un alt tratat în care recunoșteam frontierele existente doar ca NATO să
considere relația noastră cu „cumnatul” ucrainean, cel care o „ține” pe „sora”
noastră, Bucovina de Nord, captivă, ca fiind „stabilă”.
Plecăm capul din obișnuință și, de cele mai multe
ori, nici nu mai știm în fața cui. Profitorii sunt printre noi, românii care,
„cu gogoși și minciunele”, au anihilat istoria, tradiția, dragostea de neam și
țară pentru posturile de „vornici”, care prin parlament, care în guvern sau mai
ales la Bruxelles.
Ni s-a spus să anulăm alegerile? Am făcut-o fără să
clipim, violând Constituția și democrația. Ni s-a sugerat că trebuie să
strângem cureaua pentru a acoperi ceva din găurile făcute in de „vornici”? Am
mormăit, dar am acceptat. Au vrut să vândă și ultimele companii de stat
profitabile pe sub mână? Ghinion, a căzut guvernul.
Și, iată, că un cetățean născut sovietic ucrainean,
cu cetățenie moldovenească și adoptat de Petrov la „ordin”, ne este impus ca
prim-ministru. Este un blestem împachetat în șansa de a ne uni cu Republica
Moldova sub conducerea glorioasei Ucraina sau o amenințare a celor în fața
cărora ne plecăm capul?
Ni se predă de ceva vreme o aritmetică sinistră în
care suntem obligați să numărăm până la cinci. O dronă fabricată în Rusia și
„deviată” cinetic de Ucraina cade pe un bloc în Galați, a doua dronă înotătoare
se împiedică de niște mini barje de plastic în portul Constanța și, deși
scăpată de sub control ucrainean, se autodetonează înainte de a produce un
dezastru.
Curând vom ajunge cu numărătoarea la cinci, la
articolul cinci din tratatul NATO, în care vom fi atacați, dar, cu capul
plecat, nu vom ști de cine. Si așa, tancurile și transportoarele comandate pe
bani grei și pe spinarea poporului, dar care vor veni peste trei-patru ani, vor
fi pe deplin justificate in ochii speriați ai fraierilor.
Suntem desigur răutăcioși, pentru că vom fabrica
drone și anti-drone în colaborare cu „cumnatul”, pe care le vom pune gratis la
dispoziția armatei sale, care ne va apăra de hoardele rusești. Iar dacă Putin
va avea proasta idee să lovească unitatea de producție aflată pe teritoriul
românesc, pac, articolul 5 ne apără.
Nu avem guvern, iar președintele care, în loc să
medieze, își face guvern și partid din ciurucuri, duce țara, încet-încet, către
disoluție. Pentru că un alt proverb, blestem al neamului românesc, funcționează,
alimentat de propaganda bine plătită a celor care au plecat capul: „Rău cu rău,
dar mai rău fără rău”.
În „Moromeții”, Marin Preda ne avertiza: „oamenii
fac lucruri care, dacă n-ar fi proști, nu i-ar putea sili nimeni să le facă”.
Autor:
Viorel Ioniță, cotidianulhd
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu