Săptămâna Europeană de Prevenire
a Cancerului de Col Uterin
24 – 30 ianuarie 2016
In perioada 24 - 30
ianuarie 2016 se desfasoara la nivel national Campania ,,Săptămâna Europeană de
Prevenire a Cancerului de Col Uterin’’.
Cancerul de col uterin
este una din cele mai importante probleme de sănătate publică în Europa şi în
România. Pe
continentul european, 60.000 femei suferă de această boală şi 30.000 femei mor
anual ca urmare a cancerului de col uterin.
România îşi menţine
ratele înalte de incidenţă şi mortalitate prin cancer de col uterin.
Cancerul de col uterin este
a patra cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România, după cancerul
mamar, colorectal şi cel pulmonar, dar prima în rândul femeilor tinere, între
15 şi 44 de ani.
O explicaţie
a situaţiei ar fi că multe femei nu au informaţii referitoare la modalităţile
de prevenire a cancerului de col uterin. Ca atare, acestea nu beneficiază de
programele preventive disponibile si nu militează pentru implementarea acestor
programe.
Este
evident că una dintre priorităţile
actuale în lupta împotriva cancerului de col uterin este să ne asigurăm
că populatia, politicienii şi furnizorii de servicii medicale înţeleg pe deplin
beneficiile prevenirii cancerului de col uterin.
În
scopul conştientizării acestei probleme de sănătate publică şi de îmbunătăţire
a nivelului de cunoaştere de către populaţie a
mijloacelor prin care poate fi prevenit cancerul de col uterin, a fost
lansată începând cu anul 2007 Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de
Col Uterin.
Ca
urmare a succeselor înregistrate în ultimii ani, în
perioada 24-30 ianuarie 2016, va avea loc cea de a 10-a ediţie
a Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin.
La
nivel naţional în perioada 24-30 ianuarie 2016, se derulează Campania de Prevenire a Cancerului de Col Uterin cu sloganul: “STOP cancerului de col uterin”.
Prin activităţile preconizate se
doreste încurajarea adolescentele şi femeile de toate vârstele să utilizeze metodele
de prevenire, prin participarea la programele de screening pentru cancerul de
col uterin si de vaccinare specifice.
Cu acest prilej, este promovat simbolul
european al prevenirii cancerului de col uterin, Perla Înţelepciunii, aflat pe website-ul www.pearlofwisdom.eu.
Ministerul Sănătăţii, prin
Institutul Naţional de Sănătate Publică, asigură coordonarea la nivel naţional
a acestei campanii.
La nivel judeţean, coordonarea
este asigurată de Compartimentul Evaluarea si Promovarea Sanatatii din cadrul
Directiei de Sanatate Maramures.
Susţineţi Campania de Prevenire a Cancerului de Col Uterin!
Contribuiţi la creşterea gradului de conştientizare cu privire la
prevenirea cancerului de col uterin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu