De la suflet la suflet

Suntem vremelnici vietuitori intr-o lume mercantila si in viteza ce nu mai pune pret pe apropierea intre suflete. Automatisme comportamentale si sabloane existentiale ne fac viata terna. Devenim forme fara fond, emotia ne este straina, insingurarea este constanta existentiala, iar sufletul este adesea amputat de drama lipsei reale de iubire.

Spectacolul de pantomima intitulat “De la suflet la suflet” purtand marca Dan Puric, ne proiecteaza in introspectie si intr-un fel special ne permite sa ne analizam sufletul din perspectiva simbolisticii relevata pe scena. Un spectacol in aparenta alb-negru la nivel conceptual, dar explozia de culoare vine din actul artistic exceptional si din limbajul nonverbal. Ar fi fost redundant sa primim vorbe, mesajul trupului a fost mai puternic si mai penetrant. Miscari gratioase pline de emotie alterneaza cu spasme dureroase tradand suferinte psihice intense si incurabile. Goana disperata, adesea dupa nimic, ramane un simbol al spectacolelor de pantomima ale maestrului Puric. Sau poate ca este graba catre eternitate…
Automatismele comportamentale si tabieturile, de care adesea nu suntem constienti, grija pentru propria imagine si livrarea catre societate a uneia cat mai ‘fardata” sunt primele interactiuni ale publicului cu actorul in aceasta reprezentatie. Este felia de metafora dedicata autoironiei si a satirei sociale exprimate apasat pe ritmuri manelistico-latine. In fapt asta traim zilnic, o opera bufa sociala, plina de sabloane impuse de mediile online si o departare infioratoare de propriul suflet.
Si suntem adesea singuri si doar uneori reusim sa ne trezim. Poate ca in mod paradoxal in vis sau poate in visare… Visele sunt exprimate in miscari pline de seva, cu o sensibilitate particulara ce permite amestecul bucuriei cu deznadejdea. Se creeaza prin simbolistica trupului un amestec explicit al sentimentelor de reinviere si redescoperire cu cele de trista constientizare a propriului abandon emotional. M-a frapat pozitia fetala in care se transmit mesajele onirice si proiectarea in raport cu sine, dar si cu universul si cu creatia divina. In fapt, in tot spectacolul reveria alterneaza cu trezirea la cruda realitate.
Modernismul niveleaza constiinte, nu ofera nuante si emotii si ne transforma in surogate socio-emotionale. Sufletul cauta emotie, dragoste si implinire. Alearga catre alte suflete, dar se izbeste brutal de realitatile vietii sablonizate. Rar ne permitem evadari din constrangeri uneori autoimpuse si alteori dictate de norme sociale aberante stabilite de nu stiu ce guru sociopati.
Si astfel invatam sa vedem solitudinea si tristetea in care ne cufundam apasat. Avem oare timp pentru suflet, suntem dispusi sa oferim sentimente si emotie semenilor? Dragostea este sentiment sau tranzactie? Intrebari pe care nu avem timp sa ni le punem, sau poate ca fugim de raspunsuri. Actul artistic ne ofera raspunsul apasat si clar.
Si atunci ajungem sa gasim comuniune de la suflet la suflet, cu prietenul necuvantator. Scenele de afectiune intre stapan si fidelul partener canin sunt emotie pura, fiecare miscare a palmelor exprima iubire, iar expresia faciala completeaza tabloul. Cu siguranta ca ei nu ne vor trada sau vinde niciodata. Pentru niciun os sau ciolan social sau material… Aproape in acelasi registru afectiunea pentru puritatea copilului induioseaza si accentueaza emotia.

Mai avem un moment aproape cosmic in spectacol si anume zborul gandurilor si al imaginatiei in care aripile se inalta gratios catre idealuri si bolte ceresti nemarginite. Mainile sunt deopotriva ale unui pianist si ale unui chirurg, exprima delicatete si fermitate in acelasi timp si se inalta gratios catre cer. Catre creatorul care ne da speranta si puterea…
Simbolistica insingurarii si neimplinirii alterneaza exceptional cu momentele de vibratie care releva speranta, emotia si visul. Muzica completeaza fericit fiecare tema a spectacolului, permitand metafore emotionale pure si profunzime filozofica a sensului existentei noastre. Totul alternand cu proiectari brutale in realitatea pe care o traim.
Finalul este constiinta romaneasca si esenta existentei adevaratului popor roman in vremuri perpetuu tulburi si vremi potrivnice. Ni se exprima disperarea si deznadejdea pierderii fiintei de langa sufletul nostru. Acest simbol nu putea fi mai puternic relevat decat pe acordurile naiului care doineste a jale. Insusi Dan Puric spune ca sufletul romanesc este naiul lui Zamfir si poezia lui Eminescu.

O seara de emotie, un spectacol mai sonor decat orice dialog, o invitatie la reverie si la intelegerea esentei existentei noastre pe acest pamant. Iubirea in sens emotional, biblic si filozofic.
Fara suflet vom fi numere si statistici. Si vom pierde sensul esentei noastre umane. De fii ai lui Dumnezeu. Amintiti-va vorbele Mantuitorului: “Cine nu iubeste nu a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este dragoste”
Codrut Sarafoleanu 7 spre 8 noiembrie 2025……. Adică , nota mea , a lui Dan Puric( autorul spectacolului)singura cronica apărută in spațiul teatral românesc , după reprezentarea spectacolului ; „De la suflet, la suflet”, pe care l-am reprezentat la sala;”DALLES „, acum doua zile! ….Nu a scris nici un cronicar de teatru din România ! ….De ce ? ….De FRICA! ….A scris o conștiința ! A scris un OM LIBER! ..A scris un ROMAN! …Un OM , sensibil , inteligent , cult și mai ales profund , capabil sa sesizeze coarda sensibilă a neamului românesc !… In fond ceeea ce a făcut prof dr (ORL) Sarafoleanu, este acel sfânt îndemn lăsat de Mircea Vulcănescu ;”Când apare o valoare , sa n-o lăsați singura, faceți COR in jurul VALORII!” Și de aceea neamul acesta va DĂINUI !!! Cu dragoste creștina și recunostinta fata de acest NOBIL și CURAJOS gest făcut de domnul profesor Sarafoleanu ; un simplu mim, Dan Puric.

Dan Puric

 

Dan Puric: “Noi suntem sub ocupație”

În cadrul podcast-ului „Armonia lu’Mina”, Dan Puric a discutat o serie de teme care ating inima culturii și spiritualității românești, oferind o viziune autentică asupra societății moderne și provocărilor sale. Printre subiectele abordate, el a explorat atât problema alienării tineretului, cât și presiunile globaliste care afectează tradițiile românești.

Dan Puric face o radiografie pe cât de dură, pe atât de reală a societății românești aflată în perioada de degradare a spiritului creștin și a culturii. Interlocutorul, după ce îl parafrazează pe Simion Mehedinți, care spunea despre români că nu lovesc animalele și că aceasta este deosebirea dintre un migrator și românul autentic, arată că, în fapt “migratorii au ajuns parlamentari” , nu românii, pentru că „România are un popor cu milă”.

„Acolo e umanitatea: să iubești și să fii recunoscător prin sârmă ghimpată!”

Dan Puric a reflectat asupra degradării semnificației iubirii într-o lume dominată de interese materiale și superficialitate. El consideră că, într-o societate tot mai rece și pragmatică, iubirea autentică a devenit o valoare desuetă. În viziunea lui Puric, reîntoarcerea la dragostea profundă, autentică, nu doar între oameni, dar și față de Dumnezeu și față de propria țară, este un pilon de bază al redescoperirii spirituale.

Comparativ cu Turcia care poate produce filme de promovare a valorilor sale, România nu poate face asta, pentru că “Noi suntem sub ocupație”.

Sursa: Napocanews.ro

Dan Puric: „O simplă nucă în fața istoriei!”

Mulți ani în urmă am avut privilegiul să stau de vorbă cu unul dintre martirii pușcăriilor comuniste: domnul Gheorghe Jijie, care executase 17 ani de detenție. Îmi aduc aminte discuția de parcă aș fi purtat-o ieri. Avea un aer etern, care făcea să îngenunchieze istoria.

Domnul Jijie, în pușcăriile comuniste dumneavoastră ca ortodox ați avut vreodată dispute teologice cu ceilalți confrați creștini, fie ei catolici sau greco-catolici?

Nu, domnul Dan, nu mai aveam timp pentru așa ceva. Timpul care ne rămăsese era să murim. Și în fața morții toate lucrurile se simplifică și ajung la esență. Ne dădeam pe furiș bucata de pâine uscată de la unul la altul, având o grijă frățească fiecare, nu atât față de suferința personală, cât față de suferința celuilalt. Nu mai era loc de dogme, ci numai de sufletul creștin. Îmi aduc aminte că în penitenciarul de la Aiud, după două zile de înfometare și de tortură fizică, eram într-o celulă cu un alt deținut care era catolic. Ne murmuram dimpreuna cuplita singurătate și suferință. Și dintr-o dată, parcă Dumnezeu vrând să ne arate că există și suferințe mai mari, s-a deschis ușa de metal a celulei noastre și a fost aruncat în fața noastră un rest de om, desfigurat de bătaie. Era o rană deschisă, care nu mai avea nici măcar forța să geamă. Ne-am uitat la el amândoi și am înțeles că răutatea omului fără Dumnezeu nu are limite. Undeva sus, pe fereastra cu zăbrele, am văzut cum se așezase o cioară, care ținea o nucă în cioc. Și din cauza unui zgomot făcut în celulă, cioara s-a speriat și a scăpat nuca la noi pe podea. Domnul Dan, știți ce era, în acea clipă, nuca aceea pentru noi? Echivala cu trei feluri de mâncare la un restaurant de lux. Asta era nuca aceea coborâtă din cer! Dar ea era una singură și noi eram trei. Și-atunci, în regim de urgență, eu cu colegul meu de celulă, catolicul, ne-am privit unul pe altul și într-o clipă am făcut cel mai fulgerător și important sinod ecumenic. Am hotărât dimpreună să dăm nuca celui din fața noastră, fratelui mult mai suferind decât noi, care era greco-catolic. Știți cine era omul acela aruncat aproape fără viața în celulă lângă noi? Era Aurel Vișovan! Domnul Dan, unul dintre cei mai nobili și demni oameni pe care i-am întâlnit. Unul dintre marii martiri pe care ni a dăruit Dumnezeu, care prin mărturisirea lui, plină de cinste și curaj, neclintită, să îngenuncheze atrocitatea pușcăriilor comuniste.

Asta mi-a relatat domnul Gheoghe Jijie, fie-i pomenirea eternă, lângă Drepții acestui neam! Mai târziu aveam să aflu că marele martir creștin Aurel Vișovan lăsase pe lumea asta trecătoare o candelă, care să-i țină aprinsă veșnica-i lumină a sublimei lui jertfe pentru credința creștină și pentru demnitatea acestui neam în lumea îmbeznată care avea să vină. Personal, m-am întâlnit cu paznicul demn al acelei lumini, cu acea candelă testament, lăsată de marele martir și anume cu fiul său, părintele Marius Vișovan. Și de ce oare, întâlnindu-l pe părinte, parcă dintr-o dată, m-am întâlnit cu demnitatea neștirbită, cu tăria de caracter și cu durerea surdă și infinită a tatălui său. Scriu aceste rânduri ACUM, când în celula de pușcărie mare, care este astăzi România, îl văd lovit și suferind pe părintele Marius, precum odată domnul Jijie l-a văzut pe tatăl său. Și de aceea, ceva mai adânc decât mine, din propria ființă, mă îndeamnă să spun, indiferent cine te-a neîndreptățit, părinte, cine ți-a deschis răni sufletești vechi, neținând seama de nimic, călcând peste demnitatea și curățenia dumneavoastră sufletească, eu, fratele dumneavoastră ortodox, vă dau din nou NUCA aceea, pe care la vremuri de crucificare a primit-o părintele dumneavoastră, mare martir  Aurel Vișovan.

Cu dragoste creștină,

Dan Puric

Dan Puric: „O să urmeze alte pandemii ideologice, educaționale”

 

Actorul și scriitorul Dan Puric a fost invitat la emisiunea „Subiectiv” de la Antena 3, unde a vorbit despre pandemie, despre poporul român – provocările lui și inteligența sa istorică – și despre totalitarism.

Legat de pandemie, întrebat fiind dacă aceasta se va termina curând, domnul Puric a răspuns: „Nu! Urmează o altă formă. Ea a fost lansată ca să fie serial ca la Elodia. O să urmeze alte pandemii ideologice, educaționale. Pandemia asta cu virus o să țină până o să ne confundăm cu vaccinul. O sa te întreb cum te numești? 3 doze.

Ce mai faci Booster? Unii oameni sunt disperați. S-a dorit depresia, sistemul nervos să fie distrus. Este evident, altfel nu ar fi coerciția asta chiar satanică asupra oamenilor. M-am gândit mult la felul în care au făcut-o.

Știți că o pandemie, o stare de alertă, populația trebuie avertizată. Felul în care au făcut-o, semănau cu plutonierii ăia de la Aiud de o nesimțire și o aroganță. Nu au avut nici cea mai mică solidaritate cu acest popor: haide domne’ să înfruntăm împreună. Pandemia a fost o ocazie bună să insulte acest popor.

Mi-a spus un șofer de taxi, uitați un detaliu care este cât o țară: nu am să uit vreodată cum l-am îngropat pe tata, într-un sac de plastic și i-am pus un fular la sac. Înmormântările alea, închiderea bisericilor într-un mod brutal și nejustificat asta rămâne și este o rană.

Poporul român are memorie și s-a suprapus. Este o rană râcâită. A trebuit să dea în starea sufletească a omului, în credința lui, în încrederea lui și acolo aproape au izbutit. Nu știu ce minune mai ține poporul ăsta în picioare”, a declarat Dan Puric.

Actorul a vorbit și despre „ecoul unui comunism întârziat” pe care îl trăim, dar mai ales pe care îl vom trăi și mai intens odată cu modificarea genetică a omului, lucru care deja este în derulare. Această discuție a venit în contextul prezentării unui documentar despre sistemul dictatorial de supraveghere din China.

„În primul rând este frica dictatorului. Nu există libertate prin a domina pe cineva din specie, deci vor claca. Dar ei sunt rămași în urmă cu tehnologia, sunt primitivi. Pe partea ailaltă este epoca trasumană.

De aia am zis că România este între doi monștrii. Păi, ce fac ăștia este copilărie. Mai departe de atât este omul ameliorat genetic. Ați auzit de procesul Crisper? Foarfecele cromozomial lucrează pentru prima oară pe celula reproductivă direct și scot oameni altfel. Scot oameni ameliorați genetic.

Vă mai dau un exemplu cu alimentele genetice într-un spațiu agricol fără pesticide. Știți ce e roșia, că a apărut și bancul ăla că în România roșiile sunt mai puternice decât lădițele. Bagi hormonul ăla de conservare cum se duce în tine.

Se va lucra asupra omului, dincolo de creator, asupra creației. Aici vor alți oameni. Sunt ecoul târziu al unui comunism întârziat. Știți că au apărut neuro-drepturi? Discută cu ală care e făcut în laborator, păi ala are neuro-drepturi dom’le. Ăia sunt mai hidoși decât ăștia. Eu vă spun din genetica, China e în urmă. Dacă mă vor urmări pe mine se scurtcircuitează, este clar”, a precizat acesta.

Sursa: r3media.ro

Dan Puric: Hristos este „cel mai sublim pașaport de libertate”

 

Actorul și regizorul Dan Puric a vorbit la Antena 3 în seara de Ajun despre iubire, credință și praznicul Nașterii Domnului, amintind faptul că Hristos este „cel mai sublim pașaport de libertate” și încurajându-ne să nu ne temem de „ideologiile malefice” care circulă în vremurile noastre.

Totodată, artistul a îndemnat românii ca de Crăciun să-l sărbătorească pe Iisus, întrucât despre asta este sărbătoarea, iar nu despre „petreceri” și „cozonac”. După cum ne-a obișnuit, Dan Puric și-a „colorat” prelegerea cu povestiri și anecdote grăitoare.

„Îmi așez sufletul și mă bucur că s-a întâmplat pe pământ lucrul acesta. Este un Paradox. Te gândești că Isus s-a născut ca un proscris, nu avea loc. Este chiar dramatic faptul că Maica Domnului căuta un loc. Este atât de frumos poporul ăsta român că drumul ei în folclor, a Maicii Domnului, trece și prin România.

Am fost acum, de curând, la Petrești, lângă Alba Iulia și părintele în biserică mi-a arătat și scena nașterii pictată. Erau toți pictați în costume naționale. Este extraordinar! În fond ce s-a întâmplat? S-a născut pe Pământ cel care ne-a dat cel mai sublim pașaport de libertate. Eram închiși, eram încapsulați, cum se vrea astăzi, de exemplu, în cicluri istorice, în inerția asta cumplită a timpului și s-a născut cel care ne-a dat libertatea.

E un gânditor francez care zicea că în Grecia antică cetatea era totul, cetățeanul era rege și omul nimic, ca astăzi. De când s-a născut Hristos, taina omului este totul. Omul Hristos s-a născut care este omul deplin. El ne-a dat libertatea asta, El ne-a dat legătura cu Divinul. O altă conștiință universală s-a născut. S-a născut un alt orizont antropologic, este un alt om. Ne-am conectat la divinitate!

Blaise Pascal spune că omul în fața infinitului este un nimic, dar în fața neantului este totul. Iar Hristos ne-a făcut să fim în fața acestui neant, totul De exemplu, tot ceea ce trăim noi astăzi este un neant ideologic, sociologic, financiar în care omul trebuie să fie nimic. Eh, Hristos ne aduce aminte că noi, astăzi, suntem acum totul și suntem de nebiruit. (…)

Sigur este foarte frumos să petrecem acasă, cu cozonac. Nu anulăm ideea de petrecere, de a fi împreună. Doamne ferește! Dar cel mai frumos lucru este să fii dimpreună cu Hristos și să știi că ți s-a dat acest privilegiu fantastic.

Gândiți-vă astăzi, când omenirea este înghesuită de această spaimă a pandemiei, înghesuită de o ideologie malefică, aproape satanică, tu să știi că ai acest pașaport de libertate extraordinar. De ce este important omul Hristos? Când încep să măsori totul cu tine ești suficient că acum, ești autonom și imbecil.

După Hristos a venit Nietzsche care i-a zis supraomul. L-a umflat ca o anvelopă până când s-a spart și așa a apărut nazismul. După această spaimă ideologică și acest orgoliu infinit a venit dumnezeul muncitorilor, în care a zis că omul, tot așa este o măsură, și s-a tăiat privirea spre cer transcendența

Dumnezeul muncitorilor a însemnat vreo 350 de milioane de victime nevinovate. Ce se propune astăzi? Astăzi se propune „transomul”. Ați observat că trecem în epoca Trans-umană, un avort ideologic care, iară, vrea să ne sugrume și vor să-l facă ei omul hibrid, ameliorată genetic. Laboratorul genetic este cel mai important

Până acuma l-au atacat pe Creator acum atacă Creația. Vă dați seama dispare ideea de mama, de cuplu, ideea de taină ideea de naștere pentru că o fac ei. Știința care nu este dedicata omului este o tragedie. Cei mai mari oameni de știință din lume erau creștini. Ei erau responsabili și nu făceau crime genetice cum se fac acum. (…)

Dacă omul ar simți Crăciunul în fiecare zi el ar fi inatacabil. Pentru că în fiecare zi și-ar declina libertatea. Asta e tot. Crăciunul în fiecare zi nu înseamnă să mănânce cozonac și să primească daruri. Dacă am da la o parte darurile și bradul din Crăciunul de azi ar rămâne o esență mai puțin tulburată de petrecere.

Pe de altă parte, vedeți, că și petrecerea aceasta are rostul ei. Intră în ritualul creștin să fii dimpreună cu ai tăi, să ți se așeze sufletul. De fapt, poporul român trăiește de Sărbători și supraviețuiește între ele. Era o coadă în Otopeni cu băieții români care se întorceau și un reporter tocmai s-a apucat să comenteze să spună că e aglomerație și că nu se respectă rândul.

S-a apropiat de o țărancă și a întrebat-o de ce s-a întors și ea a dat un răspuns năucitor: pentru că ei nu au tradiții! Eu o întoarcere la matcă. Îmi aduc aminte de o poveste adevărată în documentele militare. Un soldat a fost mobilizat și trimis din București pe linia întâi la Chișinău în al Doilea Război Mondial și a întârziat o zi și au vrut să îl execute că este dezertare.

Și l-au întrebat acolo, Tribunalul Militar de ce a întârziat și el a zis: am trecut cu trenul pe lângă sat și era duminică și era horă. Am sărit din tren să mai horesc o dată cu iubita mea înainte să mor. Și așa l-au iertat. De asta astăzi se sexualizează totul ca să nu mai fie legătura asta. El era înaintea morții cu iubita sa.

Eram în chirie la părintele Iustin Pârvu și în proximitatea Crăciunului și-a adus aminte. Trebuie să ne gândim la martiri zilele astea că ei sunt forța cu care vom răzbate vremurile astea satanice. Băi, băiete. Băi, ne împingea ăștia așa cu automatele cu câinii lupi să intrăm în apă și era frig și ne-am oprit așa că știam că murim. Şi au încărcat automatele și a pus câinii pe noi și s-a auzit o voce.

Intrați băi, băieți! Băi, intrați că am visat azi noapte pe Maica Domnului și a zis că o să fie bine. S-au uitat cu toții la el. Din sutele alea de pușcăriași unul cică Ilie Lăcătușu. Şi după ce a zis a apărut o rază de soare și s-a făcut cald. Am intrat în apă și nu a răcit unul. Ne-am uscat şi izmenele.

Cine mă ascultă pe mine acuma poate să aibă această afinitate sufletească cu minunea. În cadrul minunii apare Dumnezeu, în magie, niciodată. Altul zice: ce face doamne ăsta deraiază mistic! Dar tocmai forța mistică a ținut poporul român. Ăla cu pușca din 1977 din când am început războiul mondial, ăla era înarmat mistic”, a spus maestrul Dan Puric, în emisiunea televizată.

Sursa: NapocaNews

Aforismul zilei - Dan Puric

 

Dan Puric: „Sinistră și ucigașă ispită ce ne-a ademenit tineretul țării împotriva tradiției acestei țări, a bisericii, a culturii și a părinților lor”

 
Cu o intuiție genială, surprinde această viclenie a speciei răpitoare René de Chateaubriand, în lucrarea sa „Geniul creștinismului”.

„Toate animalele carnivore scot sunete speciale care se aseamănă cu al victimelor lor. Uliul chelălăie ca un iepure sau miaună ca un pisoi; pisica are un murmur care se confundă cu al micilor păsări din grădină, lupul zbiară, mugește sau latră, vulpea gâgâie sau țipă; tigrul are mugetul ca de taur, ursul de mare – un horcăit ca de recif bătut de valurile unde-și caută prada. Uimitoare și teribilă lege! MONȘTRII UMANI adoptă legea fiarelor carnivore. Destui tirani au avut urme de sensibilitate în privire sau în voce, adoptând la vedere limbajul nefericiților pe are, în forul lor interior, se pregătesc să-i ZDROBEASCĂ!”

Acesta este și cântecul de sirenă al lumii noi, ce vine atât de „binevoitor” peste noi. Sinistră și ucigașă ispită ce ne-a ademenit în speță tineretul țării, pornindu-l vehement împotriva tradiției acestei țări, a bisericii, a culturii și nu în ultimă instanță a părinților lor. Și-atunci, nouă, celor rămași pe metereze, ce ne rămâne de făcut, dacă nu reflexul legitim de a ne apăra ultima baricadă care ne-a dăruit forța să dăinuim peste veacuri, CREDINȚA în Dumnezeu! Căci de la ea pleacă paradoxala libertate a poporului român, într-o istorie a țării care numai liberă n-a fost. Libertatea lui cea „măruntă”, cea de aproape, cum magistral a surprins-o profesorul Nicolae Iorga, cea a țăranului moșnean român cu care a traversat toate iobăgiile lumii în care i s-a dat să trăiască.

Spinoza spunea undeva că „libertatea este necesitate cu rost!” Iar rostul este sensul unei făptuiri nu oarecare, ci una legitimată de timp, experiență și, mai ales, de comunitatea care se recunoaște fundamental în ea, ca în ceva organic. Și astfel, ființa unui neam își cristalizează în secole un rost care devine, în timp, matca lui sufletească. Lovind în ea, lovești automat în libertatea acelui neam! De aici putem vedea cum în plină zi și zilnic, acest popor român este lovit în rostul lui, în matca lui sufletească spre a fi deposedat definitiv, după atâtea încercări eșuate, de libertatea lui!

Așa se explică neînchipuita ură, aparent spontană și pentru prima oară cu caracter autohton, împotriva Bisericii, indiferența până la batjocură față de memoria martirilor noștri sacrificați în temnițele comuniste, lejeritatea, iresponsabilitatea și, de ce nu, oportunismul degradant cu care s-a acceptat reîncriminarea lor în mod legal, cultivarea bășcăliei și a atmosferei de derizoriu, față de momentele sacre ale istoriei acestui neam și, nu în ultimul rând, angajarea sinistră a unei părți din populația acestui neam, făcută în numele „libertății” de a-și distruge celula de bază a propriului popor: FAMILIA!

Astăzi nu mai este un mediu propice să crezi în Dumnezeu, în propria-ți condiție de român, în propriile valori, modele, tradiții și-n tot ceea ce-ți putea configura sănătatea poporului tău.

Ca și cum printr-un tunel al timpului ne întoarcem în vremea lui Maiakovski, care, bietul de el, afirma cu mintea contaminată total de ideologia bolșevică, că este o rușine să te consideri: rus, ucrainean, român sau turkmen și că, în același timp, este reacționar să te consideri creștin, în schimb, este total progresist, rețineți termenul, vă rog, „progresist”, care a revenit atât de violent din nou, astăzi, pe buzele tinerilor „revoluționari” ce ne înconjoară, repet, este total „progresist”, afirma Maiakovski, să te consideri cetățean al URSS și mai ales este o mândrie să ai o conștiință proletară. Ai sentimentul halucinant că totul se repetă întocmai. Doar termenii s-au schimbat. Este uluitor cum aceeași tulpină virală s-a reactivat în timp, plecată din același laborator care a produs ideologia comunistă. Căci și astăzi este o rușine să te consideri român. Este retrograd să te consideri creștin, este progresist să te simți cetățean UE și este o mândrie să ai o „conștiință europeană”.

Afirma undeva marele disident rus, Vladimir Bukovski, că această Uniune Europeană nu este decât o nouă URSS ambalată în poleiala „democrației” și a drepturilor omului. Nu mai e nicidecum la modă să ai o conștiință românească, care, în mod firesc și demn, te-ar așeza în concertul european al celorlalte conștiințe naționale. În fond, asistăm la o cumplită operație cu caracter criminal, amputatoriu, de Redefinire a identității, de estompare a diferențelor care ne caracterizau și ne dădeau substanța naturală a coexistenței

Autor: Dan Puric

Sursa: r3media.ro

Dan Puric: Înainte era „Cântarea României”, acum e Cântarea Comunității Europene

 Așa cum anunța în toamnă, artistul Dan Puric a părăsit, începând cu 29 noiembrie 2019, scena Teatrului Național, preferând să iasă anticipat la pensie, pentru că, spune el, acum este o altă lume, la care nu se poate adapta.

 Într-un interviu pentru Realitatea TV, artistul a vorbit, din nou, despre ceea ce l-a determinat să ia această decizie, despre rănile istoriei recente, despre ideea de naționalism românesc ca formă de „autoprotecție” de-a lungul timpului și despre actul artistic călcat în picioare de directivele culturale „kulturnice”.

„Am ieșit la pensie pentru că acum e o altă lume. Înainte era ”Cântarea României”, acum e Cântarea comunității europene. E o ideologie sinistră, patologică, care acum trebuie pusă și în scenă. Din moment ce se umple totul cu mediocritate și cu proxenetism, prin bășcălie și derizoriu. Este o lume la care eu nu m-am putut și nu mă pot adapta. La ce să ma adaptez? La noile directive culturale kulturnice? La un public care a început să guste cu ferocitate din ordinăria de stand-up comedy, unde promiscuitatea a atins cote de pornografie? Teatrul nu este o latrină”, spune actorul, autor al piesei „Acești români fantastici”, care încă se joacă cu succes, în ciuda celor care, pe orice căi, încearcă să o saboteze.

„La ce vine acum spectatorul? Numai să se hilizească? Eu iau Teatrul cu mine, lor le las clădirea”, adaugă Dan Puric, mâhnit de nivelul la care a ajuns teatrul din România și de modul în care publicul este infestat și furajat cu spectacole care nu au nimic de-a face cu arta.

”V-ați gândit că Iisus când a coborât în lume a venit într-un infanticid?”, întreabă artistul, deranjat că în România se pregătește și un program de reeducare prin care se dorește „crucificarea normalității”.

„Ne așteaptă un program de reeducare a României. Pe lângă orele de religie vor apărea și orele de educație sexuală, deci pregătim un copil schizoid, traumatizat. Să vedem cum va accepta un copil, care de la clasa a treia este traumatizat cu patologii sexuale în numele acceptării. Acceptării a ce? Pentru prima oară, în România este crucificată normalitatea. Bunul simț și matca acestei țări. Este o stârpire a normalității fără precedent. Nu poți să-i spui copilului prostii ca să-l călești pentru viață. De ce se vorbește de toleranță, când, de fapt, eu am început să mă simt tolerat în normalitatea mea și în ceea ce fac”.

Artistul Dan Puric spune că paznicul conștiinței naționale nu poate fi în niciun caz o ideologie cretinoidă, iar un om de stat trebuie să fie paznicul conștiinței naționale, și nu negustorul conștiinței naționale.

„Nu Biserica ne-a ținut pe noi 2000 de ani? Ziua Națională a devenit din ce în ce mai internațională. Ne-am învățat cu impostura și să nu mai fim noi înșine. Lichele, cum avem acum, au fost și în trecut, dar nu lichelele au făcut România Mare. Oamenii politici pe care i-am avut la vremea respectivă, și pe care nu-i avem acum, erau dublați de lichele. Azi avem subspecii. Un om de stat este paznicul conștiinței naționale, nu negustorul conștiinței naționale. Este toată această clasă politică abjectă care de 30 de ani a aruncat 6 milioane de români afară, pe fereastră. Tineretul de acum vrea „o țară ca afară”. Este incapabil să-și clădească o țară pe temeliile ei, pentru că nu le cunoaște. Clasa politică a dat voie să se formeze ceea ce în medicină se numește „un spațiu de receptivitate morbidă”. Tineretului de azi i s-a furat busola”, spune artistul.

Dan Puric a vorbit și despre etichetele care se pun azi celor care sunt creștini și patrioți și despre ideolgiile aberante ale Occidentului, care, crede el, nu vor fi niciodată îmbrățișate de poporul român.

„Azi e alergic să spui că ești creștin, patriotismul este desuet. Se pun etichete „naționalistul, suveranistul, populistul, talibanul”….Am stat de vorbă în această vară cu niște alsacieni și i-am întrebat cum de au acceptat, ei fiind mai naționaliști, ca în Constituție termenii de „mamă și tată” să fie înlocuiți cu „părinte 1 și părinte 2”? ”Ați stabilit care este 1 și care este 2?” Noi niciodată nu o să acceptăm așa ceva.

Ideologiile stârnesc interese. Ideologiile sunt veșnic în opoziție. În schimb, credința adună sufletele și le dă puterea să răzbată prin greutăți. Poporul român trebuie băgat într-un soi de carantină sufletească. Întrebați medicii, când se face carantina. Atunci când sunt boli molipsitoare. Noi, acum, avem boli sufletești. Și nu are cine să ne apere. Le luăm de la mentalitate la mentalitate”.

”În România, și-au bătut joc de taina noastră. Mi-am dat seama că începe procesul de cretinizare a României când, prin anii 1990 - 1991, la televizor ne dădeau ”Familia Bundy”, în care îți spuneau când să râzi. Nu mă refer cu bătaie de joc la adresa poporului american, ci la industria aceasta de imbecilizare. Avem o țară tristă, plină de umor. Între tristețe și umor, din această stranie și paradoxală combinație, iese profunda și intraductibila melancolie a poporului român. Părintele Stăniloaie spunea: ”Umorul este cel mai bun discurs pentru poporul român să facă față greutăților și dușmanilor”.

Dan Puric: ”Ar mai avea Astăzi Iancu un popor care să-l urmeze?!”

Din primii ani de viață, am trăit fascinația punților. Da, când mă aflam în fața unui pod, fie el și în ruine, punte între drumuri de țară, cu trup de lemn sau piatră, câteva minute erau rostuite tăcerii. Moto: „Credinţa neclintită este un turn întărit şi Hristos se face toate celui ce crede!” – (Sf. Marcu Ascetul). Simbolul Punții în neamul acesta este unit la nivel ființial cu însăși predarea de ștafetă, de la generație la generație, a tainei. Taina bobului de grâu, taina brazdei, a înrădăcinării în Cer, aș spune, amintind de un Mihai Viteazul – omul providențial al fulgerului de 1 clipă, care, într-un Ev Mediu sălbatic, a venit la căpătâiul coșciugului dușmanului său, Andrei Bathory, cu…0 lumânare aprinsă!”

Poporul român nu a știut să urască, el a fost germinat dintru începuturi din plămada conștiinței hristice a iubirii. Avram Iancu a înălțat în 1848 pe Câmpia Libertății cel mai scurt și puternic discurs din istorie: „No, să merem!”. Și ce popor avea atunci Iancu, încât a înțeles fără așteptare să se ridice! Ar mai avea Astăzi Iancu un popor care să-l urmeze?!

– Irina Stroe: Înainte „să merem”.., să ședem! Pentru un popas de cuvânt. Suntem în prag de timp, ceasuri de istorie cu sângerânde aduceri-aminte. 1 Decembrie – Marea Unire și Decembrie ‘89. Pășim în zona „Sufletului frumos”, în care „Să fii demn” este sinonim cu „Să fii român”. Am apelat la acest joc de cuvinte, punând în balans, verigă cu verigă, o parte din cărțile d-voastră, pentru a marca o tăcută reîntoarcere la punctulcentru, la românul-Miez de altă dată, la românul ce trăia perspectiva dăinurii, nu doar vorbea despre ea. Poate fi istoria reînnodată, cum spuneați într-un interviu, cu mulți ani în urmă? Ce s-a întâmplat cu acea rezistență tacită care a supraviețuit în perioada comunistă, spiritualmente și cultural vorbind?

– Dan Puric: Vă răspund mai întâi chemării lui Iancu, de peste veacuri. „No, să merem!”. Ce popor frumos aveam de a știut dintotdeaună să se adune, să se unească dimprejurul jertfei! România de azi are un popor schilodit, trecut prin teroarea istoriei, cum spunea Eliade. Noi nu am urcat ÎN TIMPUL istoriei, ci am urcat ÎN RĂSTIMP. ÎN  TIMPUL istoriei, cei de pe Golgota strigau: „Ho, bă, mântuiește-te pe tine!”

ÎN RĂSTIMP, însă, Maica Domnului suferea cumplit. Iar Iisus îi ierta. Problema poporului roman este: ce facem noi în acest RĂSTIMP? RĂZBATEM sau STRĂBATEM istoria? Și legat de această constantă a neamului nostru, amintesc o carte ce urmează a fi lansată, „Bătălia de la Jiu”, o acută atât de tragică și de revelatoare a poporului român, având ca centru pe generalul Ioan Dragalina.

În 20 de ore, acest Om a întors 1 pagină de istorie cât într-un secol. Așa cum fug azi românii din țară, așa dezertau românii de atunci de pe front, îngroziți din fața armatei austro-ungare. Ce a făcut generalul? A mers cu mașina pe linia frontului și i-a întrebat de ce fug. Le-a vorbit cu inima să se întoarcă, să lupte, dăinuind astfel ca neam, ca sevă ființială, chiar dacă vor muri pe front. Să își apere copiii, familia, Biserica, vatra strămoșească, ogorul, Cinstea numelui de român. Pe Cinste nu poate fi pusă mâna!

Aceasta trebuie să aibă în vedere cei de Acum. Dispariția simțului cel bun distruge omul ca taină, apare bucuria ignoranței, răceala sufletului, iar lipsa de ierarhie duce la haos, după cum lipsa dragostei duce la criogenizarea sufletului. Azi, valoarea este amestecată voit cu mizeria. Poporul acesta a avut Oameni-fulger, Clipe de foc. Mihai Viteazul a fost un fulger, Unirea s-a petrecut într-o clipă-Fulger. Martin Heidegger avea pe fereastra cabanei un mesaj din Heraclit: „Fulgerul e totul!”. Într-o beznă a istoriei noastre, noi am avut Oameni-Fulger. Lângă  generalul Dragalina, noi ne-am văzut condiția neamului.
Când Nicolae Iorga a fost întrebat de ce s-a făcut atât de rapid Unirea, Iorga a răspuns: „Unirea a fost făcută de țăranii români care purtau în inimă icoana Daciei Traiane.” Iar Adrian Păunescu spunea atât de frumos: „Aș vrea să fiu noroiul de pe opincile țăranilor de la Alba Iulia!”. La aceste cuvinte ar trebui să tresară generațiile de azi.

„Azi, artistul asistă la o sinucidere în masă și participă la ea”

– Irina Stroe: Se vorbește mult despre rezistență. Rezistența de acum e, însă, o rezistență-mască. În spatele măștii, rânjește capitularea la nivel spiritual, la nivel cultural, educațional. La nivel de informație încrustată inclusiv celular, la nivel de ADN. E nevoie iar de adâncimea dăinuirii subterane, cea de catacombă, a lăuntricului. Ce ne lipsește azi: rezistența sau dăinuirea? Mi-a rămas în amintire o mărturisire făcută de d-voastră, că: românii nu sunt  supraviețuitori, ci supraviețuitori sublimi. Dacă am fi doar supraviețuitori, nu ar fi mare lucru. Sublimul nostru este germinat de această îndărătnicire ancestrală care e în noi ce ne-a ajutat nu să rezistăm, ci să DĂINUIM. Îl aduc în mijlocul nostru pe Eminescu care spunea că pentru o justă conștiință națională, mai importantă decât limba, este mărimea morală și intelectuală a unui popor. Această mărime sufletească ne-a ajutat să dăinuim. În ce punct credeți că ne aflăm? Mai avem fereastra deschisă spre…dăinuire? Sau ne aflăm încă umili, zdrobiți, sub mitul rezistenței? Generația tânără, atinsă de amnezia valorii, a memoriei istoriei, mai poate ea să înțeleagă taina Coloanei infinitului lui Brâncuși? Valoarea, Virtutea nu au Timp, sunt în afara lui, nu aparțin prezentului sau trecutului, ci veșniciei.

– Dan Puric: Pasul întâi de ridicare este înrădăcinarea în noi înșine, în cultura noastră. Există o mare diferență între: mari oameni de cultură și Conștiințe. Eminescu nu a fost doar un mare poet, jurnalist, prozator, ci mai întâi de toate a fost o Conștiință.

Și conștiința e unită cu credința. O conștiință artistică este un paznic al ființei care nu lasă ca acea ființă să fie terfelită. Noi astăzi nu mai avem conștiințe artistice, avem un proxenetism cultural. Un artist nu trebuie să fie un narcotizat al instinctului dezlănțuit care creează artă-șoc.

Eminescu nu a șocat. Brâncuși nu a șocat. Sunt trist în fața culturii de astăzi. Azi, artistul asistă la o sinucidere în masă și participă la ea. Există un coraboraționism pe care nu mi l-am imaginat vreodată: artiștii, oamenii de cultură și publicul.

Ce este Coloana infinitului? Este bob de grâu cu bob de grâu, sugerând veșnicia, regenerarea. Profesorul meu de arte plastice, însă, mi-a dezvăluit o taină, că aceste boabe de grâu sunt și… profile de coșciug. Coloana lui Brâncuși este o așezare de coșciug peste coșciug și ultimul este deschis, simbolizând: jertfa continuă a neamului românesc.

Unde este poporul care rezistă etnic? Noi trebuie să rămânem în zona de Armonie. S-a uitat că țara aceasta, oricât de rănită, de hăituită a fost, a vorbit mereu despre Frumos. Așa a luptat românul, păstrând viu Frumosul. Uitați-vă în folclorul românesc! Nu vedeți urmă de dezechilibru. Priviți o ie țărănească, niciun exces cromatic, nici o geometrie  patalogică, ca în cubism. Ci o organicitate extraordinară.

 „Transcendența care coboară”, despre care vorbea Blaga. Azi vedem gunoiul care se ridică. Se distruge tot eșafodajul creștin al acestui neam: Iubirea!
* * *

„Nu e tineret sub soare mai abandonat propriei sale soarte ca tineretul nostru românesc. Cine se preocupă de pregătirea acestui tineret pentru o epocă ce se apropie cu pași uriași? Nu se pun oare pentru el aceleași întrebări grele ca pentru tineretul de pretutindeni ? Nu stă și el astăzi în fața perspectivei tragice a somajului intelectual și spiritual ce pare iremediabil? Nu e și el setos de o concepție integrală de viață în care să-și salveze sufletul din ruinile ce se îngrămădesc împrejur?” – Nichifor Crainic, 1934

Sursa: Evenimentul zilei

Dan Puric: ”Tinerii sunt manipulați. Nu-și dau seama că militează pentru distrugerea țării”

Îndrăgitul artist Dan Puric a vorbit românilor, dorind să lămurească „strategia perfidă” pusă în aplicare împotriva ființei naționale, care se află în pericol „mai mult ca niciodată”.

Puric a evidențiat necesitatea de a nu ne lepăda de însușirea noastră de creștin și de român, care ne definește și ne dă identitate, în ciuda presiunilor care se fac asupra acestui popor și a trădării lui din interior, potrivit Active News.

„Lumea este disperată pentru că au ales prin vot un partid politic care trebuie să guverneze. S-a constatat că o mare parte este corupt. Țara asta este coruptă de zeci de ani. Cei care luptă împotriva corupției, ce program politic au? În spatele acestui iz revoluționar, ce se ascunde? Cei care sunt corupți, cel puțin nu se ating de Biserică, nu se ating de structura normală a acestui popor.

Tineretul de la noi, care a fost confiscat, militează pentru ceva, fără să își dea seama că militează pentru distrugerea țării. În față le sunt date niște momeli. A apărut și profesiunea de protestatar, au apărut scenariști, teatrul s-a mutat în stradă.

S-a conficat societatea civilă, s-a confiscat revolta, cea care era cel mai curat lucru al unui om, fiind condusă pe programe venite din afară. În spatele acestor tineri, cei care vor să pună ceva în loc pun distrugerea familiei, distrugerea Bisericii și acapararea totală a statului românesc.

Este clar că noi suntem o colonie. Ei vor acum să distrugă structura.”, a mai spus maestrul.

Sursa: Flux.md

Dan Puric, de Crăciun. „Europa de azi se schilodește, merge contra tradițiilor”

tr-o emisiune înainte de Crăciun, actorul Dan Puric a spus că România a ajuns o „ţară fără destin”, fiindcă oamenii politici nu se mai ocupă de destinul ei, iar în ultimii 28 de ani a avut loc un „proces lent de desromânizare, descreștinare”.

Potrivit artistului „Europa de azi se schilodește”, deoarece merge împotriva tradițiilor, iar în ceea ce priveşte procesul reeducării, fenomenul globalizării este mult mai periculos decât modul cum a acţionat regimul comunist.

„Țara asta nu mai are destin. Oamenii politici se ocupă de propriul lor destin. De destinul României trebuie să ne ocupăm personal, să ne refacem arhitectura sufletească, care e fantastic de mult atacată pe fața, în ultima perioada. Acolo se lucrează mai mult ca oricând la distrugerea structurii sufletești a acestui popor. Statul oricum nu mai există, suntem o regiune europeană”, a spus Dan Puric.

Însă el a subliniat că neamul, fiind „un produs al lui Dumnezeu”, poate dăinui şi, „dacă ne uităm în istorie, vedem ce a dat dăinuire acestui popor: nu o armată puternică, ci credința (…). Noi suntem nemuritori atât timp cât suntem legați de Dumnezeu”.

Legat de ideea care se promovează, potrivit căreia societatea românească a evoluat de când am intrat în UE, îndrăgitul artist a zis că nu vede nicio evoluţie în ceea ce s-a întâmplat în România de atunci.

„Dar eu nu văd nicio evoluţie. Cum să fie evoluţie când tinerii noştri sunt în străinătate, când puterea noastră de muncă este în străinătate!? Noi am luptat pentru libera mişcare. Noi n-am luptat pentru fuga din ţară. Ne depreciem la nivel demografic, mergem spre 16 milioane şi jumătate de oameni”, a mai afirmat Puric.

Acum câţiva ani, într-o cuvântare susţinută în deschiderea unui concert de colinde, actorul a vorbit despre naşterea Mântuitorului, spunând că naşterea, viaţa şi moartea lui Hristos au fost „într-o mare tensiune pentru această umanitate”. Când s-a aflat despre venirea Mântuitorului, s-a stârnit o mare spaimă şi tensiune, mai ales în rândul conducătorilor de atunci, Irod intrând în alertă.

„De câte ori se naşte Adevărul, se naşte o tensiune. De câte ori se naşte ceva autentic, se naşte o tensiune. Intră în tensiune cei ilegitimi, cei care vor să distrugă, cei care mint (…) A fost un moment de tensiune, de spaimă, marcat de criminalitate. Îl căutau. Viaţa Lui este marcată de o mare tensiune. Schelling spunea: «Dumnezeu sub presiune umană»: înconjurat, urmărit, hăituit”, a spus maestrul.

El a adăugat că, în mod similar, oamenii din neamul românesc care au spus adevărul despre acest neam de creştini, cei care au mărturisit, au fost „hăituiţi, asasinaţi, omorâţi” şi, în opinia sa, naşterea lui Iisus „seamănă tulburător cu naşterea acestui neam”.

NapocaNews

Dan Puric la prelegerea din biserică: „Noi suntem înconjurați de mari fiare – imperii – care vor să ne rupă din nou. Nenorocirea e că nu mai avem un Mircea”

Dan Puric, celebrul actor, regizor și scriitor patriot, a susținut o prelegere în Biserica Șerban Vodă din Capitală și a vorbit despre poporul român, spunând că un popor care nu are demnitate nu are viitor.

Actorul a subliniat că a încercat, în timpul susținerii prelegerii, să le transmită celor prezenți un fel de contaminare cu ceea ce se numește conștiința mărturisirii, iar a mărturisi înseamnă a te însănătoși sufletește, iar noi trebuie să mărturisim cine suntem.

Tema a fost Despre martiri și vocația martirică a poporului român! În timpul conferinței, scriitorul s-a adresat în mod special tinerilor și le-a recomandat să-și amintească de jertfa înaintașilor pentru a vedea unde merg, altfel nu au viitor.

„Eminescu a fost făcut praf pentru ca puștanii de azi să nu mai aibă reper. Dincolo de limbă, cel mai important pentru popor este condiția morală și intelectuală a lui. Păi ce condiție intelectuală mai avem acum? După ce să se ducă ăștia mici? După Untold, după Madonna?”, a spus Puric.

„Noi suntem înconjurați de mari fiare – imperii – care vor să ne rupă din nou. Nenorocirea e că nu mai avem un Mircea”, a mai spus actorul, care a vorbit despre Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu.

„Paradoxal, lumina vine din spate și mă refer la marea jertfă. Un popor care nu are demnitate nu are viitor. Ei nu trebuie să cunoască numai la nivel istoric, ci trebuie să se împlinească prin trecut, să și-l asume și să-l ducă mai departe pentru că România a dăinuit o perioadă atât de mare datorită jertfei”, a adăugat actorul.

NapocaNews

Dan Puric la o emisiune TV: "Țara a fost făcută colonie. Acum sunt luați la șuturi eroii, martirii și sfinții"

Actorul și regizorul Dan Puric a vorbit, într-un interviu pentru emisiunea Sinteza Zilei, la Antena 3, despre România de azi, despre reperele și valorile naționale călcate în picioare, despre dezbinarea care se simte mai mult ca oricând, despre credință, dar și despre umorul de ieri și cel de azi, care vrea să distrugă suflete.

„Am avut sentimentul clar că noi, ca români, am fost loviți. Noi creștinește, am întors și celălalt obraz și am fost loviți și acolo. Țara aceasta trebuie să se ridice pentru că a fost lovit obrazul lui Hristos. Trebuie să ne ridicăm. E un exercițiu de verticalitate. Crucea poporului român nu este cea a tâlharului din stânga, ci a tâlharului din dreapta. Noi am suferit, ca popor, cu sens. Execuția lui Brâncoveanu a durat un sfert de oră. Apoi, cei prezenți la execuție au mâncat. Tu, să nu renunți la credință, este cea mai mare mărturisire a credinței. Nu cred că un popor poate să clacheze în fața acestor bătăuși”, a spus Dan Puric.

Întrebat dacă se poate spune că, înaintea Centnarului, românii sunt mai învrăjbiți și mai divizați decât oricând în ultimii 100 de ani, artistul Dan Puric spune:

„Da. Dintr-o natură nenorocită a istoriei care vine peste noi. În 1933, Mircea Eliade spnea că ne-am pierdut sentimentul de statalitate. Noi acum ne pregătim să serbăm Centenarul în condițiile în care Statul este primul berbece care dărâmă din interior unitatea națională. Statul dărâmă legal redutele alea sufletești. Un popor se bazează pe libertate. Rdu Gyr, Valeriu Gafencu sunt acum considerați criminali de război. Asta nu am semnat-o eu, ci statul român. Există o dezbinare, dar mai este și o cernere. O cernere a unor oameni care vor să apere această glie, iar alții care se simt confuzați. Eu nu mă leg de piesele de șah care vor să dea mat poporului român. Mă leg de sirenele alogene care vor să ne distrugă”.

„Știți care este replica pastorală a poporului român vizavi de cea mai recentă tehnologie americană? Oile unui cioban de la deveselu, care dau peste cap rachetele.

Un deputat a zis despre martirii noștri din munți că au fost golani, derbedei. Ei s-au retras în munți ca să apere țara asta și vine un deputat și insultă. Ne-am lăsat insultați în martirii noștri, în eroii noștri”, a continuat Dan Puric.

Artistul consideră că modelele și valorile de azi sunt distruse, oferind drept exemplu ce se întâmplă în teatrul românesc: „Prin anul 2000 am jucat la TNB o piesă despre Eminescu, despre cum ardea. Am văzut apoi la tv colegi de-ai mei care spuneau poezii în pisoar, spunând că așa este modern”.

Cât despre intelectuali de azi care îl desființează pe Eminescu, artistul spune că „sunt intelectuali mari, dar sunt oameni mici. (…) Avem intelectuali trădători de țară. Eu solidarizez cu intelectualul român care își jertfește condiția. Am produs noi antiromâni. La cancer, nu e celulă nouă. Dacă mă duc în Piața Victoriei să le vorbesc de Iustin Pârvu e un vid. Ne vom trezi, dar depinde de noi.”

„Cui prodest această culpabilizare continuă a poporului român? Țara trebuie făcută colonie și a fost făcută colonie. Controlul țării a fost preluat. Ce ne-a ținut pe noi 2000 de ani? Credința, limba noastră și cultura. Au început să ia la șuturi eroii, martirii și sfinții. Și în Biserică. Sunt două etape pentru distrugere: numai că ne schimbă ereditatea și memoria, ne schimbă mediul.

ONG-urile astea cu ADN străin au încercat să distrugă ce e românesc.

Când folosești o gamă mare de cuvinte urâte, rănești suflete. Umorul e de tip creștin, el trezește. Nu râde de oricine și de orice. Nu ai voie să râzi de religia ta, de mama ta. Umorul nu plătește impozit istoriei.

Când începi să râzi de lucrurile sfinte, trecem la bășcălie. Bășcălia este copilul comunismului, este antrenamentul pentru blasfemie: vă dau un exemplu: Charlie Hebdo.

Noi ne hrăneam pe vremea dictaturii cu umor, care ieșea din inteligența neaservită. Acum, ei vor prin acest umor să distrugă structura sufletească a poporului român. Lumea mergea atunci și subversiv către Dumnezeu.

NapocaNews

Dan Puric: ”Caracterele prezintă puterea sufletească a unui neam, iar puterea sufletească a unui neam este arma invincibilă.”

Dan Puric a susținut o conferință la Cluj-Napoca joi seară, cu titlul “Glăsuind în neguri”,. Evenimentul a avut loc la Berăria Culturală. Au participat aproape 1000 de oameni, printre spectatori aflându-se ÎPS Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului sau fostul primar al orașului Cluj-Napoca, Gheorghe Funar.

“Pe la 1906, Majestatea Sa Carol I a vorbit că esențiale într-un popor sunt caracterele. Când a inaugurat Universitatea, profesorii, rectorii au zis: «Majestate, vă vom pregăti specialiști». À propos de tehnocrați. Și el a zis – «Nu am nevoie de specialiști, am nevoie de caractere». Caracterele prezintă puterea sufletească a unui neam, iar puterea sufletească a unui neam este arma invincibilă.”

“Cineva, superficial, ar fi spus că băiatul ăsta invitat în fața dumneavoastră are un discurs anti-european. Noi, în 1989, am ieșit din grădina zoologică și am fugit înnebuniți încolo. Eram sătui de retardare istorică. Dar, dintr-odată, după 20 de ani, găsești o Europă care vrea să se sinucidă, reflexe suicidale. Care-și distruge tradițiile, credința, valorile culturale.

Uitați-vă ce dezastru e-n Europa acum cu germanii, francezii, care ies la demonstrații de mii, zeci de mii și sute de mii. Nu-și mai găsesc propriile lor valori. Vi se pare normal să iasă mii, zeci de mii de germani pe stradă să zică «Încetați cu educația de tip… cu transexualii, că ne nenorociți copiii!»?

Vi se pare normal ca tineretul Partidului Liberal din Suedia să ceară legiferarea pedofiliei? Valorile tradiționale sunt distruse și e un paradox. În țara asta mică, amărâtă, valorile se păstrează.”

“Nu zice nimeni să-ți pui tricolorul pe piept. Dar igiena sufletească a oricărui popor este să-și apere identitatea. Un președinte de stat african le-a zis ălora de la ONU în față: «în numele civilizației, ne-ați luat aurul, diamentele, pădurile, dar mai sunt niște granițe pe care nu le puteți trece, granițele invizibile». România trebuie să-și apere granițele invizibile, felul ei de a fi.

Să-ți fie rușine că ești român sau creștin, să te aducă până la limita asta? Rostul meu, pe ceața asta și pe negura asta, a fost să vă mărturisesc o stare în care se află omenirea în general, și România în special. Cât am putut eu… Să știți că lupta cea mai mare se duce aici, pentru că aici e credința firească, bine plasată.”

”În cinci ani de zile, teatrul românesc a căzut fantastic, numai patologii, numai lucruri îngrozitoare. Literatura e la pământ, cinematografia românească premiată dincolo vorbește numai despre avorturi și curve, tare patologice.

Dom’le, da nu găsești lucruri de sensibilitate, de vocație, care pot aduna în jurul tău acea afinitate cu celălalt? Tu, ca tânăr creator, n-ai văzut în poporul tău decât asta? E o amenințare, cum ar spune părintele Stăniloae, a arhitecturii noastre sufletești, a structurii noastre sufletești.”

Autor: Tudor Matei

Sursa: Active News

Posacul Dan Puric

Dacă ar avea elice în gură, Dan Puric s-ar ridica de la pământ ca elicopterul, la cum întoarce vorbele. Pe el îl înțeleg, se vede cu ochiul liber că are mintea dusă de acasă. Nu-i înțeleg însă pe cei care-l bagă în seamă. Ai nevoie de retard să-ți fixezi ora exactă după spusele păcăliciului. Are darul de a-i face pe nefericiți să se simtă importanți. Le dă sentimentul că pricep ce e cu mersul țării și al planetei. Că au acces la idei.

Nu ia pauză, pe micul ecran, nici de Crăciun. Se pricepe, dacă e provocat, să povestească de la păsări până la programul zilnic al lui Dumnezeu ori la reumatismul piticilor de gradină. Cred că și la scos bătăturile din talpă cu lama de ras.

Împachetat în staniolul naționalismului de promenadă, Dan Puric merge de aspirină, ca înlocuitor de votcă ieftină, de uitat de foame sau de balonarea de la iahnia de fasole, de icoană importată din China, în care Isus îți trage cu ochiul. E nimerit să aprindă ratingul televiziunilor, între țâțele nu contează cărei guriste și ultimul accident tragic. Să le curgă balele mocofanilor. Să fie!

Mediatizarea actorului e o oglindă neîndurătoare și exactă a societății. A inculturii predominante, a absenței discernământului din spațiul public. Dacă aș suspecta de discernământ personajul, l-aș suspecta și de măruntă ticăloșie.

Dar să-l las în plata Domnului. Am zis și așa destule. Apoi, bănuiesc că omul e chinuit în interior, deși se visează asiduu Napoleon. Pe segmentul său de audiență, probabil realizează că îl surclasează Tony Poptămaș. Ăla măcar are umor, nu e posac.

                                                                                       Alexandru Petria

Aforismul zilei - Dan Puric

BLESTEM DE OM SĂRAC

                                     de Dan Puric

Din balegi şi din cuib de cuci,

Răsar ca viermii, politruci

Şi din haznalele de bani –

Costume negre cu şnapani,

Viteji ca musca la arat !

Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,

Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi !

Blestem, blestem, blestem pe voi !

Murdari în suflet şi în gând,

Cu ghearele averi strângând,

Din flote, fabrici şi uzine,

Voi aţi lăsat numai ruine!

V-aţi gudurat pe lângă clerici

Cu mânăstiri şi cu biserici

Şi vile v-aţi făcut, de soi...

Blestem, blestem, blestem pe voi !

Voi v-aţi trădat şi între fraţi,

Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.

Aţi dărâmat şcoli şi spitale

Ca să vă fie vouă moale

Şi v-aţi brodit şi parlamente

Din licheluţe repetente.

Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!

Blestem, blestem, blestem pe voi !

Aţi omorât orice dreptate,

Aţi jecmănit tot ce se poate,

Guvernul vostru cu miniştri

E-o adunătură de sinistri,

Batjocura şi umilinţa

Au mai rămas la voi credinţa ?

Ghiolbani de jafuri şi gherţoi,

Blestem, blestem, blestem pe voi !

Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,

Nici dracul să nu o mai dreagă

Şi din privatizări cu fumuri

Aţi tot lăsat lumea pe drumuri !

Dar cum să faceţi voi vreun drum

Când urma voastră e doar scrum ?

La tâlhării vă strângeţi roi !

Blestem, blestem, blestem pe voi !

Blestemul greu să vă lovească,

Doar bube rele să vă crească,

Ochii să îi aveţi ca napul

Şi să vă roadă viermii capul !

Să putreziţi toţi prin palate,

Toţi spulberaţi să fiţi în toate

Şi să aveţi doar oase moi !

Blestem, blestem, blestem pe voi !

P.S. Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii ?

Chiar ţi-e jenă să iubeşti ţara asta ? Nu trebuie să fii naţionalist-comunist pentru asta.

                                                                                              Dan Puric

BLESTEM DE OM SĂRAC

Din balegi şi din cuib de cuci, Răsar ca viermii, politruci Şi din haznalele de bani – Costume negre cu şnapani, Viteji ca musca la arat! Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat, Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi! Blestem, blestem, blestem pe voi! Murdari în suflet şi în gând, Cu ghearele averi strângând, Din flote, fabrici şi uzine, Voi aţi lăsat numai ruine! V-aţi gudurat pe lângă clerici Cu mânăstiri şi cu biserici Şi vile v-aţi făcut, de soi... Blestem, blestem, blestem pe voi! Voi v-aţi trădat şi între fraţi, Ca voi, şi viermii-s mai curaţi. Aţi dărâmat şcoli şi spitale Ca să vă fie vouă moale Şi v-aţi brodit şi parlamente Din licheluţe repetente. Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi! Blestem, blestem, blestem pe voi! Aţi omorât orice dreptate, Aţi jecmănit tot ce se poate, Guvernul vostru cu miniştri E-o adunătură de sinistri, Batjocura şi umilinţa Au mai rămas la voi credinţa? Ghiolbani de jafuri şi gherțoi, Blestem, blestem, blestem pe voi! Aţi sărăcit o ţară-ntreagă, Nici dracul să nu o mai dreagă Şi din privatizări cu fumuri Aţi tot lăsat lumea pe drumuri! Dar cum să faceţi voi vreun drum Când urma voastră e doar scrum? La tâlhării vă strângeţi roi! Blestem, blestem, blestem pe voi! Blestemul greu să vă lovească, Doar bube rele să vă crească, Ochii să îi aveţi ca napul Şi să vă roadă viermii capul! Să putreziţi toţi prin palate, Toţi spulberaţi să fiţi în toate Şi să aveţi doar oase moi! Blestem, blestem, blestem pe voi! Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii? Chiar ţi-e jenă să iubeşti ţara asta? Nu trebuie să fii naţionalist-comunist pentru asta. Dan Puric Distribuie la prieteni ! poate ajungem să facem masa critică necesară schimbăriilor adevărate în societatea românească !

                                                                     

                                                                                                                                                                                                                              

                                                                                    de Dan Puric