ARMATA BUNICULUI
Întunecarea îi cerea prietenia
pentru totdeauna
Deocamdată ezita
până se va convinge că merită
Sigur era doar că toată viaţa
a alergat de colo până colo
Fără să ştie încotro e Nordul
ori Miazăzi
Doar într-o seară i s-a arătat
pe boltă o stea călăuzitoare
Altfel nu mai ajungea acasă
să-şi odihnească oasele obosite
Pe marginea patului
în care s-a născut
Şi în care doarme şi visează
Somnul îi e fragmentat
de bubuitul obuzelor
Ceea ce îi întăreşte convingerea
că se moare în multe-multe feluri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu