duminică, 19 mai 2024

Instantanee fotografice de la piesa de teatru „Vasile Lucaciu - Erou național”, după un șcenariu de Claudiu Pintican


 Vasile Lucaciu este una din figurile emblematice ale poporului român, semnatar al Memorandumului de la 1892 adresat împăratului austro-ungar Franz Joseph – petiție prin care erau solicitate pentru populația română drepturi etnice egale cu ale populației maghiare. Întemnițat fiind, idealurile lui nu au fost suprimate. Lupta continuă și năzuințele sale au străbătut decenii. Întunericul închisorii nu poate stinge lumina spiritului, iar conștiința unui popor nu poate fi îngrădită - sunt câteva dintre ideile izvorâte din existența sa zbuciumată.

Spectacolul își propune să redea tumultul acelor vremuri, procesul și detenția marelui om care a fost Vasile Lucaciu. Condamnarea, suferința, lipsurile nu au reușit să-i zdruncine crezul. De partea sa a avut sprijinul familiei și al românilor. S-a încercat cumpărarea lui de către guvernul de la Budapesta, însă acesta a refuzat compromisul, alegând închisoarea în detrimentul funcției de episcop.
Transpuse scenic, momentele dramatice din viața lui Vasile Lucaciu vin să contureze ferm și sugestiv chipul marelui luptător.
Spectacolul este un omagiu adus celui care a fost preotul dr. Vasile Lucaciu: amplă personalitate politică, culturală și istorică, evidențiindu-se în lupta pentru unitate, libertate și un viitor românesc.
În distribuție: Claudiu Pintican (Vasile Lucaciu), Wanda Tămaș (Paulina, soția lui Vasile Lucaciu), Mihai Nae (Badea Cârțan), Ruxandra Lăzărescu (Maria),  Dan Horia  Cordea (Funcționarul ungur).
Regia: Pintican Claudiu
Scenografia: Ovidiu Pascal și Dora Sălăjan
Aranjament muzical: Călin Ionce și Ion Săcălean.
                                                           **********































Galerie foto: prof. înv. primar Gelu DRAGOȘ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu