Vă invităm joi, 4 iunie 2026, să explorăm împreună
lumea spectaculoasă a Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, în
cadrul celei de-a XVI-a ediții a Zilei Porților Deschise. Între orele
10:00–21:00, publicul, actorii și întreaga echipă a instituției se vor bucura
de jocuri, ateliere, spectacole și numeroase surprize, într-o nouă celebrare a
comunității.
Primul eveniment din program este spectacolul
Bekkanko de Asaya Fujita, regia Cristi Juncu, o producție a Teatrului „Toma
Caragiu” din Ploiești, nominalizată anul acesta la Premiile UNITER, la
categoria „Cel mai bun spectacol de teatru de animație/teatru pentru copii.”
Adresându-se spectatorilor cu vârste de la 8 ani în sus, montarea spune
povestea plină de magie a unei prietenii improbabile între un drăcușor bine
intenționat și o fetiță oarbă.
De-a lungul zilei, cei mai mici dintre spectatori
vor avea ocazia să își dea frâu liber imaginației într-o zonă de creație
amenajată în foaierul de la rangul II, dar și să se distreze pe cinste împreună
cu cei de la Tărâmul Fericirii. Până după orele prânzului, aceștia din urmă vor
modela baloane și îi vor preschimba pe copii în personajele preferate prin face
painting. De asemenea, Irina Barbir și Alina Dragoș, sufleoare ale Teatrului
Național și mămici cu chef de joacă, vor coordona un atelier de păpuși (între
11:15 și 13:00), iar de la 11:15, timp de o oră, prietenii noștri de la Magic
Puppet îi vor iniția pe micuții curajoși în tainele actoriei și improvizației.
Pe de altă parte, adolescenții între 14 și 19 ani sunt așteptați la un atelier
de scriere condus de actorul și dramaturgul Cosmin Stănilă (între orele
11:30–14:00) sau la atelierul „Scena e a ta! – Teatru, emoție și încredere”, susținut
de actrița Diana Buluga (între orele 13:00–14:00) – accesul la ultimele două
fiind condiționat de înscrierea prealabilă a doritorilor (detalii pe
www.teatrulnationalcluj.ro).
De la ora 14:30 va avea loc spectacolul-lectură Fă
rai din ce n-ai de Ioana Dajbog, în regia lui Răzvan Mureșan. Îndrăgiții actori
ai Teatrului Național vor da glas unor personaje pestrițe din ruralul românesc,
într-o comedie despre criza economică din 2008 și despre inventivitatea
oamenilor care încearcă să supraviețuiască penuriei. Începând cu ora 15:00,
partenerii noștri de la Facultatea de Teatru și Film vor prezenta momente din
spectacolul de Commedia dell’arte Roșu de Veneția, realizat de studenții la
Actorie din anul II, pe un scenariu semnat de Miriam Cuibus, sub coordonarea
profesorilor Miriam Cuibus, Cătălin Codreanu și Raluca Lupan.
Ca în fiecare an, vizitatorii vor putea pătrunde în
spațiul fascinant al culiselor teatrului, ghidați de actori, și vor avea
ocazia, la ora 17:00, să asiste la o repetiție deschisă a spectacolului Un
altfel di Harap-Alb, în regia lui Ionuț Caras. De la ora 18:00 vă așteptăm în
Sala mare, la proiecția filmului documentar O scenă a memoriei – 100 de ani de
Teatru Național la Chișinău, urmată de o discuție cu publicul, în prezența
regizorului Petru Hadârcă și a istoricului Virgiliu Țârău. La 18:30, în
Studioul Euphorion, va avea loc spectacolul de teatru social Cumetrele, după
textul dramaturgului canadian Michel Tremblay, în regia lui Mihai-Florian Nițu.
Și, nu în ultimul rând, de la ora 19:00, în Sala Radu Stanca a Facultății de
Litere de pe Strada Horea, va fi prezentat spectacolul Familia Cehov al clasei
de Actorie din anul III, sub coordonarea profesoarelor Irina Wintze, Camelia
Curuțiu-Zoicaș și Ramona Dumitrean.
Vă așteptăm așadar cu mic, cu mare, pentru a petrece
împreună o zi dedicată veseliei, creativității, spiritului de echipă și, nu în
ultimul rând, teatrului! Intrarea va fi liberă, în limita locurilor
disponibile. Accesul la evenimente (inclusiv la vizitele în culise) se va face pe
principiul „primul venit, primul servit.”
Sursa:
NapocaNews

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu