Pe măsură ce se intensifică apelurile la „normalitate”, venite din toate mediile, din toate mediile pe toate canalele, apar în contrapartidă opinii din ce în ce mai stranii despre tot ce mişcă pe planeta Pământ.
Ştiri dintre cele mai fanteziste, informaţii
trunchiate, rulate întâi pe paginile de socializare, preluate şi oficializate
de mass media tradiţională, se suprapun peste o criză sanitară ce dă semne din
ce în ce mai evidente că se va transforma într-o criză existenţială, într-o pierdere
a sensului vieţii aşa cum era până acum.
Pandemia a căzut într-un moment istoric în care
politica, viaţa publică în general, este invadată şi dominată de mediocrităţi,
de politicieni slabi, fără viziune, fără nici cea mai mică intenţie de a se sacrifica
pentru binele general. Aşa cum fiecare individ vrea să nu se numere printre
victimele coronavirusului, fiecare ţară îşi vede de propriul interes. A început
un adevărat dans al nebuniilor de tot felul. Fiecare ţară se distrează cu
personajele sale exotice. :i au apărut astfel de personaje ca ciupercile după
ploaie. Se ştie că şi câinii care sunt ţinuţi în lanţ devin din ce în ce mai
răi, se sălbăticesc.
Restricţiile sunt suportate în mod diferit, de la
individ la individ. De aceea ar trebui să avem înţelegere pentru cei care cred
în conspiraţii, nu cred în existenţa virusului, acuză autorităţile de
încălcarea libertăţii individului şi protestează în toate chipurile. Dar de
aici până la dictatură este o cale lungă. Mai înnebunesc unii, dar nu poate fi
chiar toată lumea nebună, numai o mână de oameni care au vocaţia protestelor
sunt normali.
Adevărul este că în această perioadă nu se
guvernează uşor. Pandemia există, virusul face victime, sistemele sanitare din
întreaga lume sunt suprasolicitate. În societate s-a instalat o stare de
nervozitate cum nu s-a mai întâlnit decât în timpul războaielor mondiale.
Fără îndoială cea mai serioasă şi gravă dintre toate
neajunsurile create de pandemie, este închiderea şcolilor. Este problema cea
mai importantă care îşi cere rezolvarea. Opoziţia a sesizat acest lucru şi a
făcut din acest subiect capul de pod al întregii campanii electorale.
În lipsa cursurilor elevii îşi omoară timpul
manevrând telefoanele. Aşa se explică popularitatea noului fenomen Tik Tok, sau
să-i spunem modă, pentru că va fi înlocuit cu altă nebunie. Devenit unul dintre
cele mai exotice personaje după ce s-a implicat din motive de familie în cazul
fetelor ucise de Dincă, Alexandru Cumpănaşu a revenit în prim plan intrând în
jocul acela pentru copii. Nu mai puţin de o jumătate de milion de minori se
joacă luând în răspăr şcoala. De la Ion Creangă încoace toată lumea ştie că
niciunui copil nu-i place şcoala. Dar până la urmă toţi merg la şcoală. Şi
chiar le place să înveţe. Unii devin la rândul lor cadre didactice. Nu asta
este problema. Problema este că Alexandru Cumpănaşu a devenit un caz special.
Aşa cum alte personaje vrăjesc publicul, el a reuşit să-şi facă un public din
copii. Criticii lui spun că îi îndeamnă pe copii la nesupunere faţă de profesori,
că îi învaţă să dispreţuiască şcoala. Ceea ce nu este foarte greu. Dar nu se
face aşa ceva.
Copiii imită maturii, fie că aceştia sunt personaje
pozitive sau negative. Este un film drăguţ despre o familie care din generaţie
în generaţie erau hoţi. Cu un bunic hoţ, cu un tată hoţ, copilul refuză să
fure. Spre dezamăgirea tuturor neamurilor, a rupt tradiţia de familie. Dar
filmul este o comedie. Realitatea în majoritatea cazurilor este alta. Dacă
500.000 de copii îl ascultă şi-l admiră pe Profu Cumpănaşu există riscul să
apară 500.000 de mici Cumpănaşi? Ar fi o tragedie şi dacă ar apărea dintr-o
dată într-o ţară 500.000 de Einsteini. Deci fenomenul „Tik Tok Profu Cumpănaşu”
este periculos în sine. Poate că doar părintele Arsenie Boca are atâţia
admiratori. Dar nu sunt copii.
Aici este problema. Există o vorbă care este
înţeleasă de fiecare cum vrea: „a da în mintea copiilor”. La fel şi acest Tik
Tok îl înţelege fiecare cum vrea. Să vedem însă cum vor reacţiona instituţiile
statului. Este un test suprem.
Autor:
Dumitru Păcuraru
Sursa:
Informaţia zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu