Pe poetul Răzvan Ducan l-am cunoscut de mai mult timp de pe reţelele de socializare prin versurile care mi-au atras atenţia în mod special, acestea fiind un strigăt împotriva nedreptăţilor de tot felul care se întâmplă în ţara noastră, iar faţă în faţă ca să zic aşa, ne-am întâlnit prima dată în 2022 la Festivalul Iei şi Poeziei organizat de scriitoarea Valeria Bilţ la Târgu Lăpuş.
Bucuria revederii din iunie 2023 a fost cu atât mai
mare cu cât Domnia sa a mai tipărit un volum
de poezii, cu un titlu care i se potriveşte de minune „ Când voi fi mare, vreau
să mă fac poezie”, Editura „Vatra Veche” Târgu Mureş, 2023.
„Naşul literar” ca să spun aşa, este şi de data
aceasta poetul şi editorul Nicolae Băciuţ, care are marea calitate de a-i da
încredere autorului, de a-l sfătui, de a-i gira până la urmă reuşita poetică.
De altfel, în prefaţa cărţii numită „Fabrica de Poezie” semnată Nicolae Băciuţ,
acesta concluzionează: „Răzvan Ducan e un viguros poet al locului, al oraşului,
căruia îi face frecvente consulturi şi căruia îi prescrie mereu tratamente,
terapii. Urechile surde ale oraşului aud doar ce pot, dar aceasta nu-l
dezarmează pe poet, care continuă să lase
mărturii ale timpului său, prin cel mai neconcurenţial produs: poezia.
Dezlănţuit, Răzvan Ducan salvează oraşul prin Fabrica lui de Poezie, reuşind să
producă şi pentru consum şi pe stoc poeme pentru toate vârstele, pentru toate
sensibilităţile. (...) Răzvan Ducan a ajuns mare, iar viaţa lui, în
reverberaţii holderlinene, extrage poezia din tot ce vede, din tot ce aude, ce
simte, din tot ceea ce visează cu ochii deschişi. Poemele sale sunt o lungă
confesiune, o spovedanie în care contrastează două realităţi: cea fizică şi cea
virtuală, două lumi care nu reuşesc să rămână în sincronie şi care caută să se
regăsească măcar într-o armonie postumă”.
Citind şi recitind poeziile lui Răzvan Ducan am
constatat că totul se învârte în jurul Poeziei, că totul e Poezie pură iar
titlurile din prezentul volum sunt dovada afirmaţiei mele (amintesc câteva, în
ordinea înserării lor): „Când voi fi mare, vreau să mă fac poezie”, „Marele
rost”, „Poezia”, „Bis Poezia”, Poetul”, „Zilele Iei şi Poeziei”, „Versuri de
mare risc”, „Mărturisire de Ziua Scriitorului”, „În viitorul nu prea
îndepărtat”, „Poliţia cărţilor”, „Poeţi roboţi”, „Poetul şi poezia”, „Cei care
iubesc poezia”, „Hai, te pot duce pe aribile unui poem”, „Post Pasărea cu colţ
de rubim”, „Emin, mijloc de poem”, „În prealabil, de ziua lui Eminescu”,
„Gunoier de 15 ianuarie”, „De mâine”, „În numele lui Eminescu”.
Prin poezie Răzvan Ducan îşi alină dorurile, se
revoltă, se supără, se bucură, îşi pansează rănile sufleteşti, se confesează
cititorului şi astfel îl putem descoperi pe poetul, pe profesorul, pe
inginerul, pe familistul, pe patriotul, pe OMUL Răzvan Ducan.
Pentru Domnia sa visul de mic copil a fost acesta:
„Când voi fi mare, vreau să mă fac poezie./ Apoi am devenit mare şi m-am făcut
poezie”. Într-adevăr Răzvan Ducan este o poezie minunată a secolului XXI,
fiindcă „Marele rost” cu toate
pandemiile trăite şi l-a împlinit cu asupra măsură: „În oglindă-s bătrân,
poezia, în schimb,/ Mi-e tânără şi eu am aceeaşi stare,/ Singurele ce au
neobrăzarea s-o conteste/ Sunt propriile analize medicale”.
Tot din acest volum aflăm că poetul este „o găină
bătrână de supă,/ iar poezia tânără, morcov cu rost”, dar ea, poezia, poate fi
„Câinele meu credincios,/Fiindcă m-am dat ei ca os” („Poezia”) şi mai are o
calitate: „Poezia nu poate fi întrecută decât de ea însăşi,/ Cum de ele însele,
ideile poetice,/ Truismul acesta face să fie imună,/ La orice demersuri
eretice” („Bis Poezia”). Pentru Poezie poetul e dispus la orice sacrificiu:
„Poetul e dispus să moară de gât,/ Cu cine atentează la o floare vie,/ Şi caută
în ea ecuaţia lui Fibonacci,/ Reducându-o la fizică şi chimie.// Poetul e cel
care se îmbogăţeşte,/ De la sine lăsând, prin acel mereu,/ Al altruismului cu
care se lipseşte,/ înainte de toate, de vanitatea lui eu” („Poetul”).
Răzvan Ducan nu scrie numai despre poezie, scrie de
fiecare dată când muza se apropie şi-l provoacă, scrie atunci când are ceva de
zis răspicat, fie că vorbim de sărbători religioase (Paşte, Bunavestire,
Săptămâna Mare, Crăciun), de comemorări şi aduceri aminte, despre „Hărţuiţi
românii din Cernăuţi”, despre educaţie („Am fugit din învăţământ”), despre
„Încălzirea globală”, despre natură, despre clasa politică, despre „Fericirea
ca o pradă” - ceea ce doveşte că este o persoană implicată în mersul acestei
lumi, este un justiţiar (prin condei, cum îi şade bine unui poet-cronicar)
împotriva neajunsurilor acestei lumi strâmbe.
Nu este uitat nici „Festivalul Iei şi Poeziei” şi
distinsei scriitoare Valeria Bilţ îi este dedicată această poezie, atât de
simplu scrisă dar cu un mesaj atât de înălţător: „Ce-ţi doresc eu, IE,/Dulce POEZIE,/Cămaşă
de-o viaţă/Şi de+o veşnicie.// Mereu la sărbători,/Ca steag naţional,/ În
amonte de mândrie,/ De-a fi şi-n aval.// Fiarbă-ţi cusătura,/Metafore-n poem,/
Necontenit românilor,/Carate de îndemn.// Să dea POEZIEI,/Ce dor a IEI este/
Înseamnă, POEZIEI,/ Zboruri măiestre.// IEI, POEZIEI,/Metafizică parte,/ ...făr* de bătrâneţe/ Şi ...fără de moarte.//
Dacă fiii-ţi mândri,/ Asta ţi-o doresc,/ Cireaşă pe tortul/ a tot ce-i
românesc.// IEI şi POEZIEI,/ Perpetuu revolut,/ La viitoru-ţi mare,/ Mare trecut”.
Poetul Naţional ocupă un loc special în inima lui
Răzvan Ducan, fiind idolatrizat atât ca poet şi jurnalist, ca bun român şi
exemplu de urmat: „În seara asta de 15 ianuarie,/ când se va întuneca bine de
tot,/ voi merge incognito/ pe la toate statuiele lui Eminescu,/ în calitate de
măturător, angajat cu iubirea,/ să mătur cuvintele şi gesturile căzute,/
deliberat sau nu, de la spusele festive,/ să le adun pe făraş/ şi să le sortez
după sincerităţi,/ având un marcher de probă,/ pe o scară de la o ameobă la
Dumnezeu.” („Gunoier de 15 ianuarie”).
Cu un anumit prilej Răzvan Ducan se exprima aşa:
„Poetul trebuie să aibă bunul simţ să moară de tânăr!” iar eu aş completa
spunând că dacă nu o face la tinereţe, atunci să exerseze o bătrâneţe uşoară,
exemplară, de urmat de către cei tineri: „Am exersat mult să ajung bătrân.// Am
fost la sala de forţă/ şi am lăsat toate fiarele,/ până la diagrama/ fier –
carbon/ şi înapoi,/ să tragă de mine,// de transpiraţia lor/ de cementită,/
mi-a dat o pastilă/ de calciu efervescent,/ printre furci caudine.// Acum
exersez să rămân bătrân,/ eludând formele de amăgire/ că ar putea fi altfel.”
(„Am exersat mult”).
Lecturând volumul „Când voi fi mare, vreau să mă fac
poezie” descoperim un univers liric vast, un poet tânăr în gândire, spirit,
fapte, care nu-şi arată vârsta biologică iar poezia a fost, este şi va fi
„medicamentul” de care se va folosi zilnic, în orice caz mai mult decât de calciu
fervescent. Se remarcă experienţa literară acumulată în timp precum trecerea de la prozopoem la poemele de
respiraţie, limbajul poetic, registrul lingvistic, utilizarea metaforelor şi
altor figuri de stil, uşurinţa cu care-şi expune ideile în versuri originale,
bătăioase, limpezi. Există de la bun început dubla tentaţie către interioritate
vs exterioritate, Răzvan Ducan este poet
dar şi personaj în poeziile lui, pentru că el însuşi, citindu-i
bio-bibliografia este un personaj de pus în ramă. Felicitări!
Gelu DRAGOŞ, U.Z.P.R.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu