O jurnalistă a rezolvat cazul Caracal. Un Pulitzer pentru Evghenia!

În plină psihoză a răpirilor și asasinărilor de tinere fete din România, o jurnalistă fragilă, cu aparențe adolescentine dar cu un curaj nebun, intră direct în gura lupului pentru a încerca să afle adevărul.

Înarmată cu un microfon ascuns, dă târcoale pe lângă bârlogul cuscrului lui Dincă până când acesta apare de după gard și o acostează. Ea joacă rolul provincialei entuziasmate că a avut norocul să întâlnească pe cineva atât de important, care îl cunoaște personal pe Gheorghe Dincă, și se lasă „agățată” de ruda prin alianță a monstrului  într-atât încât să se așeze cu respectivul la o sporovăială pe banca din fața porții.

El îi vorbește murdar, ca și cum i-ar da un test. Ea, aproape cu voma în gât, nu contenește să se mire admirativ de câte lucruri oauu știe acesta despre Dincă.

Omul vrea să o impresioneze decisiv, o și vede capturată, împachetată, expediată, valorificată, și chestia asta îi excită limbarița. Îi spune tot lanțul. Pas cu pas. Lui Dincă îi plac tinerelele. De 18 ani se ocupă cu procurarea lor. Le răpește, le anihilează orice rezistență, apoi le predă unuia dintre copiii săi. Acesta / aceasta le aduce la Arad, le transportă în Italia prin Ineu („ginerele meu cunoaște traseul. Îl face de 17 – 18 ani”), le cazează la un hotel din Vicenza și apoi le scoate la produs. „Poți să faci și 200 EUR/noapte” – îi spune el apoteotic Evgheniei. Apoi o invită la o cafea in bârlog. Evghenia îl refuză politicos.

La un moment dat apare în scenă fiul cuscrului. Morocănos, bănuitor, agresiv. „De ce te interesează pe tine de Dincă?”. Evghenia simte pericolul și vrea să plece. Morocănosul îi taie calea. Evghenia îi face un semn discret cameramanului (care este chiar soțul ei) și care filma totul de la distanță, dintr-o mașină. Clanul cuscrului se mobilizează. Nu o lasă pe Evghenia să intre în mașină, nu lasă mașina să plece. Cu un picior blochează închiderea ușii. Salvarea reporterilor vine de la un apel precipitat la 112. Când aud de 112, agresorii se înmoaie. Astfel, curajoasa  Evghenia, Evghenia Kironaki, poate să ajungă în siguranță la redacția Antena 3, însoțită de operatorul și soțul ei. Și poate pregăti reportajul uluitor, cu camera ascunsă, pentru care a riscat atât.

Se poate spune că Evghenia a făcut un reportaj de război. Că a fost în prima linie, acolo unde pericole mortale te pândesc la tot pasul. În mafia acestor traficanți de ființe vii viața fetelor pe care ei le nenorocesc nu valorează nici cât o ceapă degerată. Ucid cu nepăsarea celui care strivește o muscă cu pliciul. Și, culmea, se simt și îndreptățiți. Își apără jobul!

Mărturia cuscrului limbut dezleagă tot misterul. Baza rețelei lui Dincă e chiar familia lui. După modelul mafiei siciliene. Cea mai sigură formă de omerta. Sigur că, în prelungirea acesteia, acolo, departe, se află „Italienii, șmecherii mari”. Iar aici, aproape, în clădirile drapate cu tricolorul republicii, veghează polițiști, și procurori, și judecători, și politicieni. Veghează ca fetele să fie răpite și traficate lin, fără obstacole de parcurs, fără a-i supăra pe „managerii” acestui business, fără a periclita circuitul banilor din imensul profit.

Pe cine apără Dincă prin mărturiile lui mincinoase și prin asumarea a două crime incă nedovedite? Acum știm clar: în primul rând pe copiii și pe soția lui. Aceștia ar trebui puși sub acuzare și arestați imediat. Asta ar fi pentru Dincă lovitura de KO.

Ce urmează de-aici încolo este radiografierea autorităților. Sunt ele atât de ticăloase și complice la presupusele crime din Caracal încâț să persiste în tentativa de reducere a cazului la soluția „lupului singuratic”?

Proba furnizată opiniei publice de temerara Evghenia Kironaki este zdrobitoare. Comparabilă poate doar cu înregistrarea  despre Mircea Băsescu și „mormanul” de bani primit de la familia Bercea, prezentată cu ani în urmă tot de Antena 3. Atunci, la nivel de mușamalizare, nu s-a mai putut face nimic. Oare, acum, putregaiul din instituțiile de forță ale țării să mai dispună de atâta apret încât să reziste în continuare, bățoase, pe poziție?

Pentru isprava ei extraordinară, Evghenia Kironaki ar merita un premiu Pulitzer pentru jurnalism.

Și, ca să apuce să-l primească, ar trebui păzită cu maximă vigilență de amenințarea răzbunării celor demascați de ea.

Sursa: Contele de Saint Germain

”Caracal, locul unde nu s-a întâmplat nimic!”

Tragedia adolescentei Alexandra din Caracal m-a îndurerat profund, eu fiind și tată de fete. Este povestea unei drame cumplite ce vine parcă din romanele lui Kafka, cu toate bâlbele inexplicabile ale autorităților. În realitate, ”republica de la Caracal” nu e un ”stat paralel” de realitatea românească cum încearcă să ne convingă DW, ci România provincială, absconă, absurdă și inconfundabil surprinsă de romanul lui Mihail Sadoveanu scris în 1933: ”Locul unde nu s-a întâmplat nimic”. Ca și în romanul lui Sadoveanu, transpus genial în 1989 într-o peliculă de film de către regizorul Dan Pița cu titlu: ”Noiembrie, ultimul bal”, interzis de către comuniști pentru aluzia la Congresul XIII, Caracalul este oglinda orașelor periferice sau de provincie românești, a micilor clanuri locale impenetrabile în care modernizarea, deschiderea, empatia umană sau europenizarea nu prea există? Nu întâmplător campania anticorupție s-a desfășurat doar în orașele mari: București, Cluj, Iași, Craiova sau Timișoara și niciodată în provincie, unde clanurile locale fac legea. Mihail Sadoveanu a scris și semnat un roman ”avant la lettre”, care explică în esență situația târgurilor interbelice românești, de fapt de dintotdeauna, mici confrerii ale puterii locale, feudale, ce se complac în corelații sociale dubioase și corupție la toate nivelurile. Târgul moldovenesc descris de Mihail Sadoveanu e un melanj concupiscent între primar, polițist, judecător, negustor, preot, politician și cetățean, unde nu se întâmplă nimic în aparență, în realitate e surprinsă până în măduva societății corupția și combinațiile locale pentru putere și bani între notabilități, care sunt autodistructive și imposibil de spart de puterea centrală de la București. E un fel de ”O scrisoare pierdută” de Caragiale, în care corupția locală este originală și perenă, cu consecințe cancerigene în mentalul colectiv. Răpirea și violarea tinerei de la Caracal de către un monstru masculin cu puseuri de retardat și maniac dezvăluie un oraș prizonier al unei lumi descrise de Mihail Sadoveanu, acum 80 de ani, care nu s-a schimbat în esență nici după intrarea Românei în NATO și UE? Incompetența dispecerului de la 112, a procurorului care a întârziat se pare deliberat descinderea în ”casa ororilor” și a polițiștilor care s-au implicat deprofesionalizat și cu indolență în rezolvarea cazului, nu poate fi înțelească decât în plonjarea în anistoric a orașului de provincie românesc?

  Eu m-am născut într-un oraș mic din sudul țării, similar ca și Caracalul unde absolut toată lumea se cunoștea.În orașele mici există o bursă a zvonurilor, toți știu tot despre toți. De aceea este de necrezut că un monstru ca Dincă, care avea antecedente clare penale, psihatrice și de violență conjugală să nu fi fost luat în vizorul poliției, jandarmeriei și SRI-ului local. Cine spune altceva minte cu nerușinare. Gh. Dincă, care deja a declarat trei crime de minore era arhicunoscut în oraș pentru problemele sale cu legea, violență și tulburări psihice. Era certat cu vecinii pentru atitudine violentă. Poliția se face că nu vede? Mai mult, individul era implicat într-un dosar DIICOT cu trafic de minore în Italia și pentru livrarea de prospături la soldații de la Deveselu. Avea o răpire la activ din aprilie când a sechestrat-o și violat-o pe Luiza, iar dosarul lâncezea la poliție. De ce? Alexandra cu un curaj nebun, după ce a fost violată și bătută, sună la 112 și, aici, paradoxal intră în malaxorul autorităților locale care parcă dinadins amână descoperirea adolescentei? E un joc ciudat și suspect de întârziere a localizării de către STS care oferă trei adrese greșite. Poliția se face că nu știe care este cartierul Bold din Caracal, un oraș cu câteva case și blocuri la activ, iar culmea incompetenței sau ”complicității” morale, procurorii și polițiștii stau la poarta monstrului să vină ora șase dimineața ca să descindă la adresa unui cunoscut traficant de ființe vii din oraș. Nu cred că polițiștii nu știau trecutul violent al lui Dincă și cu ce s-a ocupat monstrul prin Italia. Sigur că știau? Dar pare în ochii opiniei publice că nu au intervenit ca să se șteargă urmele și să dispară victima? După șase dimineața, poliția intervine după ce și-a făcut somnul de frumusețe violatorul? De aici alte ciudățenii, cu oasele din curte, cu incinerarea unui trup uman într-un butoi. Șeful crematorului din București a explicat clar că un trup e ars în trei ore la 1400 de grade, ceea ce era imposibil în curtea lui Dincă. Ciudățeniile continuă cu zeci de polițiști cu burțile din dotare plimbându-se pe malul unui lac, al Dunării sau Oltului să caute presupusele cadavre după spusele dezaxatului, care și-a obținut avizul psihologic să șofeze deși a fost la psihatrie internat de 10 ori. Cine i-a dat avizul pentru carnetul de șofer. Mafia locală? Să nu mai existe în România anchetatori care să interogheze cum trebuie și corect un criminal pedofil? Să se lase duși de nas polițiștii de un criminal ca niște elevi debutanți la Câmpina? Nu prea cred. Pare totul o perdea de fum ca să scape adevărații infractori din rețeaua de trafic de carne vie, chiar cu complicitatea unor notabilități locale? Culmea absurdului l-a atins șeful DIICOT venit special de la București ca să spună că ziariștii au luat imaginile de pe camerele stradale înaintea agenților săi subordonați, fapt ironizat pe bună dreptate de către jurnaliștii de la conferința de presă. Totul pare cusut cu ață albă. Nu cred că Dincă a fost singur. Pare sigur că activitatea acestuia a fost bine cunoscută de poliția și serviciile speciale locale? El pare să fie un pion dintr-o rețea transfrontalieră de crimă organizată protejat de către mafia de stat? Când a fost arestat nu i-a venit să creadă. Se știa atât de protejat de mahări încât nu credea că o să i se înfunde de la mesajul Alexandrei? Atunci a intrat Dincă în rolul celui care e ”tulbure”, nu mai ține minte ce a făcut și a mințit deliberat poliția, iar aceasta pare că s-a lăsat dinadins păcălită. S-a dorit acoperirea urmelor unei mafii locale monstruase? Urmează să se sinucidă? Este Caracalul un fel de târgul lui Sadovenu, ”locul unde nu s-a întâmplat nimic”? Există o frăție a corupției la Caracal, de care oamenii le e teamă să vorbească deschis? Nu întâmplător au fost demiși șefii poliției locale și prefectul că au închis ochii la acest tip de trafic cu fete? DIICOT București a preluat cazul penttu că nu mai are încredere în poliția locală și județeană? Din păcate, istoricul Marius Oprea are dreptate când afirmă că serviciile speciale slujesc șefii, nu cetățeanul plătitor de taxe. Mentalitatea trebuie schimbată. Polițistul și sereistul trebuie să fie în slujba cetățenilor români, nu a unor politicieni trecători. Cazul nu trebuie politizat pe un partid sau altul, ci e o criză de sistem.

  În povestea cu monstrul care a acționat ani de zile singur ca să violeze, ucidă și să traficheze fete într-un orășel fără să fie prins, nu mai crede nimeni. Cum se împărțeau banii unor mahări ca să fie acoperite fărădelegile? Sunt întrebări de la care nu am primit niciun răspuns de la autoritățile statului. Să fie frica de a afla aliații NATO, că lângă Deveselu care vrea să doboare rachetele rusești pe hârtie, STS și poliția nu sunt în stare să identifice o adresă și să aresteze un infractor. S-au poate sunt implicate forțe atât de mari încât statutul nostru destul de subcolonial nu ne permite decât să jucăm un teatru ieftin cu polițiști alergând de colo colo pe malul Oltului, pe lângă cadavrul unei fete eroine nevinovate și a unei familii lovite de destin? Mentalitatea provincială a clanurilor locale surprinsă de Sadoveanu nu a murit în România de azi. Alexandru Cumpănașu și Adriana Săftoiu în declarațiile de presă au lăsat să se înțeleagă că monstrul Dincă era doar un pion într-o rețea foarte puternică, de care toată lumea pare să se teamă. De ce? Să nu mai fie statul român stăpân pe propriile instituții, iar românii să-și piardă încrederea în autorități, pentru ca statul să fie preluat de alte interese? A ajuns crima organizată în România la putere ca în Mexic? Azi, România are imaginea unui stat eșuat, cu vinovății politice transpartinice din 1990, pregătit să fie resetat. În interesul românilor? Oare?

 

                                                                                                     Ionuț Țene

Preluare DR.IONUȚ ȚENE:”CARACAL, LOCUL UNDE NU S-A ÎNTÂMPLAT NIMIC!” de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 3135 din 01 august 2019

Despre personalitatea marelui epigramist NICOLAE PAUL MIHAIL

Scenarist, prozator, epigramist, Nicolae Paul Mihail este cel care, alături de Eugen Barbu, a dat viaţă personajului Mărgelatu din legendarul serial, dar şi cel care a încântat cu schiţele sale umoristice.

De numele lui Nicolae Paul Mihail se leagă existenţa a 29 de scenarii de film, printre care „Haiducii“, serialul „Urmărirea“, „Un august în flăcări“, opt filme de lungmetraj cu personajul principal Mărgelatu, dar şi numeroase cărţi pentru copii, nuvele satirico-umoristice. Povestea sa începe cu ani în urmă, pe vremea când era doar un copil.

„Încă de când eram copii, eu şi cu sora mea eram la concurenţă. Eu scoteam «Universul copiilor», iar sora mea, «Dimineaţa copiilor», două publicaţii copilăreşti, care au rămas undeva în memorie“, îşi aminteşte cu plăcere Nicolae Paul Mihail. Şi totuşi, conştientizarea talentului a venit ceva mai târziu.

„Mi-am dat seama de talentul pe care-l am abia în ultimii ani de liceu, când am scris nişte poveşti. Urma să facem chiar şi o revistă, dar până să o finalizăm a venit războiul. Am plecat în armată şi s-a dus povestea. În armată am stat mai mult de 11 ani, am fost ofiţer de jandarmi. Nu am avut timp să scriu mare lucru. Nu puteai să te ocupi de scris. Şi totuşi s-au adunat nişte maldăre de hârtii, care, după ce am ieşit din armată, s-au concretizat în patru volume“, mărturiseşte scenaristul, prozatorul şi epigramistul oltean, căci Nicolae Paul Mihail este originar din Caracal.

 Anii au curs, lucrările şi ele, fie că a fost vorba de nuvele satirico-umoristice, fie de epigrame. În tot acest proces al creaţiei, scrisul s-a împletit cu arta cinematografică. Nicolae Paul Mihail aduce cinematografiei autohtone seriale memorabile, filme de lungmetraj de un real succes.

Dintre operele vrednice de menţionat fac parte cunoscutele scenarii pentru serialul „Haiducii“, în colaborare cu Mihai Opriş. „Pe atunci, Corifeu era Eugen Barbu. O parte din serialul «Haiducii» s-a turnat chiar, în Sinaia (locul în care astăzi s-a retras scenaristul şi prozatorul oltean - n.r.)“, a povestit Nicolae Paul Mihail.

După acest serial, s-a deschis un culoar pe care a mers mai departe. În 1970, la invitaţia Organizaţiei de Tineret, a scris un serial de şapte episoade, „Urmărirea“. A urmat serialul „Un august în flăcări“ (1973), 13 episoade, în regia lui Radu Gabrea. Dar cea mai fructuoasă colaborare rămâne cea cu Eugen Barbu, din care s-au născut 20 de filme. Au urmat alte 19 scenarii cu „Haiducii“, pe care nu le-au realizat, pentru că Partidul a zis: „Gata, ajunge!“. Cei doi se cunoscuseră în armată şi de atunci au rămas prieteni buni. „A stat la mine o vreme. Pe urmă şi-a găsit el nişte dudui şi şi-a închiriat o cameră. În 1943, s-au regăsit şi până în 1993, când a încetat din viaţă Eugen Barbu, au rămas apropiaţi.

Talentul şi dragostea lui Nicolae Paul Mihail puse în slujba artei, în general, şi a filmului au îmbogăţit peisajul autohton cu opere interesante, personaje memorabile. Şi chiar dacă astăzi se află la o vârstă înaintată, Nicolae Paul Mihai continuă munca fără de care nu poate trăi, alte nuvele umoristice se nasc, alte romane, spre deliciul celor care iubesc arta.