Se afișează postările cu eticheta Melania Rusu Caragioiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Melania Rusu Caragioiu. Afișați toate postările

luni, 13 februarie 2023

JUBILEUL DE 10 ANI, GRUP CULTURAL „CERVANTES”

10 ANI DE GRUP CULTURAL „CERVANTES” au adus Multe Bucurii acestui COLECTIV, dar mai presus celor care au colaborat cu această prestigioasă Revistă și Editură ,,CERVANTES”, văzându-și tipărite gândurile frumoase, speranțele de a deveni scriitori,

Prin toate mijloacele media de invitație și atenționare găsim interesante invitații, dialoguri, schimburi de păreri și se observă un fel de întrecere cu timpul.

Câte o întârziere nu este un motiv de neliniște, ci înseamnă a fi primul din numărul următor, care, fiecare aduce ceva nou, interesant, sclipitor.

Felicităm Cititorii, Scriitorii, Colaboratorii și Colectivul Redacțional dintr-o largă arie pentru atașamentul față de Revista și Editura „Cervantes”.

Subliniem dragostea revistei pentru Limba noastră cea Română și când revista apare în traduceri demonstrând lumii cantabilitatea și poezia ei nu numai în versuri ci și în vorbirea curentă.

La această aniversare a Primilor 10 ani de existență și activitate, spunem un „VIVAT, CRESCAT, FLOREAT”, din inimă, cu mult drag și convingere.

 

Cu deosebită stimă,

Melania Rusu Caragioiu,

Diaspora, Canada, Timișoara, România.

vineri, 24 decembrie 2021

PREGĂTIM CRĂCIUN FRUMOS, DE NAȘTEREA LUI CHRISTOS - Poem-colind

 


Bună seara al meu frate,

Vă urăm de sănătate,

De-aici din străinătate.

Vă vedem cu masa plină,

De bunătăți și lumină;

Frați la Domnul se închină.

 

Cerul se deschide lin,

„Linu-i lin și iarăși lin”,

Veste nouă noi primim.

Ne rugăm, ne veselim

Un Crăciun să prăznuim,

Din tot sufletul curat,

Din cugetul împăcat,

Din oraș și până-n sat…

 

Pruncul, Mic, Iisus din iesle,

Bun și blând doar cum El este,

Ne-a adus o sfântă veste:

„Dragi, să trăiți în credință,

Domnul vă dă biruință,

Și în cer, bună sentință;

 

Cât veți trăi pe pământ,

În respect și legământ,

Toți, o inimă și-un gând,

Decalogul să-l urmați,

Nu uitați că sunteți frați,

Pilde frumoase să dați!

 

Iar în Seara de Ajun

Prăznuiți colindul bun,

În credința de străbun

Cu gând de speranță tare,

O iubire cât mai mare,

Și-n inimă înălțare!

 

Acum vă las sănătoși,

În credință fiți voioși

Și la muncă inimoși!!!

Noroc și prosperitate

Unire cu-al vostru frate!”

Autor: Melania RUSU CARAGIOIU

(Din colecția de poezii și poeme „Pe un plai sfințit de grai”).

marți, 21 aprilie 2020

MELANIA RUSU CARAGIOIU – DIN MONTREAL – DESPRE GRIJĂ ȘI DREPTURILE ACORDATE DE GUVERNUL CANADEI – VARSTNICILOR !

LIGYA DIACONESCU -Revista internationala STARPRESS /
MELANIA RUSU CARAGIOIU / STARPRESS CANADA - ÎN TIMP CE SENIORII NOȘTRI (CEI DE PESTE 66 DE ANI ) SE TEM DE NOILE PROPUNERI ALE LIBERALILOR, ACELEA „DE A FI SCOȘI DIN PROPRIILE CASE ” ADUNAȚI” ÎN CENTRE DE CARANTINĂ, IATĂ CE TRANSMITE -BUNĂ MEA COLABORATOARE ȘI PRIETENĂ, MELANIA RUSU CARAGIOIU – DIN MONTREAL – DESPRE GRIJĂ ȘI DREPTURILE ACORDATE DE GUVERNUL CANADEI – VARSTNICILOR !

   
Da,sunt Melania Rusu Caragioiu, voiesc să mă alătur acestei campanii (Drepturi extinse pentru persoanele de peste 65 de ani )
„Tocmai voiam să vă răspund la un mesaj, privitor la persoanele în vârstă.
Aici, în Canada, bătrânii au f. multe drepturi, ( pachete alimentare gratuite , sau la preț modic, , îmbrăcăminte, idem, locuințe la preț minim, călătorii locale la preț minim, medicamente gratuite, spitalizare și medic gratuit), dar în țările fără posibilități aceasta nu este posibil.
Ceea ce este posibil, în acele țări, este respectul datorat acestor bătrâni, respect care lipșeste cu desăvârșire la unele pături sociale de la noi, față de bătrâni.
Pe aici ești blamat dacă nu oferi locul unui bătrân, dacă nu îl ajuți în drumul lui, dacă îl vezi neputincios, dar nu-i dai întâietate peste tot.
Nici nu se poate imagina faptul că poate fi apostrofat, împins, jefuit, supus violențelor, dat afară din casă fără a i se asigura un domiciliu.
Bătrânii sunt tratați cu blândețe.
Cât despre cei handicapați, ei sunt îngrijiți excepțional, gratuit. Cei care sunt în cărucior sunt transportați la cererea lor la magazin, la un spectacol, la biserică, la club, prin transportul adaptat, cerut telefonic.
Handicapaților li se asigură nu numai îngrijirea corporală și vestimentară, dar și curățenia patului și a locuinței. Li se aduce mâncarea preparată, sau sunt transportați cu transportul adaptat, la o asemenea cantină,
Într-un cuvânt, nu toate țările au aceste posibilități, dar să împiedici pe cei needucați, printr-o lege, ca să-i respecte pe bătrâni, sau măcar să-i ignore, adică să-i lase în pace, spre a nu-i jigni, acest lucru se poate face.
Salut această inițiativă a Dumneavoastră.
Cu stimă,
Melania Rusu Caragioiu ,
Redactor șef al Revistei STARPRESS / CANADA
 
 

joi, 6 februarie 2020

INVITAŢIE – ADEZIUNE DE A FACE PARTE DIN ASOCIAȚIA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN CONTINENTUL AMERICII DE NORD (ASRAN)


Mult Onorate Personalități ale literelor,
Vă aducem la cunoștință   apropiata Întrunire a Scriitorilor din ASRAN, Asociația Scriitorilor Români din Continentul America de Nord,  Președinte Alexandru Cetățeanu, Întrunire care  va avea și invitați nemembi în ASRAN, dar care pot deveni membri cu drepturi depline sau numai  colaboratori la Revista ,,Destine literare”.
Vă invităm cu multă plăcere să participați, prin prezență sau virtual, prin arta  înscrierii și a scrierilor Dumneavoastră.
Totodată vă invităm, ca în prealabil  să depuneți și Domniile voastre Adeziunea de a face parte din  ASRAN, din rândurile acestor scriitori de elită, care împreună cu noi , vechii membri, dorim să publicăm în prestigioasa Revistă , cunoscută ,, Destine literare” spre slava Limbii și Literaturii române.
Publicațiile pot fi în limba română sau în  limbi străine, spre a satisface dorința mai largă de audiență pe mapamond.
Condiția de bază a admiterii în ASRAN fiind de a fi locuitor în Continentul America de Nord, sau de a avea rude în această extinsă zonă a lumii, sau de a avea un rol cunoscut mondial de susținere a tot ce este românesc.
ASRAN oferă participarea la simpozioane naționale și internaționale,  o mare arie de poularitate a scrierilor membrilor săi,  discuții  la nivel înalt, participarea cu cărți la saloanele de carte de aici și  din țară, schimb de experiență și de idei cu persoane pertinente în domeniul literaturii.
Condiția de înscriere mai este și de a respecta statutul democratic al ASRAN,  de a fi publicat minimum două cărți și de a vă adresa pentru a fi membru al  Asociației ASRAN, prin email-ul:    destineliterare@gmail.com
Alăturat găsiți pe larg aceleași deziderate în atașamentul de față, întocmit conform statutului  existent al Uniunilor de scriitori din țările avansate în domeniu și aplicația specifică locației noastre pe terra.
Din colectivul actual existent dintotdeauna și mai recent, fac parte academicieni, profesori universitari, șefi de asociații, congressmani, scriitori cunoscuți și  de astăzi înainte și Domniile voastre spre a întări aceste rânduri.
În ideea că doriți mai multe informații, vă rugăm să accesați site-ul ASRAN:   destine-literare.com
Vă mulțumim și vă așteptăm cu cererea de înscriere, un scurt CV și cu materiale.
( Materiale cu diacritice, corectate, litera 12, o poză )

Cu deosebită stimă,
Melania RUSU-CARAGIOIU
Vicepreședintă ASRAN
Quebec – Timișoara
30 ianuarie 2020