Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, într-o conferinţă de presă, după victoria cu 2-1 din amicalul cu Ţara Galilor, că acest succes oferă încredere şi le-a transmis jucătorilor că de acum înainte trebuie să fie pragmatici.
"Mă bucur pentru jucători, pentru noi toţi,
pentru munca făcută. Nu a fost uşor. Cred că am făcut un meci bun, băieţii au
dat tot ce au avut mai bun!”.
Fostul tricolor Raul Rusescu a fost încântat după „amicalul”
România – Țara Galilor, 2-1 și a afirmat, făcând o radiografie a tricolorilor: „Dintr-o
dată, avem soluții. Vedem un Hindrich care apără bine, un Târnovanu care apără
bine. Deja ai trei soluții, Ionuț Radu va apăra, dar mai ai două soluții. Matei
Ilie a jucat foarte bine, Rus a fost impecabil. E de neoprit! Coubiș a jucat
foarte bine. Băluță la fel. Eissat și-a făcut treaba, Borza a intrat bine,
Strata și Sorescu și-au făcut treaba. Dacă rămâi în 3-4-1-2, pe poziția de
număr 10, Olaru a jucat impecabil. Asta e poziția lui Olaru. A jucat foarte
bine. Ai un Man care nu a jucat, Bancu, Rațiu. Ai soluții. Ai schimbat sistemul
și ai găsit soluții. Asta trebuie să facă un selecționer. Ai pe bancă și
Screciu, pe poziția de număr 6. Ai Băluță, Marius Marin, Răzvan Marin. Ai 4
jucători acolo. Gheorghe Hagi a deschis porțile jucătorilor. A intrat bine și
David Matei”.
Cristi
SOMEȘAN

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu