joi, 17 iunie 2021

Până unde va merge radicalismul PNL anti-PSD?

 

“Niciodată cu mine la guvernare şi la preşedinţia PNL nu vom avea o guvernare cu PSD.” Afirmaţie tare care se bate cap în cap cu predicţia lui Vasile Dâncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, care simte că în anul 2024 cele două partide mari vor fi obligate să guverneze împreună. Dacă Vasile Dâncu a fost imediat contrazis de Marcel Ciolacu, declaraţia lui Florin Cîţu vine ca o nouă pistă deschisă în campania internă pentru alegerea preşedintelui PNL.

Desigur, toţi susţinătorii lui Cîţu merg în aceeaşi direcţie. Îl iau pe niciodată în braţe urmându-şi candidatul.

Dar, aşa cum se ştie, şi Ludovic Orban este împotriva unei guvernări cu PSD. Mai mult, în timpul preşedinţiei lui s-a emis această teză anti-PSD.

 Dacă şi liderul PSD este împotriva unei guvernări cu PNL, şi întreg PNL-ul este împotrivă, atunci despre ce vorbeşte Vasile Dâncu? În nume personal, aşa cum a sărit Marcel Ciolacu să precizeze.

Sociologul Vasile Dâncu vorbeşte despre o criză politică. După cum decurg relaţiile dintre PNL şi USR PLUS o criză nu este exclusă. Dacă nu imediat, în ultimul an de guvernare, deci după 2023, USR ori va face un pas înapoi lăsând PNL în ofsaid, ori va obţine un scor foarte slab.

În această logică, a unei crize provocată de USR, afirmaţia lui Vasile Dâncu are o perfectă justificare.

Pe de altă parte, în ideea schimbării la faţă a PSD, să zicem prin alegerea unui lider ca Vasile Dâncu, acel semnal “niciodată” lansat de întreg PNL-ul, se va transforma într-un S.O.S. disperat. |ara va avea nevoie de o guvernare şi cine să o facă dacă nu partidele mari?

Pe de altă parte, declaraţia lui Vasile Dâncu poate conduce şi la ideea de alegeri anticipate. USR iese de la guvernare, niciun alt partid nu acceptă să susţină un guvern PNL, nici măcar minoritar, dar cu susţinere parlamentară, se intră în logica alegerilor anticipate. Adică se rupe seria alegerilor din 2024, europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale.

Ar fi în favoarea PSD ca alegerile parlamentare să fie scoase de pe banda rulantă a anului 2024. Dacă aşa cum spunea Marcel Ciolacu, PSD nu va avea un alt candidat prezidenţial în persoana liderului partidului, se va produce o schimbare profundă a opţiunilor alegătorilor.

PNL nu are deocamdată un alt candidat decât viitorul preşedinte ales la congres. Între posibilul candidat prezidenţial desemnat de PSD, evident o mare personalitate, şi prezidenţialul PNL, Ludovic Orban sau Florin Cîţu, este mai mult decât probabil că alegătorii vor prefera un independent. Iar cu un preşedinte independent probabilitatea nominalizării unui premier din partea partidului care se va plasa pe primul loc la parlamentare este foarte mare.

 Şi în această variantă dispare acel “niciodată” pe care susţinătorii lui Florin Cîţu îl utilizează în campania internă ca armă politică.

“Niciodată” spune şi Marcel Ciolacu, desigur tot din calcule politice. Spre deosebire de electoratul PNL, deja radicalizat în privinţa colaborării cu social democraţii, electoratul PSD este ceva mai moderat, ba chiar deschis spre o guvernare puternică, susţinută de partide mari. Merg chiar mai departe, fiind de acord cu un guvern de uniune naţională.

Însuşi Marcel Ciolacu a susţinut la începutul pandemiei că ar fi necesar un guvern cu o largă susţinere parlamentară, un guvern de uniune naţională condus de Alexandru Rafila.

După ce preşedintele Iohannis a refuzat, Marcel Ciolacu a renunţat la idee. Cât timp se va crampona PNL de teza necolaborării cu PSD?

Până unde va merge radicalismul PNL împotriva PSD?  Va răspunde PSD cu aceeaşi monedă scoasă din uz în urma spargerii USL?

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu