Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul
XXIII(2023), nr. 494(16 –31Mai)
Războaie și războinici. Într-un număr precedent al ,,Scrisorii
pastorale” vorbeam despre Păcate și păcătoși. Spuneam acolo că în
școlile teologice pe care le-a frecventat am învățat mereu că cel mai mare
păcat din lume este sinuciderea. Se înșirau, de asemenea, o mulțime de păcate,
care mai de care mai periculoase pentru viața duhovnicească și mai pierzătoare
de suflet. Pe la sfârșitul anului se vorbea ceva despre pace, despre făcătorii
de pace și se făcea mențiunea că învățătura Bisericii admite războiul de
apărare. Despre războiul de cotropire nu-mi amintesc să se fi șoptit o vorbă,
noțiunea însăși fiindu-mi străină la vremea aceea. La istorie vorbeam de
războaie, dar ca de ceva foarte îndepărtat, de ceva care se întâmplă doar la
mare distanțe în timp și spațiu. Erau proslăvite războaiele de apărare ale
dacilor, lăudate la maximum războaiele lui Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul,
Ștefan cel Mare, Războiul de independență, Primul Război Mondial. Se vorbea
despre Al Doilea Război Mondial, care,
de fapt era război de eliberare de sub ocupația nazistă, eliberare datorată
eforturilor ,,fraților” sovietici. Se mai vorbea la istorie de năvălirile
popoarelor migratoare, huni, avari, goți, pecenegi, cumani, turci, tătari etc.
Toți se spunea că fuseseră foarte cruzi cu populația locală, cu strămoșii
noștri. Noroc cu slavii, care fuseseră, într-adevăr, un popor migrator, dar
complet deosebit de celelalte. Slavii erau ,,blânzi”, ,,omenoși”, ,, harnici”,
,,crescători de animale” și ,,lucrători de pământ”. De la slavi strămoșii
noștri avuseseră multe de învățat. Fuseseră o adevărată binecuvântare! Sărmană
istorie!
A trecut vremea și,
pe măsură ce m-am maturizat, am înțeles adevărul. Când te aflai îngenuncheat
sub genunchiul cotropitorului, nu puteai vorbi și nu puteai condamna războiul
de cotropire; când urmașii cotropitorilor de altădată îți luau și cenușa din
vatră, nu puteai spune că aceia sau aceștia sunt răi!
De ani de zile aflăm
că mereu în lume sunt focare de război. Până de curând auzeam răsunând aproape
de granițele țării noastre exploziile din Serbia. Am văzut la televizor, seară
de seară, ororile războaielor din Afganistan, Irak, Iran, Ucraina, ca să
vorbesc de cele mai apropiate în timp. Vezi orașe întregi transformate în
ruine, case, spitale, școli, grădinițe și maternități devenite mormane de
moloz, vezi grămezi de cadavre umane, gropi comune ticsite cu morți. Vezi peste
tot oameni morți, unii din cauza rănilor primite, de foame și de sete, alți de frică. Vezi
convoaie de oameni deportați, asemenea robilor de altădată. Vezi execuții în
plină stradă, fără judecată, fără vreo rațiune, doar pentru simplu fapt că omul
devenit fiară a hotărât că fratele său omul nu trebuie să mai trăiască. Vezi
soldați în tranșee cu fețe pământii, uneori infirmi, sfârtecați de bombe, vezi
soldați făcuți scrum în tancuri, avioane sau mașini de luptă incendiate. Vezi
milioane de oameni luându-și lumea în cap doar cu hainele care sunt pe ei, cu
moartea-n spate și cu speranța în suflet, căutând un loc de scăpare fie și pe
altă planetă. Vezi mame, soții, surori și fiice, vezi copii și bătrâni
plângându-și pe cei dragi căzuți pe front. Urmările unui război nu se șterg
odată cu încheierea păcii, cu tăcerea tunurilor. De cele mai multe ori se
prelungesc multe decenii. Bombardamentele de la Hiroșima și Nagasaki încă mai
au efecte devastatoare asupra sănătății localnicilor și azi, după mai de
optzeci de ani!
Toate cele de mai
sus sunt doar efecte. Cauzele sunt mult mai îndepărtate, iar vinovații sunt
foarte numeroși. De obicei punem asemenea catastrofe pe seama unui conducător,
dar de fapt mult mai mulți sunt responsabili. Vina lor nu este egală, dar
păcatele tuturor sunt păcate capitale, fiindcă toate urmăresc moartea,
distrugerea unui număr cât mai mare de semeni. S-o luăm pe rând: 1. pregătirile
de război pe față și în secret ale popoarelor, necesită resurse umane și
materiale imense, care ar putea fi folosite în scopuri constructive. Nu cred că
este popor, care să nu aibă în vedere o asemenea pregătire; 2. Bugetele militare
ale fiecărui stat depășesc orice alte destinații bugetare și, din păcate, sunt
într-o permanentă creștere; 3. Dezvoltarea fără precedent a industriei de
război, industria morții, care pune pe piață munți de arme dintre cele mai
sofisticate, muniție de tot felul, gaze toxice, aparate electrice și
electromagnetice de luptă, nave militare, avioane de luptă, tancuri și multe
alte mașini de război. În această industrie trudesc mii și mii de muncitori cu
înaltă calificare, ingineri, tehnicieni, savanți, cercetători. Toți știu bine
ceea ce fac și la ce vor servi produsele muncii și gândirii lor; 4. Creșterea
de la an la an a efectivelor armatelor fiecărui stat. Întreținerea și
pregătirea de luptă a acestor soldați și ofițeri necesită eforturi și
cheltuieli uriașe; 5. Cercetători și savanți de cea mai înaltă calitate caută
febril noi soluții și mijloace de a ucide oameni, inventează noi și noi
mașinării ale morții; 6. Alianțele și grupările cu scopuri militare ale unor
state si popoare au în vedere creșterea potențialului de luptă în vederea
producerii de pagube cât mai mari inamicului și, în final, învingerea lui; 7.
Cultivarea unor adevărate armate de spioni de către fiecare stat pentru a afla
cât mai multe despre pregătirile de luptă ale altor state, despre forțele și
vulnerabilitățile altor popoare.
Toți spun că se
pregătesc de apărare, dar când au prilejul nu ezită să atace, să ocupe, să
cucerească! Toți spun că, pregătindu-se pentru război, ajută la menținerea
păcii, prin descurajarea adversarului, prin echilibrarea forțelor. Și cursa
înarmărilor se accelerează de la an la an! Este o adevărată nebunie, dacă avem
în vedere că arsenalul nuclear existent azi în lume ar putea distruge planeta
noastră de mai multe ori. Oare, nu este destul și o singură dată? Doamne ferește!
Acestea toate creează neîncrederea și ura între oameni și popoare, neliniștea
și nesiguranța celui ce stă călare pe o bombă!
Dincolo de
războaiele locale, toți sunt conștienți că, mai devreme sau mai târziu, va
izbucni un Al Treilea Război Mondial. Acesta va fi o crimă imensă îndreptată
împotriva întregii umanități. Iată cum descrie mitropolitul sârb Nicolae
Velimirovici acest război: ,,războiul care va să vină nu va ținti doar
biruința asupra potrivnicului, ci nimicirea potrivnicului — deplina nimicire nu
doar a luptătorilor lui, ci și a tot ce au ei în spatele frontului, a
părinților, copiilor, bolnavilor, răniților lor și a celor luați prizonieri
dintre ei, a satelor și orașelor lor, a animalelor și pătulelor lor, a căilor
ferate și șoselelor lor! Pârjol care nu gândește și nu face deosebire!(…). În
noul război se va rade peste ruinele multor catedrale, ale multor locuri
sfinte, monumente de veacuri ale popoarelor și a tot ce mai este drag și
prețios inimii omenești pe pământul patriei. Va fi aruncat fără cruțare foc de
pe pământ, de pe apă, din văzduh, asupra a tot ce e potrivnic. Foc, plumb și
oțel vor cădea ca o ploaie nestăvilită, care îneacă și dă totul morții. Odată
cu aceasta vor veni și fulgere electrice, tancuri electrice, aparate din fier cu
deplasare rapidă și cu tir rapid, și Dumnezeu știe – mai pe șleau spus, dracul
știe – care sunt toate mijloacele infernale de ucidere, torturare și siluire a
oamenilor, animalelor, ființelor și făpturilor. Iar ca o încununare a tuturor
acestora va veni ultima și suprema invenție a civilizației latino-teutonice:
putoarea! Adică gazele puturoase, aruncate asupra potrivnicului și a patriei
lui din cele mai felurite arme și în cele mai felurite compoziții. Fiece ființă
vie pe care Făcătorul Cel Preaînalt a dăruit-o cu organ de respirat ca să se
îndulcească de aerul Lui curat și dătător de viață, își va da duhul în chinuri
din pricina putorii otrăvitoare cu care va fi „dat bună ziua” civilizația
apuseană(…). Cifrele războiului viitor vor întrece în toate privințele, afară
de numărul cruțaților, cifrele tuturor celorlalte războaie din istoria neamului
omenesc. În cursul războiului vor fi mobilizați și copiii de la doisprezece ani
în sus, precum și multe femei și fete. Se va lua pentru necesități de război,
prin rechiziție, tot ce va fi rămas în spatele frontului: și ultimul bou, și
ultimul cal, și orice alt animal domestic de hrană sau de povară, și toate
alimentele, toți banii, toate bijuteriile persoanelor private, toate
lichiditățile din băncile private, ale unor societăți sau ale statului, și
toate valorile bisericilor și mânăstirilor, îmbrăcămintea, vasele, tot ce este
de fier, cupru, aluminiu, cauciuc – fără să mai vorbim de argint și aur -,
telefoanele private, sobele de metal, încuietorile de la porți și uși, paturile
de metal, ramele de metal de la portrete, icoane și oglinzi; într-un cuvânt,
tot ce e din metal, din piele, din pânză, din cauciuc sau din oricare material
ce va fi necesar războiului și războinicilor. Bătrânii și bătrânele, împreună
cu copiii mici și cu invalizii, vor rămâne în casele goale și reci, cu
hambarele goale, cu staulul și grajdul gol, fără încălțăminte, fără curele,
fără veselă, fără plug și sapă, fără cuțit și lingură, în case neîncuiate –
oameni flămânzi în primejdie din partea fiarelor flămânde. Vor rupe câte puțină
iarbă – unde va fi rămas după pârjolul războiului -, vor scurma pământul și vor
jupui scoarța de pe copaci ca să mănânce. Cu asta se vor ține în viață. Și vor
veni zile friguroase, când oamenii vor arde toate cărțile din biblioteci, atât
din cele publice cât și din cele particulare, și toate tablourile și obiectele
de artă din muzee, numai să se încălzească poporul”(…).
Dacă în Al Doilea
Război Mondial au murit peste zece milioane de oameni, în cel viitor te întrebi
dacă mai are cine să-i numere! Cain al vremii noastre a devenit însăși gura
infernului!
Cei care
coordonează, finanțează sau lucrează în aceste domenii sunt conștienți de
finalitatea activității lor, dar continuă s-o practice. Dacă ar socoti cineva
câte s-ar putea face cu fondurile destinate înarmărilor, cu banii cheltuiți
pentru susținerea războaielor, cu oamenii de elită ce lucrează sau cercetează
în domeniul militar! Dacă ar socoti cineva ce consecințe pot să aibă aceste
pregătiri infernale pentru întreaga omenire! Câte boli și-ar găsi leacul, câtă
suferință ar putea fi tămăduită, pe ce trepte ar ajunge știința, arta, cultura
în general! Acești bani se cheltuiesc tot într-o nebunie, în timp ce mii și mii
de oameni mor de foame în Africa Neagră!
Oamenii politici,
cei ce dau startul conflictelor și războaielor de cotropire și de cucerire,
alături de toți cei care pregătesc cu mult înainte asemenea evenimente nefaste,
sunt la fel de responsabili înaintea lui Dumnezeu, a istoriei și oamenilor, iar
păcatul lor nu poate fi cântărit cu măsurători omenești.
Creștinul de rând
are datoria și posibilitatea să se roage pentru pace, pentru buna înțelegere
între oameni și popoare. Dumnezeu este în măsură să oprească această cursă a
înarmărilor și însăși izbucnirea unui nou război mondial. Doamne ajută!
*
Cuvinte părintești. Continuăm să redăm gânduri ale Sfinților Părinți privitore la Fapte:
,,Rugăciunile voastre, milosteniile voastre şi toate faptele voastre aşa să
le faceţi, cum este scris în Evanghelia Domnului nostru”(Învăţătura
celor 12 apostoli); ,,Fapta este întărirea oricărui lucru(…). Cei ce
ne-am învrednicit de baia naşterii de a doua, săvârşim faptele bune nu pentru
răsplată, ci pentru păzirea curăţeniei dată nouă(…). Ştiinţa nu e mai
înţeleaptă sau mai folositoare decât fapta(…). Când un om foloseşte pe altul
prin cuvinte sau fapte, să ştie amândoi că e de faţă harul lui Dumnezeu. Iar
cel ce nu înţelege aceasta, va fi stăpânit de cel ce înţelege(…). Dumnezeu
judecă faptele după intenţiile lor”(MARCU ASCETUL); ,,Să nu-ţi întinezi
sufletul cu fapte de ruşine şi să nu-ţi spurci sufletul cu gânduri viclene şi
pacea lui Dumnezeu va veni peste tine aducând iubire”(SF. MAXIM
MĂRTURISITORUL); ,,Fapta este asociată raţiunii şi raţiunea faptei, pentru a
se arăta că amândouă sunt în armonie(….). Chiar dacă am păcătuit sau în timp ce
păcătuim, să ne silim să mai săvârşim şi câte o faptă bună”(ORIGEN); ,,Faptele
bune se întorc la cei ce le fac. Dacă dai celui flămând, ce ai dat este al tău
şi ţi se răsplăteşte mai mult(…). Cât de mare îţi va fi lauda de la cei care
le-ai făcut bine, pe care tu n-o dispreţuieşti. Cât de mare răsplată vei primi
de la Judecătorul cel Drept, de care tu nu te îndoieşti(…). Să nu neglijezi
faptele mărunte şi să le consideri fără importanţă, ca nu cumva să aluneci
puţin câte puţin(…). Nu din vorbe, ci din fapte se cunoaşte omul virtuos(SF.
VASILE CEL MARE); ,,Cum e fapta, aşa îi e şi meritul” (TERTULIAN).
*
Pr. Prof. Dr. Constantin Cornițescu. L-am cunoscut încă din primele zile de
seminar. Cu dânsul făceam Studiul Noului Testament.
Cei din anul întâi
eram, în majoritate, copii de țară. Mulți nu mai plecasem până atunci de acasă,
din sânul familiei, de lângă părinți și frați. Ne trezeam acolo într-un mediu
complet diferit, cazon, cu o disciplină de fier, milităroasă, cu un program
rigid, în care ne erau programate și planificate, pe ore, zilele și nopțile,
săptămânile și lunile. Noi cei care eram obișnuiți să colindăm nestingheriți
dealurile și văile, să nu ne întrebe nici Dumnezeu din cer de unde venim și
unde ne ducem, ne trezeam deodată într-un regim de adevărată
detenție, din care nu puteam evada decât trei ore pe săptămână și atunci numai
dacă nu eram consemnați, fie la nivel de indivizi, fie de clasă ori de școală.
Eram rupți complet de restul lumii. Corespondența ne era cenzurată cu mare
atenție, ca nu cumva să primim de la vreo fată vreun semn de viață, ori să
scriem unei asemenea făpturi. Peste tot, la profesori și pedagogi, vedeam fețe
încruntate, auzeam ordine, porunci, amenințări cu scăderea notei la purtare, cu
pierderea bursei, cu chemarea părinților, cu exmatricularea și alte sancțiuni
de felul acesta. Parcă erau două armate față-n față, gata de bătaie, cu singura
deosebire că una avea arme și muniție de ultimă generație, iar cealaltă era ca
un ciopor de pui îngrămădiți, care așteaptă dintr-un moment în altul să mai ia
uliul pe vreunul din ei.
Dintre sutele de
versuri pe care ne obliga să le învățăm Părintele Ganea, profesorul de limba
română și Istoria Literaturii Universale, mi-a rămas unul dintr-o poezie a lui
George Bacovia: ,,Liceu – cimitir al tinereții mele!” Noi îl
parafrazasem sub forma ,,Seminar – cimitir al tinereții mele!”
Mai cu seamă cei din
anul întâi duceam în suflet povara dorului de acasă. După primele săptămâni vedeai
când pe unul, când pe altul, pe după colțuri, prin grădină, plângând. Îi
curgeau lacrimile ca ploaia și nimeni nu știa ce are. Încercai să-l întrebi
dacă l-a bătut cineva, dacă a luat vreo notă proastă, dacă are vreo suferință
sau a primit vreo veste rea de acasă. Degeaba. Abia într-un târziu, când se mai
ostoia din plâns, spunea printre suspine: ,,- Mi-e dor de acasă!”
Fiecare dintre noi simțeam în acele
împrejurări, mai mult ca oricând, nevoia de dragostea părintească și frățească.
Peste tot vedeam însă fețe încruntate, oameni prea plini de importanța funcției
ce-o dețineau. Oamenii aceia aveau misiunea să ne pregătească pentru a deveni
apostolii Iubirii, dar uitau ei înșiși să ne iubească, să ne arate cum este
iubirea. Poate ne iubeau în felul lor, așa cum înțelegeau ei. Credeau că
dacă-și fac datoria, dacă ne bagă frica-n oase și vom executa orbește ordinele
lor, vom deveni slujitorii ideali ai altarelor.
În acest context
l-am cunoscut pe Domnul Profesor Constantin Cornițescu. Era fiul preotului din
Caraula, de undeva de pe lângă Dunăre. Era cu puțin mai înalt decât noi, fragil
și delicat ca o fată. Venea îmbrăcat în costum negru, nou, curat, elegant. Avea
întotdeauna pantofii bine lustruiți și călca atent să nu se murdărească. Îl
asemănam cu Domnul Trandafir din schița lui Sadoveanu. Am observat repede că
omul acela știa să ne zâmbească. Asta era chiar culmea! Mai știa să zâmbească
Părintele Ionescu, ,,Tata”, cum îi spuneam noi, fostul director, dar el ne
zâmbea ca un bunicuț, fiind vorba de mare
diferență de vârstă. Ne mai zâmbea Părintele Ganea, când reușea să ne
ironizeze, să ne rănească mai bine, să ne pedepsească, dar zâmbetul lui era
diabolic, nu se compara cu al Domnului Cornițescu. Zâmbetul tânărului nostru
profesor era altceva. Îți dădea curaj, te făcea să crezi că nu ești singur, că
mai este cineva care te înțelege și e gata să-ți ia apărarea, care îți este
prieten.
Culmea, Domnul
Cornițescu știa să și mângâie elevii. De cele mai multe ori se apropia de cei
mai nedreptățiți, mai amărâți, mai săraci. Le spunea vorbe calde,
încurajatoare, îi asigura că le va fi alături, că le va fi prieten. Și unora
le-a rămas, într-adevăr, prieten până la bătrânețe. Nu l-am văzut niciodată
nervos, mânios. Nu l-am auzit niciodată țipând, urlând, amenințând. Cu toate
acestea, elevii îl respectau chiar mai mult decât pe cei mai aprigi și mai
aspri dintre profesori. O privire mai acătări a dânsului și-l punea imediat la
respect și pe cel mai nestajnic dintre elevi. Când era dânsul de serviciu pe
școală, parcă era altă viață, altă lume, o lume mai relaxată, mai normală.
Cu toții eram
conștienți că știe carte multă și tocmai de aceea eram uimiți de comportarea
dânsului. Nu făcea niciodată caz de prea multa sa știință de carte. Știa să se
coboare la nivelul nostru și să ne vorbească
așa, ca de la egal la egal. Modestia i se vedea și i se simțea în tot și
în toate. Când venea la slujbă, se retrăgea într-un scaun și acolo ședea în
picioare, cu capul plecat și urmărea slujba până la sfârșit, petrecând parcă
într-un dialog cu Dumnezeu. Asta în timp ce alți confrați ai dânsului patrulau
printre noi ca leii, căutând pe cine să înghită. O mișcare nepotrivită, o
vorbuliță cu un coleg, o întârziere de câteva minute și era destul să-ți
pecetluiască situația.
Nu aveam manual, așa
că era nevoit să ne dicteze lecțiile. Venea cu foi scrise, iar uneori ne
explica lecția, apoi ne lăsa foile să le copiem pe caietele noastre, ca să avem
notițe cât mai complete. De cele mai multe ori disciplinele pe care le-am
studiat prin școlile pe unde am trecut s-au identificat cu profesorii care mi
le-au predat. De data aceasta am iubit Noul Testament, fiindcă iubeam în primul
rând profesorul.
După primii doi ani,
Domnul Profesor Constantin Cornițescu ne-a părăsit. A obținut o bursă
postuniversitară la Atena. A plecat acolo să-și facă doctoratul cu o teză
despre antropologia Sfântului Ioan
Hrisostom, dacă nu mă înșel.
Când am ajuns
student la Institutul Teologic din București, tocmai a sosit din Grecia fostul
meu profesor de la seminar. Între timp
își luase doctoratul cu ,,magna cum laude” la Universitatea din Atena, se
căsătorise și se preoțise. Rămăsese însă același om pe care-l știam:
binevoitor, zâmbitor și modest. Ne recunoștea bucuros pe foștii săi elevi de la
Craiova și se bucura de fiecare dată, parcă și-ar fi reîntâlnit un vechi
prieten.
Nu-i plăcea să
vorbească despre sine însuși. Aveam colegi care încercau să-l tragă de limbă,
întrebându-l ba de una, ba de alta, cu privire la ce a văzut și a auzit în
străinătate. Era însă destul de precaut ca să alunece printre degete și să
schimbe subiectul discuției. O singură dată ne-a povestit ceva de ceea ce
văzuse în Grecia. Era în Atena cu doi-trei colegi de la doctorat. Tineri,
frumoși, învățați, discutau ca-ntre ei. La un moment dat au trecut pe lângă un
grup de țigani. Aceștia vorbeau pe țigănește, convinși că nu-i înțelege nimeni.
Se duseseră de mulți ani în Grecia, dar nu găsiseră pe nimeni acolo, care să
înțeleagă dialectul pe care-l vorbeau ei. Domnul Cornițescu a înțeles însă că
țiganii de acolo vorbeau exact limba pe care o vorbeau țiganii din Caraula lui
natală, țiganii cu care el crescuse și cărora le învățase limba în copilărie. A
intrat în vorbă cu ei. Erau uimiți că un român școlit, așa de fin le știe limba
și o vorbește cu atâta ușurință. Părintele Costică Cornițescu n-a pierdut
ocazia să ne îndemne atunci: ,,- Măi, copii, măi, puneți mâna și învățați
limbi străine! Cel care știe o limbă străină, indiferent care ar fi aceea, este
cu un cap mai sus decât cei din jur, are acces la o altă cultură, o altă
mentalitate, alt mod de a gândi, are acces la un instrument de comunicare!”
În afară de aceasta eu am mai înțeles ceva și cred că au mai înțeles și alții
acest lucru. Tatăl Părintelui Cornițescu, preotul din Caraula, își tratase
enoriașii cu același respect, indiferent de etnia din care proveneau. Permisese
copiilor săi să se joace, să stea împreună cu cei de țigan. Iată că aceste
relații nu au umbrit educația și nu au periclitat viitorul copiilor părintelui.
Dovadă că amândoi băieții săi au ajuns profesori universitari!
Au trecut mulți ani
de când i-am fost elev, de când i-am fost student. Multe cunoștințe legate de
Noul Testament mi le-am însușit din lecțiile și cursurile sale, la care am
adăugat mereu altele din lecturile și meditațiile proprii. Ceea ce mi-a rămas
însă de la Părintele Cornițescu a fost zâmbetul. A rânduit Dumnezeu ca eu
însumi să fiu la catedră mai bine de treizeci de ani, de la clasele
pregătitoare la ultimii ani de facultate. Am avut elevi și studenți de toate
vârstele și de toate categoriile sociale și intelectuale. De multe ori am jucat
teatru și m-am făcut că uit de necazurile și suferințele mele personale, dar nu
am lăsat zâmbetul să-mi dispară de pe buze. Am înțeles de la Părintele Costică
Cornițescu, că zâmbetul este puntea ce leagă sufletul profesorului de al
elevului, peste o prăpastie de indiferență și singurătate. Am înțeles că
zâmbetul este primul semn al dragostei pe care dascălul are datoria s-o poarte
elevilor săi. Am înțeles că oricât de multă carte ai ști, oricât de multe
diplome ai avea, oricât de legist ai fi și oricât ți-ai face datoria de învățător, de profesor,
dacă nu ai și dragoste față de elevii tăi, nu ai ce căuta la catedră. Am
înțeles că dascălul nu are numai datoria de a le transmite informații
discipolilor săi, de a le preda și a-i asculta, ci are datoria în primul rând
să-i învețe să fie buni cu semenii și cu subalternii lor, într-un cuvânt, să-i
învețe pe elevi să fie oameni și umani cu semenii lor. Lucrurile acestea nu
le-am învățat din vreo metodologie didactică, ci de la câțiva dintre profesorii
mei și în primul rând în acest sens îl menționez pe Părintele Constantin
Cornițescu.
Să-i dea Dumnezeu
viață lungă și sănătate!
*
File de
jurnal – 28 ian. 1984. ,,Am avut servicii
în Malovăț și Bârda. În Malovăț am avut un parastas la familia Curea Gheorghe.
Acolo a venit un fiu al familiei, Curea Mihai, inspector la Inspectoratul
Școlar din Zalău județul Sălaj. Am vorbit aproape o oră cu dânsul. Mi-a
povestit de cele petrecute în 1940 la Ip și Trăznea, de monumentele lui Simion
Bărnuțiu și Gheorghe Șincai, fii ai acelor locuri. Anul trecut a avut loc la Ip
și Trăznea dezvelirea unor monumente comemorative și manifestări închinate
acelor evenimente de tristă aducere aminte.
Spre stupoarea tuturor, prim-secretarul județului s-a dus
acolo și a vorbit despre construcția socialismului, despre ,,Cântarea României”
și de președintele Ceaușescu. A urmat un grupaj literar-artistic pregătit de
școlile din împrejurimi pe niște texte falsificate, care nu aveau nimic comun
cu evenimentele comemorate. După plecarea autorităților, au început oamenii să
organizeze singuri comemorarea, așa cum s-au priceput. A vorbit Domnul Vasile
Vetișanu și alții, au vorbit veterani de la 1940. În afară de cele povestite
mie de Domnul Vetișanu în noiembrie anul trecut la Botoșani, Domnul Mihai Curea
mi-a spus că ungurii hortyști au scos copiii din femeile gravide cu parii de
vie.
Am avut un parastas în Bârda la familia Curea Ion din
Bârda. Acolo am întâlnit pe un fiu al familiei, Nicolae(Nicu), inginer la
fabrica de aluminiu din Slatina jud. Olt. Mi-a spus că-n județul Olt este
prim-secretar fostul președinte al C. A. P. – ului Scornicești, Lică
Bărbulescu, cumnatul președintelui Nicolae Ceaușescu, doctor în agricultură,
conform actelor, monument de incultură, conform
realității. Soția lui nea Lică, sora președintelui, este inspector general al
Inspectoratului de Învățământ al județului Olt. E spaima cadrelor didactice din
județ. Taie și spânzură, fără să știe ce vrea. Deși doamna inspector general
este doctor în istorie, cu cititul o duce foarte greu. Un text scris constituie
o problemă foarte serioasă pentru dânsa, când e vorba să-l descifreze. E vorba
de text românesc! De asemenea, când e vorba de ședințe și dânsa trebuie să
vorbească. Caragiale ar râde de s-ar prăpădi, dar cadrele didactice stau
cuminți în bancă, umflându-se de râs ca niște butelii de oxigen sau de aragaz
aflate sub presiune. Nu pot să râdă însă, fiindcă a doua zi le-ar aștepta
,,munca de jos”, de la I. J. C. M. De ce le vine cheful de-a râde? Din cauza
catastrofelor gramaticale, pe care le face distinsa doamnă inspector general la
fiecare propoziție. De, după atâta istorie, să mai înveți și o păcătoasă de
gramatică!
Când am plecat de la familia Curea, m-am întâlnit cu
Bădiță Luca, zis Ciocârlan, cumnatul Părintelui Ionică Sfetcu. Venea să mă
anunțe că părintele a murit”.
*
Ajutoare și donații.●În această perioadă parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații
astfel: Un enoriaș care nu vrea să i se știe numele a donat 2.300 lei pentru
cositoarea și uscătorul ce-au fost duse la Azilul din Vânjuleț; Părintele
Prot. Dr. Ioan Dură din Bruxelles(Belgia) și Doamna Ing. Melania
Caragioiu din St. Constant(Canada): câte 300 lei; Doamna Borcilă Elenadin
Malovăț: 215 lei (pentru pâinea donată); Domnul Duran Aurel din
Tr. Severin, fiu al satului Bârda, Doamna Filip Cornelia din Tr. Severin
și Doamna Stoks Simona din Timișoara, fiică a satului Malovăț: câte100
lei; Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda: 50 lei;
Doamna Căprioru Maria din Malovăț a mai achitat 150 lei pentru
contribuția de cult, totalizând până acum 160 lei. Dumnezeu să le
răsplătească tuturor!
●În ziua de 18
Mai am făcut o vizită la Azilul de bătrâni de la Vânjuleț. Am dus masa de
prânz(ciorbă cu perișoare, sarmale cu mămăligă, ceafă la grătar cu piureu,
prăjituri, suc și apă) pentru cei 25 bătrâni internați, o cositoare pe
benzină cu fir și un uscător automat de rufe de 10 kg. Domnișoara
Rodica-Ecaterina Bordeiașua plătit
mâncarea(600 lei). Domnul Ing. Marin Zăuleț din Tr. Severin a
donat un sac cu haine. Preotul a fost însoțit în această vizită de Domnul
Dima Vasile, consilier parohial. Dumnezeu să răsplătească tuturor!
●În ziua de luni,
26 iunie, vom face o vizită la Azilul de bătrâni de la Cujmir. Vom
duce mâncare de prânz pentru cei 30 de bătrâni internați, 30 cearșafuri de pat
și 30 pijamale, 10 icoane. Cearșafurile și pijamalele au fost cumpărate deja.
Au costat 2.800 lei.
●Până în prezent am
donat 263 exemplare din Psaltire, dintre care 113 exemplare în afara parohiei, celor
ce au ajutat parohia noastră cu cel puțin 100 lei în ultimul an. Încă
mai așteptăm pe cei care n-au avut timp să vină la biserică până acum să-și
ridice cartea! La 1 iulie închidem acțiunea!
●În luna mai am
donat pâine enoriașilor care au venit la biserica, astfel: 7 Mai(Bârda): 151
pâini; 14 Mai(Malovăț): 173 pâini; 21 Mai(Malovăț): 116 pâini; 25
Mai(Bârda): 74 pâini; 28 Mai(Bârda): 146 pâini. Așadar, în luna
mai s-au donat 660 pâini. Totodată, s-au vândut pâine la prețul de
achiziție de 1,30 lei/buc., astfel: 7 Mai(Bârda): 749 pâini; 14
Mai(Malovăț): 327 pâini; 21 Mai(Malovăț): 184 pâini; 25
Mai(Bârda): 226 pâini; 28 Mai(Bârda): 754 pâini. Așadar, în luna
mai s-au vândut la prețul de achiziție 2.240 pâini.
*
Plăți. În
cursul lunii mai am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 5.000 lei tipografiei
pentru cărți; 3.770 lei brutăriei pentru cele 2.900 pâini donate
și vândute în luna mai; 587 lei pentru hârtie de scris; 420 lei pentru
cositoarea azilului de la Vânjuleț; 2.000 lei uscătorul de rufe al
azilului de la Vânjuleț; 700 lei impozit; 330 lei protoieriei
pentru icoanele azilului de la Vânjuleț; 300 lei poștei pentru colete; 270
lei prăjituri pentru azilul de la
Vânjuleț; 240 lei ciocolate pentru copii; 120 lei pentru
internet; 100 lei pentru curentul electric și altele.
*
Publicații. În această perioadă preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva
materiale, astfel:Ofertă de carte –iunie 2023, în ,,Armonii culturale”,
Adjud, 12 iun. 2023, ediție on-line(https://armoniiculturale.ro); Pe
blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din
Sydney, au apărut: Un rapsod de excepție:
Pr. Stelică Zoican; Căpitanul Nicolae Zoican; Naiul lui Zamfir; In
memoriam: Arhiep. Pimen Zainea, mai 2023; ,,Scrisoare pastorală” -
492(https://bentodica.blogspot.com); Dreptatea lui Cuza, în
,,Obiectiv mehedințean”, an. XXV(2-23), nr. 1182, 15 iun., p. 12; Sărmană
Limbă, sărmană, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an.
XXV(2023), nr. 1183(22 iun.), p. 12; Aspecte
politico-sociale și bisericești în perioada 1945-1981, în vol. Mehedinți.
Istorie, Cultură și Spiritualitate, Tr. Severin, Editura Mitropoliei
Olteniei și Editura Didahia, vol. XV, 2023, pp. 270-324.
*
Zâmbete. ☺,,- Ioane, te-ai angajat?” ,,- Da, sunt stomatolog agricol!” ,,- Și ce
faci?” ,,- Pun dinți la greblă!”; ,,În fiecare dintre noi doarme un geniu. Al
meu doarme dus!” ☺ ,,Fii deștept: Dă-te prost!” ☺ ,,– Bună ziua! Aș dori
să-mi fac un tatuaj. Doare?” ,, – Depinde de zonă!” ,,- Păi…, sunt din
Oltenia!”
*
Lucrări la cimitire. Doamna Ivașcu Domnica a erbicidat cimitirul din Bârda. Îi mulțumim.
*
Excursii. Pelerinaje. Excursia programată pentru 11 mai nu s-a putut efectua din lipsă de
participanți suficienți pentru un autocar. O amânăm pentru data de 6 Iulie.
Așadar, va avea următorul traseu: Bârda
– Malovăț - Tr. Severin(catedrala) - Cerneți(mănăstirea) - Strehaia
(mănăstirea) - Gura Motrului (mănăstirea) - Craiova (orașul,
catedrala, mitropolia, Seminarul teologic, mănăstirea Coșuna, mănăstirea
Jitianu) - retur. Costul: 60 lei/persoană. Mai avem câteva locuri.
*
Revedere. În ziua de 30 Mai, preotul Dvs. a
participat la festivitatea reîntâlnirii absolvenților Seminarului Teologic
Craiova, promoția 1973, așadar, revederea de 50 de ani! Întâlnirea s-a
desfășurat la Rm. Vâlcea. A început la catedrala episcopală cu un parastas
pentru profesorii și colegii decedați, a continuat apoi în sala de festivități
a arhiepiscopiei și s-a terminat la restaurantul ,,Zăvoi” din Rm. Vâlcea cu o
agapă frățească. În promoția respectivă au absolvit seminarul 67; între timp au
decedat 10 și s-au prezentat la Rm. Vâlcea 21.
*
Cununii. În ziua de 20 Mai am oficiat ,,Nunta de aur” pentru Domnul Crumpei
Vasile și Doamna Crumpei Georgeta din Malovăț. Dumnezeu să le ajute!
*
Program. În cursul lunii Iulie avem următorul program de slujbe: 1-2 Iul.(Bârda-Malovăț);
2 Iul.(Malovăț); 8 Iul.(Malovăț-Bârda); 9 Iul.(Bârda); 15
Iul.(Bârda-Malovăț); 16Iul.(Malovăț); 20 Iul.(pomeniri
dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 22 Iul.(Bârda-Malovăț); 23Iul.(Bârda
); 29 Iul.(Bârda - Malovăț); 30 Iul.(Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte,
preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86,
ori pe adresa de e-mail:stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace și
bucurii în casele și în sufletele Dumneavoastră!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu