Regulament Concurs Național de Reportaje
„Romulus Rusan”
ediția I, 2023 (sinteză)
• Inițiatori proiect: Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj (președinte, Irina Petraș) și Palatul Copiilor Bistrița (director, prof. dr. Diana Morar/ nr. 215/ 9 III 2023);
• Colaboratori: Fundația „Ana Blandiana-Romulus Rusan”, Biblioteca Județeană „George Coșbuc”, Bistrița-Năsăud, Revista „Mișcarea literară”;
Coordonatori proiect: scriitoarea Andrea H. Hedeș – din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, prof. Ionela-Silvia Nușfelean (creație literară), de la Palatul Copiilor Bistrița;
Preambul: „Când, la început de iunie 2022, într-o plimbare blajină pe pietonalul bistrițean, i-am împărtășit poetei Ana Blandiana că mi-a venit ideea de a iniția un concurs de reportaje în memoria scriitorului Romulus Rusan, a încuviințat cu toată inima. Înțelegeam amândouă că, în era click-ului și a efemerului, a-i provoca pe elevi să înțeleagă ceea ce trăiesc, să vadă pe unde trec, să decanteze, să zăbovească pe o emoție, să empatizeze până la urmă cu sinele lor, ar putea fi de bun augur. Am fost mereu fascinată de rafinamentul reportajelor scriitorului Romulus Rusan, de meticulozitatea pregătirii unei călătorii, de perspectivele, autenticitatea și nuanțele cu care aborda orice subiect, astfel că l-am ales sfătuitor de cale.” – Ionela-Silvia Nușfelean
Concursul se adresează liceenilor înscriși în instituții formale și nonformale din România, Republica Moldova și din Diaspora românească.
Secțiuni: „Cum se construiește un miracol” – reportaj realizat în urma vizitării unor obiective culturale;
a. „O discuție la masa tăcerii” – împărtășire despre o întâlnire esențială pentru devenirea proprie;
b. „Permis de pieton” – reportaj pe temă personală, liberă;
c. „O călătorie spre marea interioară” – interpretând un citat din Romulus Rusan, să se creioneze o călătorie spre sinele propriu;
Aspecte tehnice: Dimensiune 2-3 pagini;Times New Roman/ 12/ 1 rând; Pot fi fotografii reprezentative inserate;
Observații specifice: Prin înscrierea în concurs, cei implicați – elevi, părinți, profesori coordonatori, directori – își exprimă și consimțământul pentru utilizarea datelor personale în derularea proiectului (organizare, jurizare și diseminare).
Termen: lucrările se primesc până în 11 iunie a.c., pe adresa de email: silvia_n31@yahoo.com
Juriul: Iulia Pop (profesor de fotografie), Alexandra Mânzat (studentă la Literele clujene), Icu Crăciun (profesor de limba și literatura română, prozator), Menuț Maximinian (poet, jurnalist), Valentin Marica (scriitor, senior editor).
Premierea va fi în 16 iunie 2023, ora 15, la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. Fundația „Ana Blandiana-Romulus Rusan” va acorda premii financiare câștigătorilor primelor locuri. Se vor oferi diplome pentru elevi, adeverințe pentru profesori, reviste și cărți. Cele mai bune reportaje vor fi promovate în revista „Mișcarea literară”.
Pentru înscrieri și detalii:
silvia_n31@yahoo.com (Ionela-Silvia Nușfelean)
Cu gânduri bune,Andrea H. Hedeșwww.andreahhedes.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu