Ceea ce li se predă copiilor noștri la școală, ceea ce învață ei în tinda Biserici, din mass-media sau din societate nu face decât să îi pregătească să fie infractori.
Când pictorul și gravorul spaniol Francisco de Goya spunea că „Somnul rațiunii naște monștrii”, la cumpăna dintre secolele al XVIII-lea și al XIX-lea afirmația a trecut ca și neobservată.
Consecvent propriilor principii, credințe și valori a împlinit celebra suită de gravuri din ciclul „Los Caprichos” (Capriciile), realizate între anii 1797 - 1799.
Acestea prezintă imagini fantasmagorice care apar când rațiunea doarme, iar voința omului este dominată de prostie, mârșăvie, durere sau pofte.
Între anii 1810 - 1815 el a creat un al doilea ciclu, „Los desastres de la Guerra” (Dezastrele războiului), variațiuni pe aceeași temă dacă vreți, în centrul temei fiind imaginile cumplite din războiul cu Napoleon și de la strivirea sângeroasă a revoltei din Madrid.
Ei bine, trebuie subliniat expres faptul că această viziune artistică a lui Goya nu i-a fost ca un fir roșu în existență, până pe la vârsta de 50 de ani Goya fiind un creator tradiționalist, ca și mulți alții.
Consecvent propriilor principii, credințe și valori a împlinit celebra suită de gravuri din ciclul „Los Caprichos” (Capriciile), realizate între anii 1797 - 1799.
Acestea prezintă imagini fantasmagorice care apar când rațiunea doarme, iar voința omului este dominată de prostie, mârșăvie, durere sau pofte.
Între anii 1810 - 1815 el a creat un al doilea ciclu, „Los desastres de la Guerra” (Dezastrele războiului), variațiuni pe aceeași temă dacă vreți, în centrul temei fiind imaginile cumplite din războiul cu Napoleon și de la strivirea sângeroasă a revoltei din Madrid.
Ei bine, trebuie subliniat expres faptul că această viziune artistică a lui Goya nu i-a fost ca un fir roșu în existență, până pe la vârsta de 50 de ani Goya fiind un creator tradiționalist, ca și mulți alții.
Logic sau nu, câtă vreme s-a încadrat în anumite căprării, curente sau viziuni, nimeni nu l-a contestat, însă cum minunea nu ține decât trei zile, imediat ce artistul a surzit, toți ce-I care-i fuseseră apropiați și parteneri, în cel mai pur și mârșav stil i-au întors spatele.
Liniştea din urechi i-a facilitat explorarea dizarmoniei din străfundurile minţii omeneşti, aşa cum și pe germanul Beethoven, contemporan cu spaniolul, surzenia l-a inspirat în compunerea celebrei Simfonii a IX-a, poate opera de căpătâi a marelui muzician.
Inspirat de această expresie care a făcut înconjurul lumii, Octavian Paler, comenta și adăuga: „Goya spunea că somnul raţiunii naşte monştri. Da, e adevărat, probabil! Dar şi somnul dragostei naşte monştri. Şi somnul încrederii în ceilalţi.”
Cadrul și contextul discuției
Ca și cei doi mari artiști și înaintași sunt în pragul împlinirii vârstei de 50 de ani, iar semnele unei posibile surzenii nu au apărut încă.
Ca să fiu hâtru cu adevărat spun că… mai este vreme!
Totuși, dincolo de glumă, deși nu am fost prea „tradiționalist” nici până acum, deși m-am luat de piept cu toate subiectele grele ale zilei și am mers până-n pânzele albe – ajungând pe drumuri și reparându-mi onoarea abia la CEDO – subiectul educației la români nu l-am prea abordat, din respect pentru marii mei dascăli care m-au format ca om și ca profesionist.
Ei bine, într-o societate în care tiparele existențiale sunt date de emisiunile de can-can, în care pițipoance siliconate smintesc de cap adolescentele pline de hormoni și scăpate din mâna părinților, sufletul nu mai este monedă de schimb, iar vremurile sunt vădit improprii visului și poeziei.
Acum contează vila cât mai mare, mașina cât mai luxoasă, posibilitatea de a frecventa cluburile de fițe, excursiile în zone exotice…
Și cum puțini sunt cei care își pot permite asta, copilele noastre încep să viseze nu la un Făt Frumos care vine să o ia pe un cal alb, ci la vreun boșorog îmbuibat care să îi ofere și ei ce a văzut că au altele.
Astfel s-a ajuns la situația în care trupul copilelor devine argument forte, îl pun la bătaie, iar faptul că există posibilitatea să fie repede înlocuite de altele cu un fizic mai frumos, adică să fie bătute cu aceleași argument nu mai contează, momentul trăit cât mai intens fiind cel care pare a prima.
Astăzi nu se mai ascultă muzică clasică decât în cadru restrâns, aproape în conspirativitate, în intimidate.
Străzile, restaurantele, tot spațiul public este invadat de manele sau muzică de petrecere, informații muzicale ușor de ingurgitat și de rumegat de oricine.
Și, paradoxal, mai nimeni nu semnalează pericolul îndobitocirii, al imbecilizării constante!
A citi o carte acum, a scrie, a compune, a picta, adică a avea preocupări unice, individualizate, în care centrul de greutate cade nu pe material ci pe suflet, nu numai că te scoate din grupul de influență, dar și te expune unui adevărat „oprobiu public”, să zicem.
Așa se face că mai toți copiii sau adolescenții care urmează cursuri de pictură, muzică, etc sunt/par a fi interiorizați, respinși de largul grup, pe care nu-l mai pot onora cu prezența, datorită programului aparte, a preocupărilor aparte.
Știu pe proprie piele ce înseamnă marginalizarea din cauza faptului că am fost deosebit, din acest punct de vedere!
De aici și până la formarea de complexe și la însingurare, ca mod de apărare de urât și răutate social, mai este doar un singur pas.
Extrem de ușor de făcut!
Ca să fiu hâtru cu adevărat spun că… mai este vreme!
Totuși, dincolo de glumă, deși nu am fost prea „tradiționalist” nici până acum, deși m-am luat de piept cu toate subiectele grele ale zilei și am mers până-n pânzele albe – ajungând pe drumuri și reparându-mi onoarea abia la CEDO – subiectul educației la români nu l-am prea abordat, din respect pentru marii mei dascăli care m-au format ca om și ca profesionist.
Ei bine, într-o societate în care tiparele existențiale sunt date de emisiunile de can-can, în care pițipoance siliconate smintesc de cap adolescentele pline de hormoni și scăpate din mâna părinților, sufletul nu mai este monedă de schimb, iar vremurile sunt vădit improprii visului și poeziei.
Acum contează vila cât mai mare, mașina cât mai luxoasă, posibilitatea de a frecventa cluburile de fițe, excursiile în zone exotice…
Și cum puțini sunt cei care își pot permite asta, copilele noastre încep să viseze nu la un Făt Frumos care vine să o ia pe un cal alb, ci la vreun boșorog îmbuibat care să îi ofere și ei ce a văzut că au altele.
Astfel s-a ajuns la situația în care trupul copilelor devine argument forte, îl pun la bătaie, iar faptul că există posibilitatea să fie repede înlocuite de altele cu un fizic mai frumos, adică să fie bătute cu aceleași argument nu mai contează, momentul trăit cât mai intens fiind cel care pare a prima.
Astăzi nu se mai ascultă muzică clasică decât în cadru restrâns, aproape în conspirativitate, în intimidate.
Străzile, restaurantele, tot spațiul public este invadat de manele sau muzică de petrecere, informații muzicale ușor de ingurgitat și de rumegat de oricine.
Și, paradoxal, mai nimeni nu semnalează pericolul îndobitocirii, al imbecilizării constante!
A citi o carte acum, a scrie, a compune, a picta, adică a avea preocupări unice, individualizate, în care centrul de greutate cade nu pe material ci pe suflet, nu numai că te scoate din grupul de influență, dar și te expune unui adevărat „oprobiu public”, să zicem.
Așa se face că mai toți copiii sau adolescenții care urmează cursuri de pictură, muzică, etc sunt/par a fi interiorizați, respinși de largul grup, pe care nu-l mai pot onora cu prezența, datorită programului aparte, a preocupărilor aparte.
Știu pe proprie piele ce înseamnă marginalizarea din cauza faptului că am fost deosebit, din acest punct de vedere!
De aici și până la formarea de complexe și la însingurare, ca mod de apărare de urât și răutate social, mai este doar un singur pas.
Extrem de ușor de făcut!
Pregătirea pentru a deveni infractor începe la grădiniță și școală
Revenind la tema supusă dezbaterii spun cu tărie că nu ar trebui să ne mire situația căreia trebuie să îi facem față în aceste vremuri.
O mai veche vorbă românească ne spune răspicat faptul că numai „ce semănăm, aia culegem”.
Bătrânii și înțelepții noștri înaintași – care nu aveau atâtea studii, diplome, licențe sau doctorate ca noi, deștepții zilei! – au reținut esența unei întregi existențe într-o singură zicere, astfel încât putem reformula și noi expresia lui Francisco de Goya, varianta românească sunând cam așa: „somnul națiunii naște monștri”.
Ei bine, da, străzile noastre sunt pline de... „monștri” acum!
Și, într-o altă ordine de idei, n-avem de ce să ne mirăm că suntem în această situație ingrată acum!
Câtă vreme copiii noștri intră-n lumea mirifică a cărții cu exemple ușor de răstălmăcit, nu avem dreptul la mirare!
Prima poezioară pe care o învață ei este... "Cățeluș cu părul creț”.
Esența acesteia este minciuna și furtul: „Cățeluș cu părul creț/Fură rața din coteț/El se jură că nu fură/dar l-am prins cu rața-n gură”.
Ori, în contextul în care încă de la primii pași făcuți în viață le prezentăm copiilor noștri ca fiind o stare de normalitate furtul, infracțiunea, dar și minciuna, ca o formă extremă de negare a adevărului să nu ne mai mirăm de faptul că aceștia exact așa vor și face în adolescența lor, apoi în maturitatea lor, altfel spus într-o viață întreagă.
Paradoxal, Codul Penal pedepsește cu închisoare de la unu până la 10 ani în anumite situații prevăzute de lege infracțiunea de furt (art. 229 din Noul Cod Penal), în timp ce infracțiunea de mărturie mincinoasă (art. 260), se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
A doua poezie semnificativă pe care o învață la școală, ca pas imediat următor grădiniței, devenirii și instrucției este... "Miorița".
Pe scurt, aceasta ne învață odraslele că doi români invidioși se asociază și-l omoară pe un al treilea, care era cel mai productiv în domeniul lor de activitate, cu reușite economice mai bune.
În Codul Penal asta se numește „asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni” sau „constituirea de grup infracțional organizat” și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani, în anumite cazuri putându-se ajunge chiar la închisoarea pe viață. (Vezi prevederile din Noul Cod Penal, CAPITOLUL I, Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice, Art. 367, Constituirea unui grup infracţional organizat).
A treia poezie semnificativă pe care o descoperă la școală este... "Luceafarul", o poezie care ne învață că tânăra româncă taman bună de măritat îl aduce pe geniul român în pragul sacrificiului suprem, dar ea îl preferă pe un viclean băiat din flori și de pripas...
Aceasta este o adevărată escrocherie sentimentală, o înșelătorie și ea pedepsită de legile în vigoare: vezi art 215, Noul Cod Penal, Înșelăciunea, la capitolul „Infracțiuni contra demnității”.
Dacă mai adăugăm aici „Baltagul” – operă în care li se spune copiilor că nu trebuie să te duci la organele de drept să îți facă dreptate, ci o faci pe cont propriu - vorba lui Vanghelie cel celebru, „pe persoană fizică” – apoi romanul „Ion” care, printre altele, vorbește răspicat despre gelozie, crimă pasională, dar și despre dualismul atitudinal (iubea pe cineva, dar s-a căsătorit cu altcine, pentru bani)…
Exemple sunt ȘI mai multe, prea multe pentru un singur sistem!
O mai veche vorbă românească ne spune răspicat faptul că numai „ce semănăm, aia culegem”.
Bătrânii și înțelepții noștri înaintași – care nu aveau atâtea studii, diplome, licențe sau doctorate ca noi, deștepții zilei! – au reținut esența unei întregi existențe într-o singură zicere, astfel încât putem reformula și noi expresia lui Francisco de Goya, varianta românească sunând cam așa: „somnul națiunii naște monștri”.
Ei bine, da, străzile noastre sunt pline de... „monștri” acum!
Și, într-o altă ordine de idei, n-avem de ce să ne mirăm că suntem în această situație ingrată acum!
Câtă vreme copiii noștri intră-n lumea mirifică a cărții cu exemple ușor de răstălmăcit, nu avem dreptul la mirare!
Prima poezioară pe care o învață ei este... "Cățeluș cu părul creț”.
Esența acesteia este minciuna și furtul: „Cățeluș cu părul creț/Fură rața din coteț/El se jură că nu fură/dar l-am prins cu rața-n gură”.
Ori, în contextul în care încă de la primii pași făcuți în viață le prezentăm copiilor noștri ca fiind o stare de normalitate furtul, infracțiunea, dar și minciuna, ca o formă extremă de negare a adevărului să nu ne mai mirăm de faptul că aceștia exact așa vor și face în adolescența lor, apoi în maturitatea lor, altfel spus într-o viață întreagă.
Paradoxal, Codul Penal pedepsește cu închisoare de la unu până la 10 ani în anumite situații prevăzute de lege infracțiunea de furt (art. 229 din Noul Cod Penal), în timp ce infracțiunea de mărturie mincinoasă (art. 260), se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
A doua poezie semnificativă pe care o învață la școală, ca pas imediat următor grădiniței, devenirii și instrucției este... "Miorița".
Pe scurt, aceasta ne învață odraslele că doi români invidioși se asociază și-l omoară pe un al treilea, care era cel mai productiv în domeniul lor de activitate, cu reușite economice mai bune.
În Codul Penal asta se numește „asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni” sau „constituirea de grup infracțional organizat” și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani, în anumite cazuri putându-se ajunge chiar la închisoarea pe viață. (Vezi prevederile din Noul Cod Penal, CAPITOLUL I, Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice, Art. 367, Constituirea unui grup infracţional organizat).
A treia poezie semnificativă pe care o descoperă la școală este... "Luceafarul", o poezie care ne învață că tânăra româncă taman bună de măritat îl aduce pe geniul român în pragul sacrificiului suprem, dar ea îl preferă pe un viclean băiat din flori și de pripas...
Aceasta este o adevărată escrocherie sentimentală, o înșelătorie și ea pedepsită de legile în vigoare: vezi art 215, Noul Cod Penal, Înșelăciunea, la capitolul „Infracțiuni contra demnității”.
Dacă mai adăugăm aici „Baltagul” – operă în care li se spune copiilor că nu trebuie să te duci la organele de drept să îți facă dreptate, ci o faci pe cont propriu - vorba lui Vanghelie cel celebru, „pe persoană fizică” – apoi romanul „Ion” care, printre altele, vorbește răspicat despre gelozie, crimă pasională, dar și despre dualismul atitudinal (iubea pe cineva, dar s-a căsătorit cu altcine, pentru bani)…
Exemple sunt ȘI mai multe, prea multe pentru un singur sistem!
Exemplele greșite venite din Biblie și de la Biserică
La români este aproape cutumiară concepția că trebuie „să faci ce zice popa, nu ce face popa!”, în fapt o altă informație indusă conform căreia, sau în baza căreia dictonul „crede și nu cerceta!” capătă valențe universale și devine sistem de referință și ghid de bune practici în familii de buni executanți și de oameni ușor de manipulat.
Firesc, se naște întrebarea: cine vrea să ne țină în obscuritate, chiar în promiscuitate?
Altfel spus, Biserica statuează a fi drept Păcat faptul că dacă mă uit nu știu cum la o femeie la biserică nu e bine și că trebuie să țin nu știu ce canoane și să fac anume penitențe dispuse de fățarnici.
Și asta în timp ce, ca să dau câteva exemple imediate, episcopul de Constanța este cercetat pentru îmbogățire și fraude cu fonduri, cel de la Huși a fost dovedit ca fiind homosexual, un preot cântăreț cu averi de nejustificat ademenea adolescenți și le făcea pe față propuneri indecente, nu știu ce măicuță a născut, deși era la mănăstire, ăla a exorcizat-o pe fata aia până a omorât-o în chinuri crunte…
Evident, anumite reminiscențe și obtuzități au străbătut vremurile până-n zilele noastre, de pe timpul Inchiziției care a ucis oameni de valoare și care-a nenorocit destine și familii, pentru că așa au vrut preoții.
Dacă punem în discuție și problematica vânzărilor în Biserică – deși Isus a răsturnat mesele negustorilor din templu! – dacă vorbim de neimpozitarea averilor uriașe pe care le deține Biserica, despre burțile nejustificat de mari ale preoților, despre faptul că își lasă moștenire sau își cumpără cu bani grei posturile de preot de oraș, dacă ne uităm la mașinile lor de lux și la buzunarele noastre goale, nu putem să ne împlinim ca niște personalități echilibrate, starea de nemulțumire și neîmplinirea sufletească punând imediat stăpânire.
De altfel, de-a lungul vremurilor Biserica a făcut absolut orice-a vrut în numele lui Dumnezeu, de la războaie și cruciade la vânzarea de indulgențe și înșelare a oamenilor naivi, de la acte groaznice de pedofilie și homosexualitate sau chiar relații extraconjugale – TOATE, ABSOLUT TOATE, FIIND ȘI ACUM FAPTE PEDEPSITE DE LEGILE ÎN VIGOARE!
Dacă la asta adăugăm nenumăratele versete biblice – pe care preoții nu ni le explică în biserici! – versete care vorbesc despre crime, despre acte pasionale, despre furturi, războaie și jafuri, semnele unui adevărat haos devin imediat ușor vizibile și palpabile.
Îndoiala se instalează ușor, semnele de întrebare încep să ne bântuie.
Ni se spune că Biblia este „Cartea lui Dumnezeu” și că numai de ea trebuie să ținem cont în viața noastră, ea fiind unicul și adevăratul sistem de referință pentru a putea trăi pe placul divinității.
Ce facem atunci cu fecioarele care-și îmbată tatăl și se culcă cu el?
Ce facem cu evidentul incest de după Potopul lui Noe, când au supraviețuit doar membrii aceleiași unice familii?
Ce facem cu David, cel dat mereu ca exemplu de urmat și ca înaintaș al lui Isus Hristos, dar care a ucis pentru a lua o femeie a altcuiva, astfel încălcând déjà existentele 10 porunci, deși a avut în acel moment „numai” 1000 de neveste și „numai” 1000 de țiitoare?
Iată, puse cap la cap, toate aceste exemple sunt prilej de smintire!
Firesc, se naște întrebarea: cine vrea să ne țină în obscuritate, chiar în promiscuitate?
Altfel spus, Biserica statuează a fi drept Păcat faptul că dacă mă uit nu știu cum la o femeie la biserică nu e bine și că trebuie să țin nu știu ce canoane și să fac anume penitențe dispuse de fățarnici.
Și asta în timp ce, ca să dau câteva exemple imediate, episcopul de Constanța este cercetat pentru îmbogățire și fraude cu fonduri, cel de la Huși a fost dovedit ca fiind homosexual, un preot cântăreț cu averi de nejustificat ademenea adolescenți și le făcea pe față propuneri indecente, nu știu ce măicuță a născut, deși era la mănăstire, ăla a exorcizat-o pe fata aia până a omorât-o în chinuri crunte…
Evident, anumite reminiscențe și obtuzități au străbătut vremurile până-n zilele noastre, de pe timpul Inchiziției care a ucis oameni de valoare și care-a nenorocit destine și familii, pentru că așa au vrut preoții.
Dacă punem în discuție și problematica vânzărilor în Biserică – deși Isus a răsturnat mesele negustorilor din templu! – dacă vorbim de neimpozitarea averilor uriașe pe care le deține Biserica, despre burțile nejustificat de mari ale preoților, despre faptul că își lasă moștenire sau își cumpără cu bani grei posturile de preot de oraș, dacă ne uităm la mașinile lor de lux și la buzunarele noastre goale, nu putem să ne împlinim ca niște personalități echilibrate, starea de nemulțumire și neîmplinirea sufletească punând imediat stăpânire.
De altfel, de-a lungul vremurilor Biserica a făcut absolut orice-a vrut în numele lui Dumnezeu, de la războaie și cruciade la vânzarea de indulgențe și înșelare a oamenilor naivi, de la acte groaznice de pedofilie și homosexualitate sau chiar relații extraconjugale – TOATE, ABSOLUT TOATE, FIIND ȘI ACUM FAPTE PEDEPSITE DE LEGILE ÎN VIGOARE!
Dacă la asta adăugăm nenumăratele versete biblice – pe care preoții nu ni le explică în biserici! – versete care vorbesc despre crime, despre acte pasionale, despre furturi, războaie și jafuri, semnele unui adevărat haos devin imediat ușor vizibile și palpabile.
Îndoiala se instalează ușor, semnele de întrebare încep să ne bântuie.
Ni se spune că Biblia este „Cartea lui Dumnezeu” și că numai de ea trebuie să ținem cont în viața noastră, ea fiind unicul și adevăratul sistem de referință pentru a putea trăi pe placul divinității.
Ce facem atunci cu fecioarele care-și îmbată tatăl și se culcă cu el?
Ce facem cu evidentul incest de după Potopul lui Noe, când au supraviețuit doar membrii aceleiași unice familii?
Ce facem cu David, cel dat mereu ca exemplu de urmat și ca înaintaș al lui Isus Hristos, dar care a ucis pentru a lua o femeie a altcuiva, astfel încălcând déjà existentele 10 porunci, deși a avut în acel moment „numai” 1000 de neveste și „numai” 1000 de țiitoare?
Iată, puse cap la cap, toate aceste exemple sunt prilej de smintire!
Exemplele greșite venite din basme, filme și desene animate
Dacă la toate acestea adăugăm faptul că, în zilele noastre, prea ocupați fiind cu te miri ce, părinții își lasă copiii în fața televizorului, cu tableta sau telefonul, astfel dându-li-se acestora cheia de acces la tot felul de alte informații improprii întregim un tablou groaznic.
Ei navighează pe net, descoperă sexualitatea și pornografia, iar sub imperiul curiozității apare drept firească testarea, încercarea.
Nu putem uita, că nu avem cum să facem asta, faptul că Tarzan a umblat gol de mic și că nu se rușina nimeni, Cenușăreasa venea acasă la miezul nopții și n-o certa nimeni, Pinocchio mințea de rupea, Aladin era hoț și lumea-l felicita și urma, haiducii noștri erau lăudați la tv, Batman mergea cu 320 km/oră, Alba ca Zăpada locuia în aceeași casa cu 7 pitici și nimeni nu o acuza că e curvă sau că face sex în grup și orgii sexuale, Popey fumează și e tatuat…
În acest context, să ne mai mirăm de ceva?!
Ei navighează pe net, descoperă sexualitatea și pornografia, iar sub imperiul curiozității apare drept firească testarea, încercarea.
Nu putem uita, că nu avem cum să facem asta, faptul că Tarzan a umblat gol de mic și că nu se rușina nimeni, Cenușăreasa venea acasă la miezul nopții și n-o certa nimeni, Pinocchio mințea de rupea, Aladin era hoț și lumea-l felicita și urma, haiducii noștri erau lăudați la tv, Batman mergea cu 320 km/oră, Alba ca Zăpada locuia în aceeași casa cu 7 pitici și nimeni nu o acuza că e curvă sau că face sex în grup și orgii sexuale, Popey fumează și e tatuat…
În acest context, să ne mai mirăm de ceva?!
Ioan Romeo ROSIIANU
Preluare https://www.ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=7707:despre-educatie-gresita-si-imbecilizare-la-romani&catid=14:eseistica&Itemid=117
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu