luni, 8 iunie 2026

Baia Mare se dezvoltă sănătos!


 ,,Marile investiții sunt rezultatul muncii mai multor oameni și al continuității instituționale".

În zilele următoare va fi inaugurat Pasajul de la Clubul Văcarilor, un obiectiv de infrastructură important pentru Baia Mare și pentru întreg Maramureșul.
Ca în cazul multor investiții publice majore, momentul inaugurării este cel mai vizibil și cel mai mediatizat. Totuși, este bine să ne amintim că între o fotografie de la tăierea panglicii și apariția efectivă a unei investiții există ani de muncă administrativă, documentații, avize, studii, negocieri, parteneriate și surse de finanțare identificate la timp.
„Nu doar cei care taie panglica construiesc investițiile”
Pasajul de la Clubul Văcarilor nu a început în 2025 și nici în 2026. El a devenit posibil datorită demersurilor făcute în mandatul precedent al Consiliului Județean Maramureș, sub conducerea lui Ionel Bogdan, împreună cu echipa formată din Doru Lazăr, Rudolf Stauder, Bogdan Stetco, consilierii județeni, parlamentarii care au susținut proiectul și toți cei care au contribuit la parcurgerea etapelor administrative necesare.
Semnarea acordurilor de parteneriat, promovarea proiectului la nivelul Ministerului Transporturilor, realizarea documentațiilor tehnice, identificarea finanțării și pregătirea procedurilor de implementare au reprezentat fundația fără de care această investiție nu ar fi putut ajunge astăzi la final.
Merită apreciați toți cei care au contribuit la realizarea proiectului, indiferent de funcția pe care o ocupă astăzi.
Administrația performantă nu înseamnă doar să inaugurezi, ci și să ai viziunea, curajul și perseverența de a porni proiectele și de a le duce până în punctul în care ele devin realitate.
Maramureșul are nevoie de mai multe investiții și de mai puține dispute privind paternitatea lor. Dar adevărul trebuie spus: cei care pregătesc terenul pentru marile proiecte merită aceeași recunoaștere ca și cei care le inaugurează.
Felicitări tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv important pentru comunitatea noastră!

Cristian ANGHEL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu