Președintele Academiei Române: Un proiect de țară ar trebui bazat pe educație și sănătate, așezate pe valori creștine

 
În preajma aniversării Unirii Principatelor, Președintele Academiei Române a evocat proiectul Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare de unire a tuturor provinciilor românești și a vorbit pentru Basilica.ro despre patriotism și despre bazele pe care ar putea fi realizat un nou proiect de țară: educația și sănătatea așezate pe valori creștine, transmite Romanian Global News.

Secretul succesului în educație este familia, mai spune academicianul. Iar patriotismul este iubirea pentru locul unde a trăit și trăiește familia – care îi cuprinde și pe strămoși.
„Orice sentiment de rudenie trăit în chip direct întărește apartenența la comunitate și conferă echilibru de viață”, afirmă Ioan-Aurel Pop.
Cheia conviețuirii popoarelor stă tot în patriotism: „nu poți iubi lumea în ansamblu fără să-ți iubești mai întâi lumea ta, adică patria ta”, avertizează el.

Basilica.ro: Cu ce gânduri ați pășit în 2021?
Ioan-Aurel Pop: Am pășit cu gânduri incerte. Pe de o parte, cu sentimentul apăsător al acestei grave maladii și al vieții noastre total schimbate de pe urma ei, pe de alta, cu speranța în binele care ar putea reveni și care sper să însemne viața de dinainte, al cărei farmec nu am știut să-l prețuim mereu.
Basilica.ro: Societatea românească pare foarte divizată azi: pro sau contra mască, pro sau contra vaccin… Ce credeți că ne-ar mai putea uni?
Ioan-Aurel Pop: Ne-ar mai putea uni demnitatea, seriozitatea și munca serioasă. Divizarea aceasta vine – îmi place să cred – din gravele probleme care ne apasă și care ne preocupă, dar câteodată am impresia că nu este tocmai așa.
Trăim într-o lume foarte ciudată, în care oricine se crede specialist în orice și se pronunță în public asupra unor chestiuni la care nu se pricepe. Totul se petrece pe fondul unei crase lipse de cultură.
Existau și în trecut numeroși frustrați, eșuați, incapabili de performanță, inculți, semidocți, analfabeți autodeclarați genii, existau destui stupizi și proști, dar ei rămâneau în limitele lor locale, în grupuri restrânse, neavând acces la mijloacele de comunicare în masă, ca să-și exhibe ura în forme neadecvate. Lumea lor limitată îi cunoștea și îi trata ca atare, drept marginali, nenorociți, bătuți de soartă.
Astăzi, însă, oricine are acces la publicitate. Cel mai bine a exprimat acest lucru marele om de cultură Umberto Eco: „Mijloacele de difuzare în masă dau legiunilor de idioți dreptul să vorbească, pe când odinioară ei vorbeau numai într-un bar, după un pahar de vin, fără să facă rău comunității. După aceasta, ei erau repede reduși la tăcere, dar acum ei au același drept să vorbească precum un câștigător al Premiului Nobel. Este invazia idioților”.
Firește că ne putem pronunța asupra rolului măștii și al vaccinului, dar, când este vorba de decizii, este bine să luăm seama la ceea ce spun specialiștii.
Aceasta nu înseamnă că decidenții trebuie să facă exact ce spun medicii, de exemplu, ci se cuvine să asculte și specialiștii în educație, economie, societate etc.
Basilica.ro: Ce înseamnă „patrie”?
Ioan-Aurel Pop: În sens literal, patria este locul în care s-a născut și a trăit „pater”, adică „tata”, și în care se cuvine să viețuiesc și eu. În sens larg, patria este universul geografic, politic, spiritual, cultural al celor care au rădăcini prin strămoși într-un loc anume. Natural, există și „patrii” de adopție, dar acestea sunt excepții.
Majoritatea oamenilor, de când există societate civilizată și izvoare care să reflecte această societate, se dovedesc legați de locul de naștere prin mii de fire nevăzute, uneori neconștientizate, dar foarte vii. „Patriile” au ajuns să fie teoretizate după Evul Mediu, începând cu Renașterea.
Atunci s-a trecut de la „Republica Creștină” (entitate globală) la „Europa patriilor creștine” (concert al națiunilor europene). Apogeul patriilor a fost în secolul al XIX-lea („Secolul națiunilor”) și începutul secolului al XX-lea, când popoarele, prin lupta lor de emancipare, au sfărâmat în regiunile noastre patru imperii multinaționale (austro-ungar, german, turcesc și rusesc) și când cel mai avansat principiu de drept internațional era autodeterminarea națională.
Basilica.ro: Unii consideră azi discursul despre patriotism ca fiind învechit. Cum comentați?
Ioan-Aurel Pop: Patriotismul este acel sentiment care se naște și se afirmă în urma prețuirii de către fiecare a propriei patrii. Până nu demult, patriotismul era socotit o condiție sine qua non a conviețuirii internaționale, după principiul că nu poți iubi lumea în ansamblu fără să-ți iubești mai întâi lumea ta, adică patria ta.
Odată cu globalizarea, au apărut diferite teorii noi despre patriotism, unele fiind născute din grave confuzii gnoseologice, altele din dorința (fără putință) de a schimba lumea, altele pur și simplu din ignoranță.
Mulți oameni politici au preluat astfel de idei din sfera politologiei, sociologiei, filosofiei etc. și au vrut să le transpună repede în practică, adică să distrugă națiunile ca să construiască societatea mondială a viitorului, „poporul muncitor unic”, „guvernul planetar”, „societatea globală” etc.
În mintea lor, succesul globalizării ar fi fost asigurat dacă li s-ar fi interzis indivizilor să mai fie legați de un loc anume, de o limbă anume, de o credință, de obiceiuri, de tradiții etc. Or, acest fel de judeca s-a dovedit complet fals.
Lumea globală se poate naște numai din „concertul națiunilor” și din unirea patriilor. Patriotismul înseamnă iubire și nu ură sau discriminare.
Ură (față de străini) înseamnă xenofobia, iar discriminare (considerarea unor națiuni ca fiind superioare altora, „alese” ca să conducă) înseamnă șovinism.
Aceste uri trebuie stârpite și nu iubirea, adică dragostea de locul nașterii fiecăruia și de colectivitățile legate astfel.
Interviul integral pe Basilica.ro