nu-mi amintesc
nu ştiu
dacă acum oamenii
care-mi fac cu mâna
în timp ce
eu încerc să-mi echilibrez
existenţa printre clipe
şi frământări
adunate în templul
inimii
mă cunosc
fără să am vreo idee
despre ce va urma
cu faţa
luminată
de căldura lor
m-am aşezat în genunchi
şi nu-mi amintesc exact
de era vreo vecernie
sfântă
în care îngerul
cuvânta
despre întoarcerea
fiilor
satului.
în inimile noastre
un gând
despre un demon
şi toate nimicurile
vieţii
care zile şi nopţi
ne tot răscolesc
înotând inutil în minţile
şi inimile noastre
pentru că noi
am asistat atâta timp
la valul de lăcuste
care au devorat
ţara de aceea
prezentul ne cheamă
să ne adunăm
cu mic cu mare
fără vrajbă
să-l rugăm
pe Dumnezeu
în ultima clipă.
în umbra înţelepciunii
sub pâlcuri
de raze
purtăm în
ochi
lumina
izvoarelor
cristaline
cu dragoste
am cuprins
infinitul
în inimi
arzând
ca o
flacără vie
arşiţa
verii
dezmiardă
fruntea
asudată
în umbra
înţelepciunii
dăm
bineţe
zborului
zilnic
între noi
doar emoţia
amprentând
vieţi.
doza de fericire
cu paşaportul spre fericirea
din inimă
în aurul
speranţei
mă regăsesc
şi mă pierd într-un soi de linişte
la gândul că nicio toamnă
nu vine fără vălul
de ceaţă
trag cu emoţie aer
în piept
într-un surâs
îmi cuprind
umerii
cu mâinile
amândouă.
înscrisuri pe cruci
anul acesta
se poartă
înscris pe
cruci
anul
generaţiei mele
este o modă
ciudată
tresar la
fiecare
dangăt
de clopot
ce sună a
jale
cu un
suspin adânc
singuri
o să ne
ducem
pe rând
fiecare
aşa cum
singuri
venirăm
pe lume.
capriciu
fără să bat pasul pe loc
prin lumina rece a anotimpurilor
învăţ câte ceva
despre
copilăria
îmbătrânită
într-o poveste
adevărată
legănându-mi amintirile
caut
cu cele mai limpezi gânduri
îngeri
cu aripi
mari
albe
pregătite
de zbor.
într-o doară
prin
crăpăturile gândului
vorbele nu
mai sunt
decât nişte
frunze
îngălbenite
de vreme
e toamnă
şi iar
inventăm
refugii
unde să mai putem
respira
tandru
fără
încrâncenare
timpul
ne învârte
în palma
destinului
ocolind
toate
disperările
posibile
într-o
doară
în aşteptarea unui curcubeu
acelaşi
ticăit de ceas
îmi răsună
în inimă.
când aerul despică gândul
mă învăluie
o bucurie simplă
într-o mare de linişte
desculţă
prin ierburi
cu înflăcărare
în propria poveste
rătăcind
îmi imaginez
cum după ani şi ani
sfioşi cu fluturii albi în gene
am rămas aceiaşi
umăr lângă umăr
cu spatele lipit unul de celălalt
făcând
tot felul de planuri.
pe drumul meu
îmbrăcată în cămeşa albă
de ciur
cusută de mâna
mamei
cu privirea îndreptată
spre cer merg
în linişte
cu acelaşi crez
pe drumul meu
am adunat amintiri
cu aromele
timpului
din când în când
mă opresc
la foşnetul ierbii
sub piciorul desculţ
mătasea ei
îmi răcoreşte
tălpile.
limpezime
în liniştea înserării
se aude o muzică
şi un
ropot
de ploaie
care pavează
drumul
între ieri
şi mâine
printre toate acestea
timide
bătăile inimii.
notiţe pe un colţ de ziar
într-o lume
care nu-şi vede
capul
de atâta treabă
ziua
oftează lung
faptele
bune
reglează
buna dispoziţie
cu un aer proaspăt
cuvintele
înfăşate
în mătasea iubirii
înfloresc
pe buzele omului
bucuria
de-a fi.
CURRICULUM VITAE
(Octavian Paler )
de oameni harnici şi inimoşi, Cãsãtoritã. Doi băieţi majori.
Debutul în Revista de cultură „Izvoare Codrene”. Poeme publicate în “Agora literară”, „Moldova literară ”, „Negru pe alb”, „Revista literară BOEMA” , blogul MOARA lui GELU, ziare şi publicaţii locale.
Prezentă în:
Antologia de poezie- "Pe strada inimii , cuvântul" – Editura A.S.P.R.A.–Galaţi
Antologia de poezie – "Confluenţe poetice" - Editura Pim – Iaşi.
Antologia de poezie şi proză – "Paşi împreună" – Editura Gutinul – Baia Mare.
Antologia de creaţii literare- "Petale de suflet"- Editura Editgraph 2014 -Buzău
Antologia literar-artistică- "Simfonie-n verde crud"- Editura Napoca Nova 2015
Antologia literar-artistică – "Roşu –aprins în câmpul de mătase" - Editura Napoca Nova 2015
Antologia literar-artistică- "Ne cheamă cucul in zăvoi"- Editura Napoca Nova 2016
"OGLINDA LIGII SCRIITORILOR ROMANI LA 10 ANI" – O altfel de istorie a literaturii române actuale" - Editura Napoca Nova Cluj Napoca 2016.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu