LUCIAN BLAGA (n. 9 mai 1895 Lancrăm Sebeș Alba , dec. 1961)
Spicuiri din intervenția
la evocarea personalității poetului care a spus că „veșnicia s-a născut la sat” la ședința de
cenaclu a Asociației Scriitorilor , președinte dna. Florica Bud din 18 mai 2024
Am să vă vorbesc despre doi oameni, personalități în
timpul lor are au trăit pe timpul lui Blaga și care au avut legături directe,
apropiate și deosebite cu acesta.
Primul despre care voi vorbi este profesorul meu de
pedagogie, psihologie și practică pedagogică POPA VALER - fost director la Liceul Pedagogic din Cluj
Napoca unde eram elevă ( cu Popa Valer am ținut legătura și după terminarea
Facultății de Litere din Cluj, ba chiar ne-a chemat să predăm la liceu spunând
că are nevoie de un batalion de cadre didactice tinere care să ducă idealurile
românilor mai departe... DAR... Valer Popa a fost destituit din funcția de
director în 1972 pentru „curajul” de a
merge la Episcopie cu elevii liceului care interpretau pricesnele românilor
orchestrate de mult talentatul profesor de muzică Marius Cuteanu. Așa era pe
atunci...
Lucian Blaga i-a fost profesor timp de trei ani
între 1945-48. Valer Popa a urmat cursurile blagiene din cadrul catedrei de la
Univesitatea clujeană de Filosofia culturii. Vroia să-l cunoască pe Lucian
Blaga ca și poet, dar l-a cunoscut mai mult, de la aceste cursuri ca filozof
umanist „dascăl de simțire românească” și de aceea după ani și ani , fostul student scrie o
carte de amintiri din vremea studenției cu titlul: „LUCIAN BLAGA-PROFESORUL
Omagiul unui fost student” carte pe care mi-a trimis-o și mie (cu autograf și
semnătură cum ar zice poetul Vasile Bele din Chiuzbaia) iar relatările despre
Blaga sunt autentice, vin direct de la un student de al lui.
Fiind un precursor al cunoașterii„ dinlăuntru”cum ar
zice Arghezi, Lucian Blaga este/era considerat și atunci ca și acum ca fiind
cel mai reprezentativ poet român al secolului XX și stă alături de Mihai
Eminescu - cel ce-a ilustrat secolul al-XIX- lea. Blaga este un poet ancorat într-o viziune
poetică personală:
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Și nu ucid cu mintea
tainele ce le-ntâlnesc în calea mea...
Eu, cu lumina mea sporesc a lumii taină...” (Poemele luminii)
„Cei ce l-au cunoscut în cei 11 ani cât a fost
profesor universitar, noi cei care i-am fost studenți ne dâm seama că am fost
favorizați de soartă să beneficiem de modelul de educator ce trona de la
înălțimea catedrei de Filozofia culturii a Facultății de Litere și Filosofie a
Universității din Cluj, Universitate a Daciei Superioare. Lucian Blaga a fost
chemat direct pe postul de Profesor la o disciplină nou înființată și numai la
Cluj: Catedra de Filozofie a Culturii.”
Blaga la izvoarele folclorului: LUCIAN BLAGA e mut
ca o lebădă/ În patria sa./ zăpada făpturii ține loc de cuvânt/ sufletul lui e
în căutare/ în mută seculară căutate/ de totdeauna/ și până la cele din urmă
hotare./ El caută apa din care bea curcubeul/ El caută apa din care curcubeul/
își bea frumusețea și neființa.” (Autoportret)I
Iar Blaga zicea: „Câteodată, datoria noastră în fața
unui adevărat mister, nu e să-l lămurim,
ci să-l adâncim așa de mult, încât să-l
prefacem într-un mister și mai mare.” ( Pietre pentru templul meu)
Copil fiind Blaga
descrie cum împreună cu ceilalți prieteni încerca să dea un răspuns marilor
întrebări ale existenței, în Hronicul și cântecul vârstelor – Proză
autobiografică iată cum răspunde la întrebarea prietenului Vasile: -Cum o fi
oare când ești mort?
„Mort trebuie să fie ca și viu...Când ești mort, trăiești
mai departe și nu știi că ai murit... Noi stăm acu aici, în cerc, și vorbim,
dar poate că suntem morți, numai cât nu ne dăm seama...”
Idealul lui Blaga
a fost să „destăinuiască matricea stilistică”, termen specific blagian a
culturii noastre populare, pe drumul de la mitologia arhetipală la aspirația
spre absolut într-o viziune de esență poetică.”
„Matricea stilistică” a culturii românești e cultura populară, de aici cunoașterea și
valorificarea folclorului național e
absolut necesară iar afirmația „Eternitatea s-a născut la sat” se regăsește în
discursul de recepție la Academia Română cu titlul „Elogiu satului românesc”prezentată
în 1937. În poezii se regăsește această legătură cu satul natal românesc:
„Sat al meu , ce porți în nume/ sunetele lacrimei,
la chemări adânci de mume/ în cea noapte te-am ales
ca prag de lume/ și potecă patimei...
Spre tine cine m-a-ndrumat/ din străfund de veac,
în tine cine m-a chemat/ fie binecuvântat,
sat de lacrimi fără leac.” (9 mai 1895)
În capitolul cu titlul „Cu Lucian Blaga despre
toleranță” se povestește despre plimbările din natură spre Pădurea Făgetului
duminica împreună cu profesorul Liviu Rusu de la catedra de Estetică și cu
dinamicul lui asistent I. D. Sârbu, Ovidiu Drâmba, Anton Crișan iar în
vizita „oferită de marele nostru
profesor pe pajiștea castelului de la Ciucea, când a însoțit grupul de studenți
de la Filozofie, venit s-o ajute pe doamna Veturia Goga la construcția
mausoleului ce urma să adăpostească rămășițele pământești ale poetului O. Goga.
Doamna Goga l-a primit pe Blaga ca pe un vechi prieten, iar pe noi ne
antrena în realizarea icoanelor în
mozaic... ne arăta și mâinile ei pline
de înțepături. Iată, domnilor studenți, cum arată, astăzi, măinile
soției fostului Prim -ministru al României. Dna. Goga scrisese pe frontispiciul
mausoleului : „Acest templu l-am făcut EU pentru TINE.”
Comentariul
care urmează mi se pare demn de reprodus și arată toleranța poporului român de
a primi în sânul lui pe alți oameni alungați de imperii: evrei, creștini armeni
etc.
-Vedeți, doamna Goga n-a ales să zică nici „zidit”,
nici „construit”, ci în cea mai bună tradiție
a latinității limbii române a ales FĂCUT, amintindu-ne că infinitivul
lung al verbului „facio-facere” a devenit în rostirea noastră milenară, un
substantiv cu largi semnificații. Așa, de exemplu, când o femeie aduce pe lume
un copil, se zice că este „în durerile facerii”, iar când un creator își
cizelează opera, el este „în chinurile facerii.” Și aș putea să vă mai
spun că prin câte țări am colindat,
multe de sorginte latină, ca și noi, n-am întâlnit o expresie echivalentă cu
româneasca „facere de bine”. Acesta a fost comentariul genialului filozof
Blaga.
În alt timp la câțiva ani de la trecerea în neființă
a lui Blaga, studentul de atunci și profesorul meu Valer Popa ne duce-n
excursie la Castel toată clasa din care făceam parte iar mie-mi dă să scriu pas
cu pas un reportaj cu titlul „De la Ciucea la Târgu Jiu”, reportaj ce a fost
publicat în revista liceului de atunci; erau începuturile mele în publicistică.
Nu pot uita nici azi cum mergeam în
tăcere încolonați urcând de la castelul din care ne făcea semne cu mâna dna.
Goga iar noi cântam: „La noi sunt codrii verzi de brad/ Și câmpuri de mătasă,
/La noi atâția fluturi sunt,/ Și-atâta jale-n casă./ Privighetori din alte
țări/ Vin doina
să-ne -asculte,/ La noi sunt cântece și flori/ Și
lacrimi multe, multe.
Avem un vis neîmplinit/ Copil al suferinții/ De
jalea lui ne-am răposat/ Și moșii, și părinții.../ Din vremi uitate, de demult/
Gemând de grele patimi,/ Deșertăciunea unui vis/ Noi o stropim cu lacrimi.” („Noi” de O. Goga)
În acest fel
„poetul pătimirii noastre” a transmis din generație în generație dorul și
credința într-o viață mai bună prin poezie, muzică dar și prin îndrumători școlari de elită de care am
avut parte în anii liceului.
Blaga elaborează lucrări de sinteză precum Trilogia
valorilor, Trilogia cunoașterii și Trilogia culturii în care e și lucrarea
Spațiul mioritic.
Următorul capitol al cărții despre care vorbesc are titlul
„Lucian Blaga în fața Premiului Nobel:
„Știrea despre posibilitatea ca un intelectual român,
creator de valori spirituale, va fi recunoscut și apreciat pe plan mondial și
va fi răsplătit cu prestigiosul premiu, s-a răspândit în toată facultatea iar comentariile
și întrebările curgeau cu nemiluita.”
Inițiativa de a-l propune pentru marele premiu a
avut-o filozoful italian Benedetto Croce - fiind ministrul învățământului și
culturii în primul guvern italian după căderea fascismului și de către scriitorii
de limbă spaniolă Rafel Alberti și Tereza Leon ; ar fi trebuit să-l propună în
primul rând Academia romănă, dar... la Paris îl susținea George Enescu și Emil
Cioran... dar... a început să fie
contestat de noua conducere scriitoricească care-l catalogau că e mistic,
irațional, „un pericol pentru tineret” care l înlocuiește pe Dumnezeu cu
„Marele Anonim”, propagă naționalismul etnicist iar în regimul trecut
burghezo-moșieresc sub guvernarea Goga a fost secretar general al Ministrului
de Externe și astfel „n-are ce căuta într-un stat democratic” , studenții
comuniști au încercat boicotarea cursurilor profesorului Blaga – dar n-au
reușit. Totuși a fost scos de pe lista celor ce trebuiau să primească marele
premiu, a fost scos din învățământ odată cu prietenul său esteticianul Liviu
Rusu și cu istoricul David Prodan iar în România au început „reformele” școlii,
sovietizarea după model străin , a fost interzisă reprezentarea pe scenă a
piesei de teatru „Avram Iancu” pe motiv de „caracter reacționar, șovin”. După
aceste evenimente mai puțin favorabile scriitorul filozof a primit o modestă slujbă de bibliotecar,
precum altădată Mihai Eminescu, slujbă oferită de inimosul Ion Pătruț devenit
director adjunct al Bibliotecii Universitare. Astăzi în fața impunătoarei
clădiri ce se numește„ Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga” se află
bustul său realizat în bronz, cu fața îndreptată spre casa de cultură a
studenților. Ca bibliotecar a avut timp să ne dea o magistrală traducere a
dramei doctorului „Faust” a lui Goethe (aș aminti că Blaga știa germana încă
din primele clase, el fiind școlarizat la școli cu limba de predare germană),
poate propria sa dramă. Această traducere a fost apreciată pe plan
internațional, s-a încercat reabilitarea poetului după 1955, dar în 61 a murit.
Le spunea studenților: „-De acum voi fi tot mai liber, nu mai sunt nemuritor!
M-au scos și din Academie...
Îl contestă și Păstorel Teodoreanu, frate cu Ionel
Teodoreanu care scrie o epigramă: „Decât un spațiu populat
Cu miorițe ce te-mbie
La nesfârșit regim lactat
Mai bine un petecuț de vie.” La fel teologul
Stăniloaie îi contestă faptul că în loc de Dumnezeu, Blaga-l transformă în
Marele Anonim, în lucrarea Religie și spirit se explică acest lucru.
Se vede că nu
a fost și cred că nu va fi uitat de către contemporanii săi și de cei ce vor
urma.
Am cunoscut faptul că de zeci de ani se desfășoară
la Lancrăm Sebeș Alba Festivalul Internațional
„Lucian Blaga” în prima decadă a
lunii mai cu prilejul comemorării operei blagiene și a spiritului său umanist.
Am aflat tot din cartea mai sus citată că
profesorul Blaga avea un mod de exprimare atent la fiecare cuvânt, la
fiecare expresie iar caracterul sintetic al formulărilor, „non multa sed multum”
i-a adus printre studenți supranumele de „Sfinxul” iar despre „lipsa de vocație
oratorică ”a Proferorului care prefera să-și citească prelegerile , „pentru a
nu spune prostii”.cum însuși îi preciza unui curios; iar o altă curiozitate
care ar putea interesa pe cineva este faptul că Blaga n-a vorbit într-adevăr
până la vârsta de patru ani, când a început deodată să vorbească normal și cu
toate cuvintele aferente vârstei cum
mărturisește în proza autobiografică.
Și acum am să vă vorbesc despre profesorul meu de la
cursul de Estetică și Literatură comparată care a fost Liviu Rusu (1901-1985)-pot
să mă mândresc cu faptul că a fost profesorul meu la cursul de literatură
comparată și estetică.
Era pe timpul când a fost repus în drepturile sale
de profesor universitar, pe atunci nu știam acest lucru, știam doar că ne
atrăgea ca un magnet la cursurile lui prin jovialitatea, corectitudinea
exprimării și suplețea ei încât ne duceam la cursul lui cu plăcere de audiere.
Spre deosebire de Blaga, Liviu Rusu vorbea tot timpul cu un entuziasm și cu o
plăcere față de fenomenul literar al poeziei încât era cu neputință să nu
înțelegi ceea ce spune cu atâta curaj și abnegație. Deși era facultativ cursul
de estetică , majoritatea mergeam ca albinele la stupul cu miere pentru a
încerca și noi să înțelegem ceva din poezia contemporană românească și
universală.
Deși avea studii aprofundate și în străinătate, a
studiat și la Sorbona, în 1949 e dat
afară din învățământ și ajunge tot bibliotecar lucrând într-un birou învecinat
cu a lui Blaga. În timpul șederii sale la bibliotecă a scris lucrarea „De la
Eminescu la Lucian Blaga”.
Cartea primită cu autograf și semnătură cum ar zice
poetul din Chiuzbaia Vasile Bele este „Estetica poeziei lirice”publicată
in 1969 la „Editura pentru literatură” ediția a III a. Este o carte la care apelez
mereu când scriu analize la volume de poezii.
Așa cum cred că bănuiți cartea cuprinde multe
analize estetice ale autorului făcute pentru poeții români Eminescu, Blaga, Ion
Pillat, Al. Philippide, Tudor Arghezi comparați cu Paul Valery, Rainer Maria Rilke,
Mallarme, Victor Hugo, Baudelaire, pentru a ilustra și identifica fenomenul
estetic al frumosului artistic.
Deoarece timpul nu permite voi exemplifica din
această lucrare de literatură comparată doar analize literare, aprecieri
stilistice făcute de Liviu Rusu asupra poeziei blagiene și anume: despre versul
liber cu ritm interior, o lume obscură în cuvinte enigme și repetarea ca mijloc
tectonic expresiv.
„Ritmul este acela care imprimă aspectul fundamental
al oricărei opere de artă, unitatea în varietate...limbajul cu toate însușirile
sale – de conținut, de plasticitate, de muzicalitate trebuie să se subordoneze
necesităților interioare care sunt în primul rând necesitățile ritmului, ritmul
este acela care îmbină cuvintele și le sudează în așa fel, încât fiecare ajunge
să contribuie la făurirea unității
operei; acest rol fundamental al ritmului ne explică pentru ce organul esențial
al poeziei lirice nu este ochiul, ci urechea și simțul chinestezic; mișcarea
ritmică este liberă fiindcă ea nu este impusă prin constrângere externă, ci
izvorăște din miezul eului; ritmul leagă și eliberează în același timp; fiecare
poet își are ritmul său personal, care face ca-n toate creațiile lui să domine
o atmosferă foarte asemănătoare” etc.
Dar... despre Liviu Rusu și ale sale analize
stilistice voi vorbi cu altă ocazie, acum nu mai era timp de discuție, doar
despre Blaga Lucian...
OLIMPIA
MUREȘAN, UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu