Instituția Prefectului – Județul Maramureș,
Primăria Baia Mare și Garnizoana Baia Mare organizează, cu ocazia Zilei Unirii
Principatelor Române, o manifestare cultural-artistică. Evenimentul va avea loc
duminică, 24 ianuarie, de la ora 10, în holul Palatului Administrativ.
Manifestarea va începe cu primirea oficialităților, intonarea imnului de către
Fanfara Municipală, iar despre semnificația istorică a Unirii Principatelor va
vorbi un reprezentant al Direcției Județene a Arhivelor Naționale Maramureș.
Evenimentul va continua cu un recital de poezie susținut de actorul Claudiu
Pintican, cântece patriotice interpretate de Corul Bărbătesc din Finteușu Mare,
și se va încheia cu Hora Unirii. Sunt invitați să participe personalitați civile
și militare ale județului Maramureș, reprezentanți ai autorităților publice
centrale și locale, ai partidelor politice, instituțiilor culturale,
științifice și religioase, ai asociațiilor, ligilor și fundațiilor cadrelor
militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veteranii de război,
elevii, studenții, reprezentanții mass-media, toți cetățenii județului
Maramureș și ai municipiului Baia Mare.
Instituția Prefectului – Județul
Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu