Eminescu şi Petofi

 Cel mai mediatizat eveniment din 15 ianuarie a fost vaccinarea publică a preşedintelui. Întâmplarea face ca data să coincidă cu Ziua Culturii Naţionale. Dar tot ce se întâmplă în fiecare zi se poate spune că, într-un fel sau altul, coincide cu Ziua Culturii Naţionale sau Culturii Universale.

La urma urmei tot ce face individul, de la simplul fapt de a vorbi corect în limba lui maternă sau într-o altă limbă, ţine de cultură, de educaţie. Pregătirea profesională a fiecărui individ se face după un set de cunoştinţe acumulat de-a lungul vieţii, în lungul şi complexul proces de educaţie.

Nimeni nu se poate sustrage actului de cultură, în fapt un act civilizatoriu. Nu trebuie să-l citeşti în fiecare zi pe Eminescu, sau să citeşti câteva rânduri din orice carte, dar trebuie să accepţi că ai învăţat să citeşti pentru că au existat oamenii care au scris cărţi. Acei oameni se numesc scriitori. Toţi scriitorii la un loc realizează cultura scrisă a poporului din care fac parte.

Popoarele sunt diferite între ele pentru că s-au format în culturi diferite, în culturi rezultate din spiritul lor, spirit  devenit spiritualitate.  Le este dat celor pe care-i numim scriitori şi artişti să suprindă această „spiritualitate” şi ea să redea cel mai fide şi profund specificitatea unui popor.

Ar fi o imensă greşeală să considerăm că doar Eminescu este „poet naţional”. Toţi scriitorii care scriu în aceeaşi limbă sunt „naţionali”. Eminescu nu este mai „naţional” decât Ion Creangă, Lucian Blaga, Nichita Stănescu sau Mircea Cărtărescu. Sau, păstrând proporţiile, decât scriitorii actuali din Satu Mare.

Dar Eminescu este mai „naţional” decât Petofi, decât Puşkin, decât Goethe sau Shakespeare. Pentru că Sandor Petofi este poetul naţional al altui popor, diferenţele dintre operele celor doi mari poeţi reprezintă, în fapt, diferenţele dintre români şi unguri.

Românii sunt diferiţi de unguri la fel cum sunt diferiţi de germani, de francezi, de irlandezi etc. De ce sunt puşi mereu în relaţie românii şi ungurii şi nu românii şi englezii, să zicem? Pentru că sunt vecini, pentru că trăiesc în acelaşi teritoriu. Două popoare care împart acelaşi teritoriu pot deveni mai rar parteneri, dar foarte des adversari sau chiar inamici naturali. Ca pisica şi şoarecele. Ca lupul şi oaia.  Pisica este inamicul natural al şoarecelui pentru că cele două vieţuitoare împart acelaşi areal. Lupul este inamicul natural al mielului, dar leul, tot un carnivor, nu este considerat inamicul natural al oilor pentru că oile nu trăiesc libere în junglă.

Mecanismele care reglementează raporturile dintre naţiuni sunt de natură culturală. Principalul element care face diferenţa dintre popoare este limba. Responsabilii de dezvoltarea, de păstrarea limbii, sunt scriitorii. Prin urmare, 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale, este, practic, Ziua Scriitorilor Români.

Atât Eminescu cât şi Petofi, au avut opinii politice. Eminescu nu a trăit de pe urma poeziilor, ci a fost ziarist. Are în palmares sute, mii de articole de ziar, unele de o duritate extremă, partizană. Lucra la un ziar conservator, avându-i ca adversari pe liberali. Dar nu datorită acestor articole foarte apreciate în epocă, este desemnat „poet naţional”, ci operei literare, o sinteză a spiritualităţii poporului român. Şi Petofi avea o încredere neţărmurită în spiritul poporului ajungând să spună că „atunci când poporul va fi stăpân în poezie, va ajunge să stăpânească şi în politică”.  Vorbea, desigur, despre cultură. Altfel spus, când poporul va fi cultivat, va avea acces şi în politică.

Nici poetul maghiar nu a rămas departe de politică. S-a angajat în luptă în timpul revoluţiei de la 1848. Moartea lui după bătălia de la Albeşti, azi judeţul Harghita, este învăluită în mister. Nu însă şi creaţia sa. Una profund maghiară, mergând până la acelaşi gen de radicalism ca Eminescu.

Ţin să repet că diferenţa dintre cei doi mari poeţi face diferenţa dintre cultura română şi cultura maghiară, dintre români şi unguri.

Dacă fiecare poet naţional reprezintă în cel mai înalt grad spiritualitatea poporului său, ţinând seama de specificitatea celor trei provincii istorice româneşti, se înţelege că moldovenii îl pot compara pe Eminescu cu Puşkin, în timp ce românii din Ţara Românescă pot face o comparaţie între Eminescu şi cel mai mare poet bulgar, Hristo Botev.

Sigur, par simple speculaţii, dar literaturile naţionale reprezintă cel mai la îndemână model comparativ între culturi, între spiritualitatea şi specificitatea fiecărui popor.

Cea mai exactă definiţie a patriotismului, care din păcate adeseori alunecă spre naţionalism, este una radicală, fără drept de apel: „Nu te atinge de cultura mea!”

  Dr. Vasile Lucaciu conchidea că eşti patriot în măsura în care îţi păstrezi limba, urmezi tradiţiile poporului tău şi îţi asumi istoria aşa cum este. Mai mult de atât nu se poate spune.  Ba da: ziua culturii naţionale ar trebui sărbătorită în fiecare zi.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Satu Mare