În ajutorul tău, generație mică!

Și ce dacă spun, se supără vântul?

Păi... nu s-a mai supărat? Tu, generație mică, nu ești vinovată că nu mai curge apa pe scocul morii, că fântânii din coasta Vâlcanului i-a ruginti de tot caucul, că foarte mulți din generația părinților mei, dar și din generația mea, au luat Calea Cerului! Încerc să-mi liniștesc inima și să stau o țâră de vorbă cu tine, generație mică. La vremea la care tu ai telefon performant, plachetă, calculator de unde obții toate știrile pământului, eu NU aveam curent electric în casă. Da, așa este! Curentul în casa părintească l-am introdus când ieșisem pe salariu, eram în Severinul Dunării și nu împlinisem 2o de ani. Știi tu, măi, generație mică, mică, mititică despre faptul că aveam 1,75 m. când am văzut prima dată televizor și că lângă televizor era și un acvariu cu pești, iar eu mă întrebam că de ce nu vorbește nimeni din locul unde înoată peștii? Nu știi, măi, generație deșteaptă! N-ai cum să știi! Tu ești șmecheră, ai școala vieții. Tu furi, înșeli, umilești, minți și ești protejată de legile pe care ți le dai. Ai distrus ce părinții mei și eu am construit, iar acum mă umilești c-o pensie de mizerie. Un cerșetor câștigă mult mai mult decât mine care am „cotizat” peste 44 de ani. Acum, la ceas de ger, cărările-mi sunt fără umblet, și cu noaptea la gură arunc un gând spre dragostea uitată. De ce mă urăști, generație mică? Pentru că am devenit uscăciuni triste în bezna surdă și nu știi cum să scapi de cei ca mine? De ce vrei să-ngenunchez clipa în pământul mut și negru? Strâng mereu pașii de pe urmă, îi adun de pe trotuare de păreri în poala gândului și-n neputința timpului rămas, facem, cei ca mine, rugăciunea Domnului să te ierte, generație mică! PUIU RĂDUCAN

Băile Olănești