Un înțelept original

 

                                                          de Gheorghe Pârja

Mai mult ca oricând, în această confuzie de valori, avem nevoie de modele intelectuale care au înfruntat viața și au câștigat laurii ei printr-o exemplară tenacitate și voință de a fi. Una dintre aceste fastuoase pilde este cea a istoricului, filosofului, diplomatului, scriitorului Neagu Djuvara. Vă mai amintiți de această complexă personalitate din unele emisiuni de televiziune. Că s-a retras din viață în urmă cu șase ani, la vârsta de 101 ani. Acest text are o emoție sporită de o întâmplare din București, când la o masă erau Neagu Djuvara și Laurențiu Ulici, pe atunci președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Am fost invitat și eu, deoarece era vorba de o lansare de carte. Era o scurtă istorie a românilor, povestită celor tineri.

Pagina cu dedicația istoricului foșnește și în noaptea scrierii acestui text. Laurențiu avea o prețuire specială pentru Neagu Djuvara, pentru fabuloasa lui biografie, numindu-l acolo, în Sala Oglinzilor: un înțelept original. Istoricul se trage, după tată, dintr-o veche familie de celnici aromâni, iar mama aparține unor familii de boieri munteni. Își pierde tatăl devreme. Canoanele familiei l-au trimis la Paris pe când avea 12 ani. Franța este țara care i-a oferit laurii academici. Este licențiat în Litere la Sorbona și doctor în Drept la aceeași Universitate. S-a întors în țară pentru stagiul militar. Participă la războiul din Basarabia și Transnistria. Este rănit lângă Odesa.

În timp ce era în spital, regimentul din care făcea parte este măcelărit. Din 3000 de oameni au rămas 92. Lăsat la vatră, lucrează la Ministerul de Externe, la compartimentul cifru. A fost curier diplomatic, participând la negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, la Stokholm. Noua putere instalată în România renunță la serviciile sale. S-a exilat la Paris. A colaborat la Radio Europa liberă. A petrecut 23 de ani în Republica Niger, în calitate de consilier diplomatic și juridic al ministerului nigerian al Afacerilor Străine. După 1989 s-a întors în țară, fiind profesor asociat al Universității din București. A scris 20 de cărți, în care a depus mărturie despre adevăr și curaj. Pornind de la învățătura christică adevărul te eliberează, te face liber!

Ideile istoricului nu au fost de multe ori pe placul tuturor. Mai ales al politicienilor și doctrinarilor care-i slujesc. Să amintesc câteva, care trezesc și astăzi comentarii. Djuvara crede că „cea mai mare crimă făcută împotriva europenilor de baștină și a culturii europene este deschiderea largă a porților Europei hoardelor barbare și hămesite de foame, care vor transforma Europa creștină, civilizată și prosperă în Euro-Indo-Arabia de mâine, în care urmașii noștri vor putea, probabil, pentru câteva generații trăi în legea lor. Iar noi, europenii de rând, stăm cu brațele încrucișate.” Simptomele le simțim deja. Tineretul care se revoltă astăzi nu are un ideal, el se revoltă ca să dărâme. Apoi este bizareria cu marea cotitură din artă și gândire.

Intrând și noi, românii, în această horă, ne paște și pe noi aceeași soartă. Crede istoricul că puținul de creativitate care ne rămâne îl vom dezvolta tot în sânul Europei. Talentele noastre cele mari nu s-au putut manifesta decât în străinătate, la izvorul marilor culturi. Începând de la Cantemir, Eminescu, până la Eliade și Cioran. Crede că tineretul de acum, care învață în străinătate, e bine să se întoarcă în măsura posibilului, pentru a crea o nouă elită intelectuală. El, acest tineret, poate ține România pe umeri. Istoricul s-a întors după 45 de ani de pribegie. Și a fost fascinat de felul în care a fost primit. Mai ales de cei tineri. A ajuns la părerea că nu s-a întors degeaba. A scris o mică lucrare din iubire pentru viitorul țării: „Scurta istorie a românilor povestită celor tineri”, carte prezentată atunci de criticul literar Laurențiu Ulici, lansare la care am participat și eu.

Mărturisea istoricul unui confrate. Când s-a oprit la o farmacie un domn foarte amabil i-a spus: „Mă iertați că vă deranjez, dar vreau să vă spun că am o fiică de liceu care nu era pasionată de istorie. I-am cumpărat cartea dumneavoastră și de atunci este pasionată de istorie.” Era cartea despre care vorbeam mai sus. A fost întrebat: sunteți patriot? Răspunde: „Nu merit să mi se pună o asemenea întrebare. Se întorcea cineva care nu este patriot? Soția mea, care este franțuzoaică, când a văzut ce fac în România, mi-a zis: trebuie să ai patriotismul bine înșurubat în cap ca să suporți să trăiești acolo. Vreau să fiu înmormântat aici.”

Istoricul Theodor Paleologu spunea despre Neagu Djuvara: „O prezență fermecătoare, un gentleman. Era din generația tatălui meu. A refuzat să obțină cetățenia franceză. A fost un om mult prea legat de țară, un patriot. Așa cum cei din generația lor erau.” Așa l-am văzut și eu atunci, în Sala Oglinzilor. Un om comunicativ și un personaj jovial și elegant. Un înțelept original.