30 de membri ai Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș (SLI MM) au participat astăzi, 10 mai, la marșul de protest din București organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și federațiile sindicale din educație. Au fost așteptați peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga țară. Acțiunea a început la ora 11, în Piața Victoriei, după care protestatarii au plecat în marș spre Palatul Parlamentului.
Revendicările sindicaliștilor din Educație rămân
aceleași: majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu
importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul ca salariul
profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie;
instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din
fonduri publice cu rata inflației; plata orelor suplimentare efectuate de personalul
didactic auxiliar și nedidactic; acordarea sporurilor pentru condiții de muncă
personalului din învățământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislația în
vigoare și contractele colective de muncă aplicabile; salarizare corectă pentru
funcțiile de conducere; creșterea anuală a investițiilor în învățământ pentru
îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii; renunțarea la aplicația
EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat
și administrat de Ministerul Educației.
Conform calendarului acțiunilor de protest, în
perioada 20 aprilie – 5 mai, membrii sindicatelor din Educație din întreaga
țară au fost chestionați cu privire la declanșarea grevei generale începând cu
data de 22 mai.
După primele date centralizate, în Maramureș,
aproximativ 75% dintre membrii SLI MM au optat în favoarea grevei generale. O
decizie finală va fi luată în curând, după colectarea la nivel național a
acordurilor.
Sursa:
MaraMedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu