PUNTE PESTE AȘTEPTĂRI. ANTOLOGIE. POEZII ÎNGEMĂNATE, VOL. 3...

Autor: Vasile BELE (continuare) ,,Într-o modalitate poetică inedită, autorii au adus prin construcția versului încrucișat unitatea de imaginație, de conveniență, de menire și motivare a proiectului comun de eternizare prin credință, dragoste și poezie" Rodica LECU (pag. 6) ******** Poezia este o punte care unește, în frumos și bucurie, cerul cu pământul, realul cu irealul, lumescul cu cel nelumesc... și cât de frumos este atunci când în fericirea unei lecturi plăcute treci peste/prin aceste punți. Roua devine sămânță, curcubeul își deschide culorile pentru a intra, parcă, acel spirit al poeziei neîntinate, poezie-feciorelnică, iar astrele, devenite pentru atâția poeți, importante muze se descoperă sau se deschid lăsând/permițând luminii poetice să urce, treaptă cu treaptă, spre adevăratul Cuvânt. Am crezut întotdeauna în ,,timpul poetului", în ,,vremea scrisului", care bate la poarta zâmbetul unui suflet (a se înțelege scriitor/poet), doar într-un anumit moment. Poate creatorii de poezie populară au altă părere, dar nu luăm în calcul acestea, acum. Azi, e rândul unei adieri de vânt să vorbească. Ea, adierea sau chiar foșnetul, pătrund în gândul poetului, aflat în asteptarea Luminii, în căutarea Cuvântului... al unei lumini în cuvânt sau al unui cuvânt luminat. Astea ne sunt dăruite, ca formă de spirit, de cei doi ,,îngemănați întru poezie și lirism", poeți deja de multă vreme consacrați. Această consacrare nu constă în MULT sau CANTITATE, dimpotrivă, cuvântul lor cheie este CALITATE și VALOARE. Poate, așa prin exemplul personal oferit de Limona & Victor (vă rog, de această dată, să-mi fie primită și permisă persoana întâi singular, ca o formă a respectului care apropie, nicidecum alungă sau împrăștie prietenia), vom înțelege mai bine rostul zborului de fluturi, rostul unui așteptat (sau al unei așteptări), rostul punților care unește, ,,leagă și dezleagă cerurile" precum Sfântul Proroc Ilie, cel Inaintemergător. Poezia este precum o rugăciune, care cheamă la iubire, la pace, la dragoste. Poezia este precum o mântuire. Ne este oferită ca o milostenie... din prea-plinul iubirii, apoi urmează ,,răsunetul" și de ce nu, ,,dansul izbânzilor", ofrandă. Volumul POEZII ÎNGEMĂNATE, aflat la vol. 3, ne oferă aceste semne ale spiritului și ale spiritualității lirice... Întâlnirea cu Carul mare, atunci când, somnoroasă, Luna, pleacă la culcare în așternut de stele, este magistral redată, doar praful Universului mai poartă pasul musafirilor ,,de la un pol la altul", AȘCHII DE TIMP, autor Victor Cobzac (VicCo), pag.11, un răspuns pentru CRÂMPEIE DE VISE, autor Limona Rusu, pag. 10, care cuprinde în brațe acest crâmpei de vise, dânsând precum Euterpe, cu ,,mâinile albe acoperite cu petale de rouă". Este un dans al bucuriei depline, al înțelepciunii întruchipată în ,,ramurile cireșilor", un extraordinar tablou al vieții care mereu hotărăște în căutarea lui... ceva-anume. Știu că Victor Cobzac a propus și coperțile cărții, o îmbinare între culoare și vers perfectă. Întorcând, oarecum, roata acestui act perfect legitimat al liricii cu valoare certă, este de observat, deloc de neglijat, conceptul acestei eliberări întru frumosul poeziei. Fiecare își are rolul, rostul și locul magistral situat în context și concept. Dacă pentru Victor Cobzac (VicCo), minunata idee că AI LOC SUB ARIPĂ, pag. 175, ilustrată de un aparte-motto: ,,Mai stau lângă tine să învățăm/limbajul inimii...", din poezia MAI STAU LÂNGĂ TINE, autor Limona Rusu, ne gândim la îngemărea perfectului cuprinzător. ,,-Nu voi pleca! Nu pot pleca!", pare că zice Ea, dansând valsul, printre astre. ,,Nu vreau să plec! Nu îmi doresc plecarea!"... rămân să cernem împreună vise, până voi adormi ,,pe umărul tău stâng", iar tu vei înțelege rostul somnului meu (deloc involuntar!), ci pentru ca să ,,arunci roi de fluturi în sufletu-mi limpede". El, în deplinătatea bunătății sufletești, o numește ,,ființă divină", răspunde cu aceeași bucurie, bucuriei trimise/transmise, parcă într-o ,,criză de vorbe", zice doar atât, cu semnificație extraordinară, de o finețe și sensibilitate soră născută din profunzime, ,,ai loc și în suflet, las ușa deschisă", precum vor intra anotimpurile în jucăușa lor trecere, așa să intri și tu, ,,chip de înger"... apoi, începe ospățul, unul la care stă ,,în capul mesei Dumnezeu, la altul lăutarii/Iar noi s-aducem din bucate Poezie/ Numai din cea mai înaltă calitate". Ce aș mai putea adăuga? Ce ar mai trebui, aici, rostit? Vă întreb... pentru mine ,,și tăcerea e un cuvânt!", zice o sintagmă, iar eu am să mă folosesc de ea, întocmai...