joi, 17 iunie 2021

Pledoarie pentru muncă

 


                                                                          de Gheorghe PÂRJA

E vară. E vremea lucrului. Mulți dintre desțeleniții satului se întorc periodic, unii nu toți, care constată că încă nu s-a prăbușit casa părintească. Mai mută o piatră, mai cosesc o brazdă, ori sădesc o floare. Deseori, când spun unor cunoștințe urbane că merg în sat, aud nepotrivita exclamație: O, ce bine, acolo-i aer curat! Calci pe iarbă, cântă păsările! E adevărat, dar nu se termină aici mersul la țară. Acolo trebuie să muncești, să dai viață gospodăriei. Mai nou, fel de fel de teorii, despre muncă, ne împuie capul. Îți trebuie minte limpede, și păreri hotărâte, să poți locui liniștit într-o teorie. Unele rămân mereu suspendate, ca liliecii în podul bisericii. Nu-i o noutate, o vedem cu ochiul liber, mașinăriile moderne au simplificat munca omului. Ceea ce nu este rău.

Între timp, omul s-a înstrăinat de muncă. Mai ales că mașinăriile nu pot face toate nevoile unei gospodării. Din ce în ce mai mult se arată seceta meșterilor de uz intern. Umbli trei sate să afli un instalator. Două văi, să găsești un zugrav. Constați cu uimire că au dispărut simțul și îndemnul omului de a face treabă. Am crescut într-o zonă în care nu erau oameni leneși. Cum am fost un sat fără colectivă, fiecare trudea pe seama lui. Cei care se mai lăsau pe obadă nu scăpau de gura lumii. Dar nici de grija blidului. Da, truda era aprigă. Hodina era numai în sfintele sărbători. Prin satele Maramureșului, mai pe vremuri este adevărat, se prețuia omul lucrător, și apoi frumusețea. Se credea, pe bună dreptate, că omul trăiește prin muncă, nu după înfățișare. Dacă se întâlnesc amândouă, la o femeie ori la un bărbat, asta aparține fotografiei, norocului și demnității.
Îmi stăruie în privire imagini vechi și rare, cu maramureșeni de o nobilă frumusețe. Acum, rolurile, parcă, s-au inversat, în mare parte. Trăim o altă realitate. Și frumusețea omului are alte criterii. Fuga după muncă pe alte meleaguri, în țări străine, este la ordinea zilei. Mirajul banului a născut masiva emigrație. Cu consecințe greu de calculat pentru soarta țării. Aspect dureros, puțin luat în seamă de cei care ne hotărăsc soarta. Care soartă? Apoi, dintre cei rămași acasă, mulți nu sunt cu tragere de inimă pentru muncă. Să nu ne ascundem după teorii. Este un vector care mă îngrijorează. Descurajarea omului, pe motiv că banii sunt puțini. Dar eu mai văd și o degringoladă păcătoasă pe piața muncii.
Îmi aduc aminte că, imediat după 1989, a apărut un nou slogan național: te uiți și câștigi! Adică stai în fotoliu și îți vin banii pe horn. Nu uit nici de episodul Caritas, care prin șmecherii, se zice, înmulțea bani. Aiurea! A început lichidarea multor întreprinderi construite în regimul celălalt. Până la un punct am înțeles de ce. Capitalismul românesc își cerea drepturile. Vedem cu toții că ruina economiei românești nu s-a vrut a fi oprită. Adică adaptată la noua lume. Ungurii au făcut-o, polonezii au reușit, iar cehii au o economie care face față vechilor capitaliști. Mă întreb de ce ei pot, iar noi nu suntem ca ei? Că eram în același lagăr socialist. Acum la noi munca fizică este disprețuită.
Am ajuns la o butadă mai veche: munca este făcută pentru tractoare! Simplele mele observații le puteți lua în seamă, deoarece au ajuns fenomene naționale în aceste vremuri de criză. Îmi aduc aminte de problemele create de Grecia Uniunii Europene. Premierul elen a alergat pe la multe curți europene pentru a cere bani. Când a ajuns la Berlin, cancelarul Angela Merkel i-a oferit sfaturi, e adevărat cam dure, dar nu euro. Doamna cancelar i-a spus direct oficialului grec: Apucați-vă de muncă. De dimineața până seara. Că numai munca salvează țara!
Cu toată criza pandemică, chestiunea muncii bine făcute preocupă Europa. Mitul neamțului care are în creier un ceasornic se cam diluează și el. Doamna cancelar se referea chiar la poporul ei. Recent, autoritățile germane au pus condiții extrem de ferme, pentru cei care doresc să lucreze în țara lor. De la cunoașterea limbii, la noțiuni de legislație a muncii. Nevoia de a stârni pofta de muncă este în atenția multor organisme internaționale. Munca, în înțelesul cel mai larg al cuvântului, de la baros la computer, se cere regândită. Povestea omului leneș, la noi, ne-a spus-o Ion Creangă. De care s-a râs, dar până seara tarlaua era arată. Capitaliștii, dar și socialiștii au spus că numai munca face bani. Soluția o avem la îndemână.
Mai rămâne să avem unde munci. Și să vrem cu adevărat. Mă preocupă serios disponibilizările tacite care se fac. Ce se întâmplă cu acești români? Că eu în acest text pledez pentru muncă. Paradox: în ziarul nostru de marți, titlu mare: forța de muncă, deficitară, în Maramureș, în multe domenii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu