In memoriam Ion Iliescu

 CU MINE, ILIESCU A FOST DOMN ȘI MI-A DAT DE BĂUT, CÂND AM SĂRIT LA EL! IAR SPP-IȘTII LUI NU M-AU BĂTUT PREA TARE... A avut clasă, bătrânul edecar, psiholog perfect, cât pe ce să mă câștige... Eu, în 1990, tânăr țărănist înfocat - "stătut" din punctul de vedere al exprimării, pentru că eram poet interzis, încă din 1985 - și proaspăt jurnalist de-al lui Rațiu și Coposu, am sărit spre el, țipând, ca la Mărășești, când acesta a pus ceva plăcuță pe Muzeul Etnografic al Transilvaniei! TVR-ul, care transmitea în direct a mutat rapid camera de pe mine și cei câțiva "golani" sosiți de alături, din Piața Libertății (azi îi zice Unirii, fiindcă prea le e teamă tartorilor de Libertate!), oprind instantaneu sonorul...până ce băieții de la SPP ne-au potolit cu câteva scatoalce, meseriaș împărțite. Recunosc, subțiri, mai mult de formă... Apoi, în loc să ne aresteze, pe mine - ca lider necontestat, mai ales prin înălțime - Iliescu a făcut un gest incredibil: i-a pus pe SPP-iști să mă ducă la el, în sala unde se țineau concluziile... Aveau vechii comuniști o tehnică incredibilă de a te câștiga, iertându-te și apoi purtându-se politicos cu tine, încât te întrebai după aceea dacă nu cumva tu ești cel care a greșit! Și ți se tăia entuziasmul combativ! Așa a procedat și cu mine... M-a chemat la el, la masa pe care gazdele o oferiseră după vizită, mi-a ascultat nemulțumirile la adresa lui și a găștii care acaparase România, după care - ca un tătuc simpatic care trece peste abaterile unui copil prea răzgâiat - m-a invitat să iau loc, aproape de el, și mi-a dat să "ciugulesc". M-am simțit ca un idiot - dar, recunosc, pentru puțin timp, pentru că după eveniment, acesta și-a continuat faptele, potențând mai departe acea combustie care m-a determinat, cu câteva ore mai înainte, să sar la beregata lui, fără să-mi pese de consecințe... Cât despre încasat, pentru curajul meu am luat-o câteva zile mai târziu (cu scaune în cap!) într-un bar de strip tease, împreună cu niște țărăniști - rămași, bieții, cu sechele până în ziua de azi - eu căpătând un certificat cu 7-8 zile de îngrijiri medicale de la IML Cluj... Și de atunci am tot continuat, cu sârg, să-mi distrug cariera, din ipostaza de Gică-contra, nefiind în stare să mă schimb după vânturile epocilor, astfel că am ajuns "relicva" de azi, victimă de lux a eternilor spoitori/spoliatori ai țărișoarei mele ..

(Foto: În 1990, în Piața Libertății din Cluj, pe care o delimitasem împreună cu naivii protestatari drept ZONĂ LIBERĂ DE COMUNISM!)

Sorin GRECU

In memoriam - Ion Iliescu

 

În vremuri de răscruce, când istoria se clatină sub pașii unei națiuni, apar oameni care, cu luminile și umbrele lor, devin stâlpi de rezistență. Un astfel de om a fost Ion Iliescu, primul președinte al României post-comuniste, o figură centrală în tranziția noastră dinspre dictatură spre democrație.

A preluat cârma unei țări dezorientate, rănite, flămânde de libertate și adevăr, dar divizată în temeri și așteptări. În acel haos, cu toate contestările și presiunile epocii, Ion Iliescu a fost cel care a ales calea continuității statale și a păstrării unității naționale.

Nu a fost o misiune ușoară. România anului 1990 era fragilă, cu granițe sigure, dar cu suflete tulburate, cu idealuri mari, dar cu realități crude. În acest peisaj tensionat, vocea și prezența lui au fost percepute de milioane ca o ancoră în incertitudine. A știut să mențină țara pe linia de plutire, să evite derapajele dramatice care au sfâșiat alte state ieșite din comunism.

A ținut România întreagă nu doar geografic, ci și instituțional. A creat un cadru în care statul s-a reconstruit: Constituția din 1991, organizarea alegerilor libere, tranziția pașnică a puterii. A mizat pe echilibru într-o perioadă de extremism latent. A acceptat pluralismul, chiar și atunci când i-a fost ostil.

Desigur, istoria va continua să-l judece cu ochi critici, dar nu putem nega: fără Iliescu, România poate nu ar fi avut aceeași cale lină spre stabilitate. A fost un lider format în alt sistem, dar care a înțeles nevoia unui nou început. Și, cu toate contradicțiile sale, a ales să fie președintele unui stat unitar, suveran și deschis către Vest.

Astăzi, când privim înapoi, nu omagiem un om lipsit de greșeli, ci un om care, în vremuri grele, a stat în fața unei națiuni și nu a fugit de răspundere. Ion Iliescu a fost o figură definitorie a României moderne. Și pentru asta, merită pomenit cu demnitate și cu recunoașterea rolului pe care l-a avut în păstrarea unității noastre naționale.

Daniel Alexandru BUCIUMAN

Nemuritorul a murit!

Final de epocă! Considerat, în glumă, Nemuritorul politicii românești de după 1989, Ion Iliescu a încetat din viață marți, 5 august 2025. Fostul președinte împlinise 95 de ani pe 3 martie.

Ion Iliescu a absolvit Liceul Spiru Haret din București în anul 1949, după care studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic București, iar apoi la Institutul Energetic al Universității din Moscova.

La 19 august 1956 a fost ales președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești, apoi al Consiliului (martie 1957). Ulterior a devenit șef de secție la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC al UTC.

La un moment dat a ocupat funcția de șef al Departamentului de propagandă al Comitetului Central al PCR și a servit mai târziu ca ministru pentru problemele legate de tineret între 1967 și 1971.

Cu toate acestea, în 1971, Ceaușescu, care se simțea amenințat de Iliescu (văzut de mulți ca moștenitorul lui Ceaușescu), l-a marginalizat pe acesta și l-a îndepărtat din funcțiile politice majore, fiindu-i atribuită funcția de vice-președinte al Consiliului Județean Timiș între 1971 și 1974, apoi cea de președinte al Consiliului Județean Iași (1974-1979). În 1979, a fost numit Președinte al Consiliului Național al Apelor, înlocuindu-l pe Florin Iorgulescu.

Ion Iliescu este eliberat din funcția de membru al CC al PCR la 22 noiembrie 1984 și eliberat din funcția de Președinte al Consiliului Național al Apelor, fiind numit director al Editurii Tehnice, funcție pe care a ocupat-o până în decembrie 1989.

În timpul revoluției din decembrie 1989, Iliescu și o parte a disidenților politici au constituit Frontul Salvării Naționale, care a preluat puterea cu sprijinul forțelor armate conduse de Gen. Stănculescu. Iliescu a fost recunoscut ca lider al FSN și , prin urmare, al autorității provizorii a statului până la alegerile din 1992.

După revoluție Iliescu a fost membru fondator al Frontului Salvării Naționale (FSN), urmând transformările sale în FDSN (Frontul Democrat al Salvării Naționale), apoi în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR) și în final în Partidul Social Democrat (PSD).

La sfârșitul anului 1989, Frontul Salvării Naționale a preluat puterea și a constituit un guvern provizoriu, în frunte cu Petre Roman, și l-a numit pe Ion Iliescu președinte-interimar al României, ei urmând să preia autoritatea executivă până la următoarele alegeri.

La alegerile prezidențiale din 20 mai 1990, primele alegeri de după înlăturarea de la putere a PCR, și singurele de până acum cu un singur tur de scrutin, este ales președinte al României, pe durata unui mandat de 2 ani. După instalarea în funcție și victoria FSN în alegerile legislative, l-a numit prim-ministru pe Petre Roman, la început considerat un acolit politic al noului președinte.

În urma unor conflicte între grupările formate în interiorul partidului, autoritățile au făcut apel la mineri pentru a veni în București să intimideze protestatarii anticomuniști și să protesteze împotriva guvernului. Aceste evenimente au degenerat în ceea ce s-a numit Mineriada din septembrie 1991. În urma acesteia, Roman a demisionat din funcția de prim ministru.

În 1991, este formulată și adoptată prin referendum noua Constituție. În 1992, în urma primelor alegeri prezidențiale desfășurate în prevederile constituționale, Ion Iliescu a câștigat alegerile cu 61% din voturile exprimate în al doilea tur.

Potrivit unor analiști politici români, cum ar fi Daniel Barbu sau Dan Pavel, alegerea sa s-a bazat aproape exclusiv pe voturile populației din zona rurală, a muncitorilor din clasa de jos care au fost manipulați și dezorientați de mass-media controlată de stat (Televiziunea Română a fost singurul post TV până în 1993).

La alegerile parlamentare din 1996, Iliescu a obținut un mandat de senator în circumscripția electorală București și a condus grupul parlamentar al PDSR din Senat în perioada 1996–2000.

Ales președinte al PDSR în urma Conferinței Naționale din 1997, a adoptă modelul european al social-democrației și a cerut aderarea formațiunii sale la Internaționala Socialistă. În 1999, PDSR a semnat o alianță cu Partidul Social-Democrat Român (PSDR) și cu Partidul Umanist Român (PUR), care a dus la crearea Polului Social Democrației din România.

În alegerile din 2000 a candidat din nou și a câștigat în turul al doilea în fața ultranaționalistului Corneliu Vadim Tudor. Și-a început al doilea mandat constituțional și al treilea de facto la 20 decembrie 2000 și l-a încheiat la 20 decembrie 2004 când Traian Băsescu a devenit președinte.

Guvernul Năstase, venit la putere în acest mandat al lui Iliescu, a continuat o parte din șirul reformelor începute de guvernele anterioare între 1996 și 2000. În timpul celui de-al doilea mandat al lui Ion Iliescu, România a aderat la NATO și a finalizat negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Una dintre acțiunile instituției prezidențiale în timpul celui de al doilea mandat al lui Ion Iliescu a fost înființarea „Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România”, în urma unor incidente diplomatice cauzate de negaționism al Holocaustului practicat de figuri importante din conducerea țării.

Comisia, condusă de laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel a întocmit un raport privind Holocaustul în România, raport asumat și declarat „document de stat” de către Ion Iliescu.

La alegerile parlamentare din 2004, obține un nou mandat de senator în circumscripția electorală București și revine în fruntea grupului parlamentar al PSD.

La alegerile interne din PSD din 21 aprilie 2005, Iliescu a pierdut în fața lui Mircea Geoană, dar a fost ales președinte de onoare al partidului în 2006, o poziție fără autoritate executivă în cadrul formațiunii, creată special pentru el.

În iunie 2009, Ion Iliescu a fost scos de sub urmărire penală în dosarul „Mineriada 13-15 iunie 1990”, în care era acuzat de genocid, complicitate la tortură, propagandă pentru război, tratamente neomenoase, distrugere, favorizarea infractorului și complicitate la rele tratamente. În octombrie 2015 presa a anunțat că a fost pus sub urmărire penală în același dosar, pentru infracțiuni contra umanității.

Pe 13 iunie 2017, a fost trimis în judecată alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma și alții, pentru infracțiuni contra umanității. Procesul a fost suspendat pe durata stării de urgență declarate ca urmare a pandemiei COVID-19. În data de 10 decembrie 2020 instanța a decis retrimiterea dosarului la Parchet, pentru refacerea rechizitoriului.

În data de 9 aprilie 2019, a fost trimis în judecată alături de Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus pentru crime împotriva umanității, în Dosarul Revoluției. În data de 24 februarie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție și-a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Curtea de Apel București a constatat în data de 25 octombrie 2023 legalitatea sesizării instanței precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. În 14 iunie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestațiile formulate de inculpați.

Ion Iliescu a fost căsătorit din 1951 cu Nina Iliescu, dar cei doi nu au avut niciun copil.

Gr. C.

 

ÎNCĂ MAI AVEŢI TIMP! DAŢI TARE ÎN ION ILIESCU!

 

Ion Iliescu e în spital, cu probleme cardio-respiratorii. Starea lui s-a ameliorat. Dar omul a plecat pe 96 de ani, deci prognozele nu sunt optimiste, Hăituirea sa în spaţiul public s-a intensificat.

Deşi azi e cel mai hulit politician de la noi, am tăria să recunosc. Este omul pentru care am intrat în politică. Comunist reformator, din stirpea lui Gorbaciov şi Kwasniewski. A preluat cârma ţării, în cel mai greu moment, când Ceauşescu era repudiat de toţi, dar structurile statului şi întreaga legislaţie erau profund ceauşiste.

Lumea l-a votat masiv, de trei ori. S-a încercat alungarea sa, prin metoda Majdan, dar a rezistat. Cu mineri, fără mineri, cum a putut şi el. A rămas.

A dejucat provocările naţionaliste din Ardeal, care ar fi putut transforma Transilvania în Kosovo. A fost iniţiatorul actualei Constituţii. Şi, de necrezut, tot el a demarat procesul de aderare a României la Uniunea Europeană.

În ultimul deceniu, când demonizarea lui Ceauşescu devenise plictisitoare şi nu mai trezea reacţii, s-au căutat soluţii noi de a menţine ura trează. Astfel, Iliescu a fost promovat la rangul de Mare Ţap Ispăşitor, "responsabil" de toate neîmplinirile României, El a devenit vinovatul de serviciu. Paratrăsnet pentru înalta tensiune a frustrării naţionale,

Iliescu a condus România vreme de 11 ani şi n-a furat nimic. Ăsta-i om? Cei care, după un an de campanie electorală, mai aveţi venin în guşă, săriţi pe el. Călcaţi-l în picioare! S-ar putea să fie ultima ocazie...

VALERIU BUTULESCU

Evenimentele zilei de 28 martie 2025

 

Evenimente  28 martie

193: 

Împăratul Roman Pertinax este asasinat de Garda Pretoriană care apoi vinde tronul lui Didius Iulianus. Acesta moare și el prin violență după câteva săptămâni.

364: 

Împăratul Roman Valentinian I îl numește pe fratele său Flavius Valens co-împărat.

1776: 

A fost fondat „Balșoi Teatr" (Moscova).

1791: 

„Supplex Libellus Valachorum" – cel dintâi program politic al românilor din Transilvania – este trimis Curții din Viena.

1854: 

Războiul Crimeei: Marea Britanie și Franța declară război Rusiei.

1882: 

În Franța, școala devine obligatorie.

1915: 

La Ateneu a avut loc prima audiție a Simfoniei a II-a de George Enescu, dirijată de compozitor.

1923: 

Este promulgată prin decret regal Constituția României Mari, votată de Parlamentul României la 26 martie 1923, una dintre cele mai avansate și democratice constituții din Europa acelui timp.

1926: 

Premiera filmului Iadeș, prima producție a regizorului Horia Igiroșeanu. Societatea sa, Clipa-Film, inițiase și prima formă a cinecluburilor românești, asociația Amicii Filmului.

1930: 

Orașele turcești Constantinopol și Angora și-au schimbat denumirea în Istanbul și, respectiv, Ankara.

1939: 

S-a încheiat războiul civil din Spania.

1947: 

A fost creată Comisia Economică și Socială a ONU pentru Asia și Pacific.

1947: 

A fost creată Comisia Economică ONU pentru Europa.

1948: 

Primele alegeri parlamentare de după instaurarea puterii comuniste. Alegerile sunt câștigate de către FDP.

1974: 

Marea Adunare Națională instituie funcția de președinte al Republicii Socialiste România, în care este ales Nicolae Ceaușescu.

1983: 

Consiliul de Stat a adoptat Decretul privind declararea animalelor, înstrăinarea și tăierea bovinelor și cabalinelor, prin care se interzice crescătorilor de animale sacrificarea acestora pentru consumul propriu.

1983: 

Consiliul de Stat a adoptat Decretul privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor și al mașinilor de scris, prin care se introduce controlul polițienesc asupra folosirii acestor aparate.

1995: 

A fost înființat Teatrul "George Ciprian" din Buzău.

1995: 

Vizita oficială a președintelui României, Ion Iliescu, în Italia și la Vatican - Foto.

1999: 

Partidul "Alternativa României", condus de Varujan Vosganian, devine "Uniunea Forțelor de Dreapta".

2005: 

Un puternic seism, produs în largul insulei indoneziene Sumatra și având o magnitudine de 8,7 grade pe scara Richter, a provocat moartea a zeci de persoane și importante pagube materiale în insula Nias, de la sud de Sumatra.

Celebrări 28 martie

1936: 

A fost născut Mario Vargas Llosa.

1939: 

A fost născut Florin Banescu.

1940: 

A fost născut Ion Cranguleanu.

1515: 

A fost născut Sfanta Tereza De Avila.

1592: 

A fost născut Jan Amos Komensky.

1963: 

A fost născut Dan Silviu Boerescu.

1868: 

A fost născut Aleksey Maksimovich Peshkov.

1928: 

A fost născut Ion Balaceanu.

1818: 

A fost născut Francesco de Sanctis.

1942: 

A fost născut Barry Neil Kaufman.

Comemorări 28 martie

1881: 

A murit Modest Petrovici Musorgski.

1994: 

A murit Eugen Ionescu.

1957: 

A murit Jack Butler Yeats.

1957: 

A murit Christopher Morley.

1941: 

A murit Virginia Woolf.

1969: 

A murit Dwight David Eisenhower.

1979: 

A murit Daniel Turcea.

1929: 

A murit Katharine Lee Bates.

1984: 

A murit Benjamin Mays.

1944: 

A murit Stephen Leacock.

Sursa: Wikipedia

Ion Iliescu îl plânge pe Nicolae Manolescu: „Am pierdut ultimul mare intelectual public din România!”

Controversatul ex-președinte al României Ion Iliescu spune că a aflat cu „enormă tristețe” că s-a stins din viață profesorul Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România. „România pierde pe unul din ultimii săi mari intelectuali publici”, spune Ion Iliescu, care transmite condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor săi, Uniunii Scriitorilor din Romania, redacției revistei “România Literară”, pe care a condus-o după Revoluția din decembrie 1989.

„Am aflat cu enormă tristețe că s-a stins din viață profesorul Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România. În peste 60 de ani de când ne cunoaștem, ne-au apropiat multe, ne-au despărțit puține lucruri. Timpul lung a fost acela al solidarității și al prieteniei. I-am urmărit ascensiunea încă de la debutul său în revista “Contemporanul” și mai apoi în “România Literară”, ambele conduse de cel care i-a dat cronica literară, la 22 de ani și l-a protejat în vremuri grele, George Ivașcu. În volumul său memorialistic “Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă”, Nicolae Manolescu rememorează episodul în care, împreună cu Ivașcu și academicianul Andrei Oțetea, am “complotat” astfel încât studentul eminent Nicolae Apolzan să fie reînmatriculat după ce fusese exmatriculat din motive politice, de “dosar”, cum se spunea atunci, și să își continue studiile strălucite. Astăzi, 65 de ani mai târziu, sunt convins că zeci de promoții de studenți ai Facultății de Litere îi vor păstra o vie amintire. Reprezentant strălucit al celei mai bune generații literare de după război, generația ‘60, Nicolae Manolescu lasă în urma sa zeci de cărți de istorie și critică literară și mii de articole. “Istoria critică a literaturii române” e dintre acele tomuri de care orice literatură a lumii ar fi mândră. Și-a dat doctoratul cu o teză despre Maiorescu, “Contradicția lui Maiorescu” și l-a continuat la catedră și în stil pe G. Călinescu. După Revoluție, a făcut și politică și a fost senator din partea Partidului Alianței Civice. Ca președinte al PAC, a semnat Declarația de la Snagov, demers pe care l-am inițiat și care a consfințit parcursul european al țării noastre.

A fost o vreme ambasadorul României la UNESCO și îmi amintesc că de fiecare dată când mergeam la Paris ne întâlneam și depănam amintiri despre plimbările noastre de la Neptun, la malul mării și la marginea Istoriei.

România pierde pe unul din ultimii săi mari intelectuali publici. Spirit polemic și analitic, plin de umor, lucid, un apărător sclipitor al limbii și literaturii române, și-a pus întreaga viață sub genericul “Profesiunea mea, Cultura”. Transmit familiei îndoliate, prietenilor săi, Uniunii Scriitorilor din Romania, redacției revistei “România Literară”, pe care a condus-o după Revoluție, condoleanțele mele. Numele profesorului academician Nicolae Manolescu va trăi cât va trăi și literatura română. Drum bun, Nicky! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”, este mesajul lui Ion Iliescu postat pe blogul său.

C.L.L.

Evenimente ale zilei 11 decembrie

 

1816: 

Indiana a devenit cel de–al 19–lea stat al Statelor Unite.

1835: 

Prezentarea, pe scena Teatrului „Momulo” din București a primului vodevil românesc - "Triumful amorului", în adaptarea muzicală a lui Ioan Andrei Wachmann.

1861: 

Proclamația către națiune a lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) prin care aducea la cunoștință oficial ca "Unirea este îndeplinită, naționalitatea română este întemeiată".

1886: 

Dial Square, un club de fotbal din Woolwich, Londra, care avea să devină mai târziu Arsenal FC, a disputat primul său meci, victorie cu 6–0 contra echipei Eastern Wanderers.

1901: 

A fost trimis primul semnal radio transatlantic de către italianul Guglielmo Marconi, de la Poldhu din Cornwall, fiind recepționat de Persy Wright Paget, la St. John, din Newfoundland.

1916: 

Primul război mondial: În urma înfrângerilor militare din toamna anului 1916 se formeaza la Iași un guvern de concentrare națională I.C. Brătianu-Take Ionescu.

1936: 

Eduard al VIII–lea, rege al Angliei din 20 ianuarie 1936, anunță, printr–un comunicat radiofonic, abdicarea de la tron, în favoarea fratelui său.

El iși anunță și opțiunea pentru o viață normală, dincolo de celebritate, alături de femeia pe care o iubește, americana Wallis Simpson.

1941: 

Al Doilea Război Mondial: Germania și Italia declară război Statelor Unite.

1946: 

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis înființarea UNICEF cu scopul inițial de a oferi ajutoare de hrană și asistență medicală copiilor din țările devastate de al Doilea Război Mondial.

1958: 

A fost arestat sub acuzația de "uneltire contra orânduirii sociale" filozoful Constantin Noica, condamnat la 24 de ani de muncă silnică, la 1 martie 1960.

1972: 

Apollo 17 devine a șasea și ultima misiune Apollo care ajunge pe Lună.

1994: 

Intrarea trupelor rusești pe teritoriul republicii separatiste Cecenia. Potrivit estimărilor internaționale conflictul s–a soldat cu aproximativ 100 000 de victime dintre care aproximativ 80% din rândul populației civile.

2000: 

Ion Iliescu (PDSR) a ieșit învingător în al doilea tur de scrutin, devenind, pentru a doua oară, președintele României. A depus jurământul pentru această funcție la 20 decembrie 2000- FOTO.

2016: 

Alegeri legislative în România. Prezența la urne a fost de 39,42%; PSD a obținut 45,67%, PNL 20,42% și USR 8,92% din voturile exprimate.

 

Celebrări 11 decembrie

1931: 

A fost născut Lucian Dumbrava.

1810: 

A fost născut Alfred de Musset.

1911: 

A fost născut Naguib Mahfouz.

1964: 

A fost născut Lewis Trondheim.

1882: 

A fost născut Fiorello Henry LaGuardia.

1931: 

A fost născut Osho.

1918: 

A fost născut Aleksandr Solzhenitsyn.

1803: 

A fost născut Hector Berlioz.

1954: 

A fost născut Ion Chichere.

1952: 

A fost născut Dan David.

 

Comemorări 11 decembrie

1920: 

A murit Olive Schreiner.

1965: 

A murit George Constantinescu.

Revoluţia loveşte după 30 de ani

Ion Iliescu, cea mai ilustră figură revoluţionară emanată de evenimentele din decembrie 1989, va fi trimis în judecată. Acuzaţia este gravă: crimă împotriva umanităţii. Cam de acelaşi lucru au fost acuzaţi şi Nicolae şi Elena Ceauşescu. Istoria se răzbună. Revoluţiile lovesc năpraznic. Mai mult, se zice că revoluţiile îşi devorează fiii. Desigur, Ceauşescu a fost un fiu al revoluţiei comuniste, de după 1944.

După o jumătate de secol, Ion Iliescu a pretins că face şi el revoluţie. A ezitat să spună că este vorba despre una anticomunistă. Niciodată nu a negat în totalitate comunismul. I-a rămas o undă de admiraţie pentru orânduirea socialistă. Chiar în toiul revoltei populare, în primul său discurs, a menţionat că oameni ca Nicolae şi Elena Ceauşescu „au întinat numele socialismului”.

Odiosul dictator şi sinistra lui soţie au fost demonizaţi, pe ascuns încă din timpul vieţii, pe faţă doar după ce au fost alungaţi. La rândul său, Ion Iliescu a avut parte de un tratament extrem de dur încă din primele săptămâni de la instalarea noii puteri. Nu a fost singurul fost comunist criticat dur. A făcut tandem cu Petre Roman. Uns prim ministru în 27 decembrie 1989, el este de asemenea urmărit penal în acelaşi dosar al Revoluţiei.

Un alt nume azi nesemnificativ, Gelu Voican Voiculescu este la rându-i inclus în lotul care va fi judecat.

Întrebarea este dacă este corect să fie judecate după aproape 30 de ani nişte persoane care au jucat un rol esenţial în transferul de putere de la regimul comunist la ceea ce se pretindea că este democraţie.

România a fost singura ţară din blocul comunist în care căderea regimului s-a soldat cu morţi. Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Germania, Bulgaria au avut parte de „revoluţii de catifea”. La noi au murit peste o mie de oameni. Întrebarea „21-22/Cine-a tras în noi?” a făcut istorie. Dar răspunsul a întârziat să vină. Acum se ştie, mai precis se spune, că a tras Armata, Securitatea, Ministerul de Interne şi, incidental, Gărzile civile. Cine a dat ordinul rămâne un mister.

Trimiterea în judecată a lui Ion Iliescu acreditează ideea că ordinele au pornit de la el, de la echipa lui. S-a vorbit despre o lovitură de stat şi ca să pară că este revoluţie s-ar fi recurs la un scenariu lăsat cu peste o mie de morţi.

Este posibil să fi fost lovitură de stat, dar împotriva cui s-a îndreptat ea după ce a fugit Ceauşescu?

La prima vedere Ion Iliescu ascunde multe secrete. Petre Roman, părtaş la împărţirea funcţiilor în noul stat, de asemenea ştie multe lucruri. Generalul Atanasie Stănculescu, condamnat la ani grei de închisoare, a promis că lasă documente senzaţionale. Unii l-au considerat erou, pentru că a oprit armata să tragă în plin. Justiţia l-a găsit vinovat şi l-a condamnat.  

Secretele, dezvăluirile, discuţiile interminabile pe marginea evenimentelor sau revoluţiei din decembrie nu au reuşit să dezlege iţele încurcate ale istoriei ultimilor 30 de ani. O eventuală condamnare a lui Ion Iliescu ar rezolva misterul? Nici pe departe. Istoria este plină de umbre şi lumini care se întrepătrund. Condamnarea unui om la aproape 90 de ani, ales de trei ori preşedinte, ar pune România într-o postură neplăcută. Sigur, toată lumea vrea să afle adevărul, dar imediat vine altă întrebare: la ce ne-ar folosi?!

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş