Ecourile și rănile retrogradării în Liga 3 de către CS Minaur nu se vor stinge și închide prea devreme. Am relatat cât se poate de realist cauzele ratării obiectivului, iar una dintre persoanele vizate pentru acest eșec este întocmai Vasile Miriuță.
Miercuri (3 mai), acest individ a avut impertinența
să ne contacteze, telefonic (de Ziua Mondială a Libertății Presei), să ne tragă
la răspundere și, în același timp, să ne amenințe, pentru ceea ce am scos în
evidență în analiza efectuată după meciul cu Șelimbăr (0-1). Domnule Miriuță,
ce ați fi vrut, după cele 4 victorii în 24 de etape, să vă lăudăm? Să nu scriem
că ați eșuat lamentabil când echipa pe care ÎNCĂ o conduceți a cheltuit un
buget mai mult decât semnificativ? Cum am scris și în materialul precedent,
insistăm și acum, trebuie să plecați! Primarul Cătălin Cherecheș nu trebuie să
vă mai dea credit. Poate acum începeți să înțelegeți mesajul suporterilor și al
nostru. Dumneavoastră, domnule Miriuță, nici măcar nu ar mai trebui să vă
apropiați de această echipă atâta timp cât nu sunteți plătitor de taxe și
impozite în acest municipiu, însă încasați un salariu de mii de euro în fiecare
lună.
Dacă dumneavoastră considerați, domnule Miriuță, că
există vreun neadevăr din cele relatate de noi, aveți posibilitatea dreptului
la replică, nu să dați telefoane și să amenințați. Pricepeți ce vă spunem? Nu
încercați să jucați la intimidare, trebuia să arătați pe teren și să faceți în așa
fel încât echipa să rămână în Liga 2.
Cosmin Filip, UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu