miercuri, 16 iunie 2021

GÂNDIRI PRIN CUVÂNT ȘI … POEZIE

 



1.     Unde este multă lumină-umbra este mai neagră.

2.     Lumina nu se aprinde decât pentru cei ce văd, nu pentru orbi.

3.     Lumina este simbolul adevărului.

4.     Omul e considerat o ființă de lumină.

5.     Lumina nu-și lasă numele pe cer, ea știe să plece, de aceea e statornică.

6.     Lumina este substanța eternității.

7.     Hristos e Lumina Lumii întrupată.

8.     Ochiul e fereastra și lumina sufletului tău.

9.     Pentru ca lumina să strălucească așa intens, întunericul trebuie să fie prezent.

1     Michelangelo: Pentru a mă salva de moarte-îmi leg sufletul de opera mea.

 

                                              

Motto: Dumnezeu este poetul perfect, care în propria persoană interpretează propriile creații-Robert Browning

 

                                                           DA

Da, pot să fiu și așa

Cu o putere magnifică

Să văd totul în roz

În albastru

și violet.

Să mă conectez la Cerul Tău

Să mă  opresc

la Tine!

M-am înrolat

prin botez

În război nevăzut.

Prin noutatea

Învierii

Suntem nemuritori

în veșnicia

Împărăției!

VIAȚA

Nu știu cât mai am pe acest pământ

Îmi vine să plâng, să fug, să cânt

Mi-e teamă de ce?

Și de cine și de când?

-Viață, văd că acum ești

Umilință, neputință,

neființă.

Mi-e teamă de omul ce-mi iese în cale

Mi-e teamă de toți și de toate

Mi-e teamă de alții, de drum, de cărare

Și azi nu știu

De-oi mai trece

Pe lângă vechii mei brazi

Mai târziu.

Te aștept, o, timpul meu

Să vii în curând

Ca să schimbi îndoiala cea crudă

mergând

Spre lumină și pace în sufletul meu

Te aștept, o. timpul meu, mereu!

 

OLIMPIA MUREȘAN-L.S.R.-Filiala Maramureș, Ulmeni, iunie , 2021

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu