joi, 29 iunie 2023

Tușierul eleganței

Pare că la Parlamentul European s-au introdus ședințe obligatorii de bronzat la solar. Nu pentru toți europarlamentarii români, ci numai pentru Rareș Bogdan, care și-a etalat tuciurismul de litoral în spatele viguros al fostului premier Ciucă.

Cum Parlamentul European nu este încă în vacanță și cum patriotul dichisit n-ar îndrăzni să facă plajă prin străinătățuri, în timp ce pretinde că e la muncă, la Bruxelles sau Strasbourg, cel mai probabil a reușit să se strecoare câteva week-end-uri prin hotelurile amicului Murad, pe litoralul românesc, odihnindu-se în vederea bătăliilor care-l așteaptă în interiorul partidului.
Căci, oricât ar părea de greu de crezut, pe Rareș Bogdan îl așteaptă niscaiva bătălii pentru a-și păstra poziția cucerită cu prețul multor sacrificii salivare.
Impus pe listele pentru PE de Iohannis, Dicky a fost o voce importantă pe vremea lui Orban și a lui Cîțu, dar a pierdut aproape orice putere atunci când șefi ai PNL au ajuns Ciucă și Bode.
Norocul lui că Silviu Mănăstire e iute de mână în discuțiile cu iubitele, că Rareș s-ar fi trezit că nici măcar clienții externi, care mai au nevoie de o prelungire de contract, de o intrare pe la ministere, de una-alta, nu mai apelează la el.
După ce a tras sforile ca ungurii să iasă de la guvernare, convingându-i pe toți cei cu putere de decizie că urmașii lui Attila prea au arici la buzunar, Rareș și-a închipuit că și-a recâștigat influența și faima de mare strateg, așa că a început să lucreze și la despărțirea de PSD.
Ce, adică? Ei, liberalii, clasați pe locul doi în alegerile parlamentare și aflați pe un rușinos loc trei în sondaje, nu pot guverna singuri? Iar dacă nu, nu pot face o figură frumoasă în opoziție?
Adevărul e că nimeni din PNL, nici din eșalonul 1 și nici din eșaloanele 2 și 3, nu-și dorește să piardă posturile pe care le ocupă. Miniștrii vor să română miniștri, secretarii de stat așijderea, iar postacii și lipitorii de afișe țin cu dinții de sinecuri, știind că e posibil ca peste un an să fie nevoiți să se bată între ei pentru firimiturile glorioasei guvernări de opt ani care n-a durat nici măcar 24 de luni. Așa că fostul favorit al președintelui Iohannis nu-și găsește aliați care să-i susțină strategiile aventuroase.
Din ce în ce mai ridicol cu batistuțele lui asortate la ciorapii lipsă, Rareș Bogdan a ajuns un arbitru de tușă al eleganței, ale cărui decizii tâmpite sunt mereu contrazise de băieții din camera VAR-ului.
Dacă o mai ține mult așa, ar fi de mirare ca marele fanfaron al Ardealului să mai prindă anul viitor lotul pentru europene.

Sursa: catavencii.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu