Poesis - Anca GOJA

Îmi omor sentimentele unul câte unul am mâinile pătate de sânge îmi omor sentimentele unul câte unul le tai gâturile cu lacrimi în ochi precum o mamă îşi ucide pruncii în mod normal sunt o femeie de treabă cred că virusul acesta ne afectează în cele mai bizare moduri vieţile noastre au fost modificate genetic au fost transformate în lungi aşteptări disperate plictiseala a ciobit iubirile fragile numai eu nu mă plictisesc mi-am găsit un nou hobby cultiv cu nerăbdare planta pietroasă din care îmi va creşte coaja sufletului coconul care îl va feri de dezintegrare răceala ta e o armă albă pentru sufletul neprotejat am ajuns să nu ne mai recunoaştem ne ascundem trăirile ca şi cum ar fi ceva ruşinos ca şi cum am purta măştile chirurgicale direct pe suflet despărţire fără reproşuri fără crize fără înjurături dragostea noastră nu a spus niciodată „pentru totdeauna” noi doi ne-am ferit mereu de minciuni frumoase chiar dacă nu am spus lucrurilor pe nume până la capăt noi doi ne-am mărturisit mai multe privindu-ne în ochi decât rostind cuvinte vorbele pot fi înşelătoare dar ochii sunt chiar inima expusă la vitrinele orbitelor.