Nici dreapta, nici stânga nu au reuşit să realizeze alianţe convingătoare pentru alegerile locale din 27 septembrie. Disensiunile dintre partide arată că nu există convingeri ferme, bazate pe principiile călăuzitoare, pe respectarea valorilor de dreapta, în cazul PNL, USR-PLUS şi PMP, a valorilor de stânga, reprezentate de PSD şi Pro România.
Cauzele trebuie căutate în primul rând în neputinţa
partidelor mari, PNL şi PSD, de a-şi
apăra statutul de principale forţe politice.
În al doilea rând trebuie remarcate ambiţiile
liderilor USR, PLUS, PMP şi Pro România de a-şi arăta muşchii în faţa
electoratului. Practic, ele vor să negocieze pe picior de egalitate cu PNL şi
PSD. Desigur, trebuie ţinut seama şi de
faptul că partidele mari sunt conduse în
acest moment de lideri modeşti, cu probleme de autoritate şi recunoaştere chiar
în propriile lor formaţiuni.
La fel de adevărat este că nici Dan Barna şi Victor
Ponta nu sunt personalităţi ieşite din comun, cu o carismă de invidiat.
Ambiguitatea
statutului USR-PLUS contribuie, de asemenea, la eşecul realizării unei alianţe
de impact pe dreapta. De fapt când între USR şi PLUS se pune liniuţă, se lasă
impresia că cele două partide sunt în alianţă. În schimb, peste tot în ţară la
negocierile cu PNL ele se prezintă separat, cerând fiecare partea lui.
Judecând după situaţia de la Bucureşti putem aprecia
că pentru alegerile locale din acest an nu se vor realiza alianţe puternice.
Tot ce s-a făcut până acum în materie de alianţe este neconvingător.
De ce nu pot conlucra actualele partide politice?
O primă conluzie ar fi că în vârful actualelor
partide s-au căţărat echipe de politicieni modeşti, mediocri, fără viziuni pe
termen lung.
Figură aparte face Traian Băsescu. S-ar părea că la
Bucureşti PMP, în schimbul susţinerii
candidatului Nicuşor Dan, a pretins două primării de sectoare. Pentru un partid
mic era cam mult. Pe de altă parte, Traian Băsescu ştie că dacă nu candidează
el însuşi la primăria generală a Capitalei micul său partid nu trece pragul
electoral în multe judeţe din ţară. ALDE nu este în situaţia de a putea pune
condiţii. Călin Popescu Tăriceanu se află la polul opus faţă de fostul său
partener şi adversar. El nu mai poate trage partidul, aşa cum îşi închipuie că
va face Traian Băsescu.
Se poate pune întrebarea de ce nu se retrag aceşti
politicieni în vârstă? Vina nu este a lor, ci a generaţiilor mai tinere care nu
au fost capabile să promoveze şi să lanseze politicieni de mare forţă. Iată
două exemple eclatante. După slabele rezultate de la prezidenţiale, Dan Barna
trebuia să facă un pas în spate. Mai abil, Victor Ponta nu a avut curajul să
candideze la alegerile prezidenţiale.
Dramatică şi pe stânga şi pe dreapta, situaţia de la Bucureşti este
relavantă pentru întreaga ţară. Gabriela Firea abia s-a ţinut să nu fie
aruncată din barca PSD. Acum candidează în numele partidului despre care spunea
că nu o susţine, deşi era la guvernare. La Satu Mare, fostul primar PSD, după o
escală la Pro România, a revenit şi este candidatul PSD la primăria Satu Mare.
Clasa politică nu se primeneşte. Generaţiile de
politicieni nu îşi urmează cursul firesc. Formaţiunile politice sunt confiscate
de grupuri restrânse, după modelele rău famate ale grupărilor aflate înafara
legii.
Bune, rele, defilăm cu partidele pe care le avem. Pe
parcursul acestei săpămâni vom asista, probabil, la noi formule strategice
pentru maximizarea rezultatelor la alegerile din septembrie. Cine cu cine se va
alia, în ce condiţii?
Cert este că până acum majoritatea alianţelor electorale
sunt neconvingătoare.
Urmărindu-şi doar interesele politice înguste, de
cele mai multe ori dominate de interesele personale ale liderilor, partidele nu
ştiu lucra în comun pentru binele general.
Autor:
Dumitru Păcuraru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu