Zău așa, se petrec lucruri. Ba chiar LUCRURI. În țară, președintele a conspirat cu „forțe nevăzute” , a făcut un mic puci în PNL și a nominalizat brașoveanul, fără știința partidului. Mă rog, asta e discutabil, de acolo vreo 10 știau sigur, întrebați-l pe Rareș B. Se încheie războiul din Iran, au anunțat ambele părți, mai trebuie să convingă Israelul să nu mai atace în Liban, că ăia sunt în plină campanie agricolă de vară, nu se mai pot opri cu buldozerele din scarificat țara.
„Nave ale lumii, porniți motoarele”, anunță
triumfător păcăliciul mondial, arogându-și încheierea unui război pe care tot
el l-a pornit. O să vrea Nobelul pentru Pace iar, serios! „Mulți președinți au
încercat să facă pace cu Iranul, dar toți au dat greș înaintea mea”. Poate
pentru că nu erau în război? Dar se redeschide strâmtoarea, pleacă navele.
Vestea bună e că piețele mondiale au reacționat urgent, pe loc, prețul
țițeiului a căzut la 83 dolari/baril. Era 65 dolari înainte de război, a
crescut chiar și la 120 dolari, a coborât acum la 83. Încercăm doar să ne
imaginăm…oare cine a câștigat de-aici, cine s-a (mai) îmbogățit? Țări,
companii, șeici. Bursele asiatice au crescut cu 3%. Bitcoin a crescut la
maximul ultimelor săptămâni.
A început summitul G7 la Evian, în Franța. Sper că
beau apă de aia, nu ne-o beau a noastră din barajul Vidraru…Europenii gândesc
redeschiderea Ormuz pe termen lung și fără taxe, sprijinirea Libanului
bombardat, acord nuclear cu Iranul. Și reconstrucția lui. Mai discret, Europa
încearcă și o blocadă cu sancțiuni împotriva Israelului, cu Franța și Italia în
avangardă. A început și Campionatul Mondial de Fotbal FIFA din SUA-Canada,
prețurile biletelor sunt exorbitante, fotbal mult încă n-am văzut, cică o bere
costă 17 dolari pe stadion, zic comentatorii. Au rămas 170.000 de bilete
nevândute, iar Infantini, după cum îi și zice numele, dă vina pe…fani, pe
suporteri! Fostul mare fotbalist Jurgen Klopp arată obrazul organizatorilor
pentru „pauzele de hidratare”, ruperea meciului în 4, care sunt de fapt de
publicitate, pentru televiziuni și sponsori. În același timp, în SUA urmează
marea aniversare a 250 de ani de la înființare, care absolut întâmplător se va
suprapune cu împlinirea a 80 de ani de către președintele pacifist și care ia
cu brio, cu zece cu steluță, toate testele cognitive. Și cu o gală de cafteală
pe peluza Casei Albe, o imagine pe care am atașat-o și care spune aproape tot
despre America de azi.
În Rusia, alte știri. Rușii au lovit mai ieri una
dintre cele mai vechi mănăstiri ale Creștinismului din lume, Pechersk Lavra,
sit UNESCO, în Kiev, ea datând din 1051! În subteranul mănăstirii e îngropat
prințul Yuriy Dolgorukiy, cel care a fondat Moscova! Mai trebuie altă știre din
zonă? Da. Rusia e țară producătoare de petrol, una din cele mari. Acum,
raționalizează benzina la pompă! În sud și în Crimeea, se stă o zi la coadă
pentru 20 de litri. Exporturile de kerosen sunt interzise.
Să încheiem cu ale noastre. Dragul de Internet, zona
online, are ac de cojocul tuturor, fie el ac virtual. Cică „Nicușor s-a ținut
de cuvânt. A reușit să unească românii! Acum îl înjură atât suveraniștii, cât
și proeuropenii”. Și pentru că iubim înțelepții și citatele, azi cităm dintr-un
fel de clasic românesc. Film. „Columna”, 1968. Gheorghe Dinică-trădătorul
Bastos, care a oprit apa Sarmizegetusei, dixit: „În nemernicia mea, ca un câine
turbat, am mușcat mâna care m-a crescut și care m-a hrănit și am privit râzând
cum ai mei se stingeau de sete pe ziduri”. Aplicați Dvs citatul în contemporan,
cui credeți că se potrivește…
Autor:
Alexandru RUJA
Sursa:
Graiul
Maramureșului

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu