de Gheorghe Pârja
La ceasul la care scriu
aceste rânduri, îmi dau seama că orice cuvinte de laudă pentru Nicolae Sabău nu
sunt de prisos. Ele s-au așezat prin vreme în dreptul numelui, devenit simbol.
Deoarece el a fost, și rămâne, un fenomen al cântecului din Nord, care a
străbătut bune decenii, din două secole, cu hori fundamentale. El a înțeles, ca
nimeni altul, că satul este deschis spre cosmic, că marile valori s-au
statornicit locului, acolo unde au avut oameni să le zidească. Nicolae Sabău a
înțeles, la timp, că viața țărănească, spiritualitatea satului trebuie preluate
de un om care crede în averea ce i-a fost dat să o moștenească. Uitați-vă în
jur și nu veți găsi, foarte des, asemenea pilde de tenacitate, de credință în
puterea cântecului popular românesc. A avut răgaz să ne convingă, deoarece i
s-a hărăzit o viață frumoasă.
A trăit 91 de ani. El
însuși, un mare cântăreț, a simțit nevoia, datoria să facă din locul natal un
aeroport de pe care să decoleze tinerii care aveau un har încă în așteptare.
Iar confirmarea venea de la Cicârlău, unde erau în juriu Dumitru Fărcaș,
Mărioara Murărescu, Elise Stan și mulți alții, care au confirmat valoarea
tinerilor aspiranți. Cei cu emoțiile consacrării, la celebrul Festival de
folclor, „Alină-te, dor alină,” ce splendid nume de validare a valorilor cântecului
românesc, sunt astăzi interpreți de prestigiu. Mă simt onorat că, la câteva
ediții, Nicolae m-a invitat să fiu alături la faimoasa manifestare. De altfel,
de Cicârlău mă leagă Festivalul de Poezie de aici, cu consacrări în literatură,
făcute de personalități ale literaturii române, în frunte cu romancierul
Nicolae Breban, cel legat prin destin de familie de acest loc, ori de poetul
Ioan Alexandru.
Și în acest context,
cântecul lui Nicolae Sabău înfrumuseța cuvântul. Ca să nu mă pierd în decor,
spun, cu priceperea mea de a înțelege folclorul acestei zone, că Nicolae Sabău
l-a ilustrat în felul lui personal. Cu măestrie, ca nimeni altul. Acum, la
despărțirea de trupul lui pământesc, am toată convingerea că repertoriul lui
este fără egal, în drumul spre cei care îl vor pricepe și prețui. Unul rămâne,
Nicolae Sabău, în interpretarea horilor care i s-au potrivit. Încă de la
început i-au fost remarcate substanța textelor și timbrul original. Ne-a dăruit
horea de viață lungă, aprinsă și ocrotitoare. S-a împodobit cu taina dinăuntru,
de unde au emanat viața și cântecul. Ne-am fost prieteni. Era o prezență
consecventă la Poezia de la Desești.
La o ediție, în urmă cu
vreo zece ani, mama i-a dăruit lui Nicolae hainele nepurtate ale tatălui meu.
Erau născuți în același an, 1929. Încă din timpul vieții, s-a privit în oglinda
contemporanilor. Cum este propria casă și cărțile cu și despre el. Acolo găsim
părerea lumii despre un cântăreț care ne-a marcat timpul. Poetul Ioan Alexandru
scria: „Nicolae Sabău, cântăreț de talie națională, îi aud sufletul ca lacrima
mamei.” Și neprețuite alte aprecieri. Consăteanul lui, prozatorul și
jurnalistul Nicolae Goja, îl consideră „chintesența frumuseții cântecului
național.” Da, cântecul lui, sabie și scut, crez și legendă. Cei care prețuiesc
cântecul românesc îl consideră o avere națională.
Printre ei se numără și
celebrul Dumitru Fărcaș. Mi-a spus asta într-o seară de cântec, la Cicîrlău.
Acum, pe o cruce din grădina lui Nicolae Sabău scrie: „Vă las cântecele mele/
Să vă petreceți cu ele.” Respect pentru admirabila senectute! Mă consider un
uricar al vremii lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu