marți, 9 mai 2023

Ionel Bogdan: Deschidem o extensie a Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca la Baia Mare

 

Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se dezvoltă cu o nouă extensie universitară, în municipiul Baia Mare, în cadrul căreia vor fi formați asistenți medicali generaliști.

Președintele administrației județene, Ionel Bogdan, a semnat astăzi, alături de doamna prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rector al UMF Cluj-Napoca, domnul Alexandru Oros, manager Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, doamna prof. dr. Șoimița Suciu, Decanul Facultății de Medicină, domnul prof. dr. Daniel Mureșan, președintele Senatului UMF Cluj-Napoca, Acordul de cooperare între Consiliul Județean Maramureș – Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Astfel, începând din această toamnă, la Baia Mare va fi deschisă o extensie a Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, pentru programul de studiu Asistență Medicală Generală. În cadrul noii extensii universitare din Baia Mare, pregătirea studenților va fi asigurată de cadrele didactice ale Facultății de Medicină, precum și de cadre universitare asociate, profesioniști ai Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”. Astfel, tinerii care doresc să urmeze o carieră în sănătate, vor avea acces la o pregătire de înaltă calitate la Baia Mare.

”Prin realizarea acestui proiect, punem Maramureșul pe harta orașelor care formează specialiști în domeniul medical și contribuim la dezvoltarea județului nostru, universitățile având un rol major în creșterea comunităților. Totodată, pregătim resursa umană atât de necesară în spitalele din Maramureș, specialiști care să se formeze și să rămână în Maramureș pentru a-i ajuta pe semeni”, a transmis Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

În etapele următoare, cursurile oferite de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Baia Mare vor cuprinde și programul de studiu Medicină Generală.

„Prin această extensie pe care o vom deschide la Baia Mare, dorim să furnizăm servicii educaționale de înaltă calitate și să le oferim celor interesați de profesiile medicale oportunitatea de a beneficia de expertiza noastră în formarea profesioniștilor din sănătate. În plus, la Baia Mare există o infrastructură spitalicească la standarde înalte și ne bucurăm de o foarte bună colaborare cu autoritățile locale, Consiliul Județean Maramureș și Primăria Baia-Mare, care sprijină inițiativa noastră”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

 ”Mulțumesc doamnei prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rector al UMF Cluj-Napoca, domnului Alexandru Oros, manager Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, doamnei prof. dr. Șoimița Suciu, Decanul Facultății de Medicină, domnului prof. dr. Daniel Mureșan, președintele Senatului UMF Cluj-Napoca, și tuturor celor implicați pentru sprijinul și munca depuse pentru ca acest proiect important pentru Maramureș să fie unul de succes!”, a fost mesajul președintelui Ionel Bogdan.

                                                                                                  CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu