Se afișează postările cu eticheta LET’S DO IT. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta LET’S DO IT. Afișați toate postările

sâmbătă, 20 septembrie 2025

Let’s Do It, Romania la Mireșu Mare


Pe 20 septembrie 2025, România se mobilizează din nou pentru un scop comun: un mediu mai curat și mai responsabil! Let’s Do It, Romania! dă startul ediției aniversare a Zilei de Curățenie Națională, sub mesajul „Prietenul la nevoie se cunoaște”, o campanie care sărbătorește 15 ani de fapte concrete și milioane de voluntari implicați.

Evenimentul care are loc simultan în toate cele 41 de  județele ale României și este deschis tuturor: cetățeni, familii, elevi, profesori, angajați, autorități locale, ONG-uri și companii a avut loc și la Mireșu Mare, Maramureș. S-au implicat, ca de fiecare dată, elevii școlilor Mireșu Mare, Lucăcești și Tulghieș și cadrele didactice din aceste instituții de învățământ.

Reamintim faptul că anul 2025 marchează un moment istoric: este primul an în care Ziua de Curățenie Națională are loc în mod oficial, ca zi stabilită prin lege după ce inițiativa a fost adoptată în Parlament și promulgată de Președintele României ca Legea 266/2024. Este o recunoaștere a impactului uriaș pe care voluntarii din toată țara l-au avut în ultimii 15 ani și un angajament pe termen lung față de mediu și responsabilitate civică.

Mai jos puteți viziona câteva imagini cu elevii din ciclul primar al Școlii Gimnaziale Mireșu Mare surprinși la locul faptei, adică Centrul civic al comunei noastre!

Text și foto înv. Dragoș Gelu












luni, 12 mai 2025

Am lansat #DoersSchool – Rețeaua școlilor care aleg să schimbe educația prin acțiune

 

Responsabilitatea civică se cultivă din copilărie. Nu din teorie, ci din experiență.

Într-un sistem care vorbește tot mai mult despre sustenabilitate, dar care are nevoie de mai multă aplicabilitate în viața reală a elevilor, am simțit nevoia unui cadru clar, accesibil și viu. 

Așa a apărut #DoersSchool – programul care transformă educația ecologică în acțiune și formează comunități. Creștem o generație de #Doers – copii care învață făcând, profesori care ies din tipare și școli care prind viață prin implicare.

Ce este Doers School?

Doers School este un program pilot destinat școlilor din România care vor să treacă de la teorie la acțiune, de la ore clasice la proiecte cu impact real.

Se adresează elevilor din clasele 0–VIII și se desfășoară într-un format flexibil, ușor de integrat în: Săptămâna Verde, Școala Altfel, Școlile de Vară sau ori de câte ori profesorul dorește să facă activități cu copiii.

Pentru cine este acest program?

Pentru cadrele didactice și directorii care simt că educația înseamnă mai mult decât materie predată. Pentru cei care vor să transforme școala într-un spațiu viu, în care copiii învață despre responsabilitate, colaborare și comunitate, prin implicare directă.

Ce oferim școlilor selectate?

Prezentări interactive și jocuri educaționale despre mediu și sustenabilitate

Trash Art – creații artistice din materiale reciclabile

Masterclass-uri cu specialiști din ONG-uri și companii

Acțiuni de curățenie în comunitate, organizate în siguranță

Ghid pentru cadre didactice –  include și un carnet de exerciții, ușor de pus în practică

Diplome și recunoaștere publică pentru elevi, profesori și școli

 

De ce să te alături?

Pentru că avem nevoie de o generație care știe nu doar ce trebuie făcut, ci și cum.

Pentru că școala poate fi mai mult decât o sală de clasă.

Pentru că viitorul începe de la un gest simplu: hai să facem, nu doar să învățăm despre.

 

Înscrierile sunt deschise până pe 16 mai

Vom selecta 20 de școli pilot din toată țara care vor începe implementarea în luna mai.

Completează formularul de înscriere aici!
Implică-ți compania în susținerea programului Doers School

Ești parte dintr-o companie și vrei să susții programul?

 

 #DoersSchool invită companiile să contribuie prin:

 – sponsorizări sau donații educaționale

 – implicarea angajaților ca mentori

 – participare la acțiuni de curățenie

 – sprijin logistic pentru desfășurarea activităților în teren

 

Scrie-ne la: corporate@letsdoitromania.ro

 

 

Let’s Do It, Romania!

Let’s Do It, Romania! este cea mai mare mișcare socială din România, activă de peste 15 ani, dedicată protejării mediului și educației ecologice. Printre inițiativele emblematice ale asociației se numără Ziua de Curățenie Națională, adoptată oficial de Parlamentul României începând cu 2024, care va fi marcată anual în a treia sâmbătă din septembrie. 

Peste 2,6 milioane de voluntari au participat până acum la proiectele și acțiunile organizate de Let's Do It, Romania!, contribuind la construirea unui viitor mai curat și mai responsabil.

 

Creștem împreună o generație care face!

 

miercuri, 4 septembrie 2024

Ziua Nationala de Curatenie 2024 - 21 septembrie

 


Ziua Națională a Curățeniei este un eveniment anual ajuns la XI-a ediție și reunește voluntari din toate colțurile țării pentru a curăța și proteja mediul înconjurător.

Pe 21 septembrie 2024, România se alătură altor 198 de țări și peste 19 milioane de voluntari din întreaga lume pentru a elimina deșeurile și pentru a reda naturii care se sufocă posibilitatea de a respira din nou. Participanții se înscriu pentru a curăța zonele alocate în județul lor, contribuind astfel la un mediu mai curat și mai sănătos. Fii parte din această mișcare și ajută la transformarea României într-un loc mai curat! Let’s Do It, together! Let’s Do It, Romania!

Pentru accesare și înscriere intrați pe link-ul https://www.facebook.com/share/p/GusRJGfco51vzu9n/

GDL

duminică, 17 septembrie 2023

Cea mai mare mișcare civică, de ecologizare, s-a încheiat cu succes!

 

Maramureșul din nou în frunte la mobilizare și implicare: mii de participanți la cea mai mare acțiune de ecologizare Let’s Do It, Romania 2023!

Sâmbătă, 16 septembrie 2023, județul a fost împânzit de mii de voluntari  care au adunat  tone de gunoaie  într-o singură zi.  Conform statisticilor date de către organizatorii județeni-Garda Ecologică Baia Mare, numărul participanților s-a ridicat la aproape 12000.

“ Doresc să mulțumesc tuturor voluntarilor, din punctul de vedere al participării evenimentul a fost un succes, dar pe de altă parte vorbim de gunoaie, cantități mari de mizerii aruncate cu bunăștiință de o categorie de cetățeni , care în continuare nu respectă legislația specifică și mediul înconjurător: 41 de primării implicate :  Baia Mare, Repedea, Botiza, Ariniș, Sarasău, Baia Sprie, Oarța de Jos, Copalnic Mănăștur, Valea Chioarului, Sighetu Marmației, Dragomirești, Seini, Cavnic, Mireșu Mare, Groșii Țibleșului, Tăuții Măgherăuș, Asuaj, Tg. Lăpuș, Bogdan Vodă, Ieud, Băița, Remeți, Câmpulung La Tisa, Coltău, Bicaz, Lăpuș, Recea, Vișeu de Sus, Coroieni, Satulung, Fărcașa, Băsești, Finteușu Mic, Gârdani, Ulmeni, Coaș, Vadu Izei, Șieu și Rona de Sus.

Instituții și organizații : aproape toate unitățile școlare din județ,  Direcția  Silvică Maramureș, Jandarmeria Maramureș,   Serviciul Județean de Ambulanță , Poliția, , ISU Maramureș, Apele Române, Garda de Mediu, Agenția de Mediu, reprezentanți ai Prefecturii Maramureș, Consiliului Județean, Ocolul Municipal Baia Mare,  Urbis ,ADI DEȘEURI MARAMUREȘ, VITAL, BDM GRUP INVEST SRL, ATP EXODUS și COMEXMAR .”, a transmis  Pop Silvia, coordonator județean, președinte Garda Ecologică Baia Mare.

Sursa: MaraMedia

duminică, 18 septembrie 2022

Dan Ivan, USR: Strângem gunoaie după „gunoaie”, deșeuri abandonate de oameni

 


Dan Ivan, senator USR-PLUS Maramureș a participat sâmbătă, 17 septembrie 2022 la acțiunea de ecologizare ”Let’s do it, Romania!”, ediția 2022, în zona Barajului Firiza.

”Unii dintre noi mai des, alții mai rar, ne întâlnim și participăm la acțiuni de ecologizare. Strângem gunoaie după „gunoaie”, deșeuri abandonate de oameni care nu au niciun respect pentru natură sau pentru ceilalți cetățeni. Mă bucur că la astfel de acțiuni sunt implicate foarte multe școli, profesori și elevi, pentru ca doar educația și exemplul personal ne vor face să schimbăm această stare se fapt,” a transmis Dan Ivan pe pagina lui de facebook.

                                                                                                              C.L.

marți, 7 septembrie 2021

Let’s Do It, Romania! organizează Ziua de Curățenie Națională! pe 18 septembrie!

 


Let’s Do It, Romania! se pregătește de cea de-a 8a zi de Curățenie Națională, eveniment care anul acesta va avea loc pe 18 septembrie, zi în care voluntarii vor strânge deșeurile din natură.

 

Tot pe 18 septembrie, 175 de țări din comunitatea Let’s Do It, World se unesc într-o cauză comună: o lume fără deșeuri.

 

Toți cei care locuiesc în județele Alba, Argeș, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brașov, București/Ilfov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și vor să contribuie la o țară mai curată, se pot înscrie aici .

 

De asemenea, contactele echipelor județene pot fi accesate aici.

 

Let’s Do It, Romania! are ca partener principal, ca în fiecare an, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

 

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor susține aceste inițiative precum Let’s Do It, Romania! care vin în sprijinul protejării mediului înconjurător și a respectării acestuia. Demersurile de acest fel sunt un pas către o natură mai curată și contribuie la dezvoltarea conștiinței civice a fiecăruia dintre noi. Însă aceste acțiuni trebuie susținute de pachete legislative complexe, care să aducă în prim-plan necesitatea colectării separate și a reciclării. În acest sens, guvernul a adoptat recent, la propunerea MMAP, OUG privind regimul deșeurilor, care reglementează mult mai clar activitățile de colectare separată a deșeurilor și tranziția la economia circulară. Totodată, acest act normativ subliniază importanța colectării separate a deșeurilor reciclabile pe cel puțin patru fracții, plus fracția pentru deșeurile biodegradabile.”, a declarat Barna Tánczos, Ministrul Medului, Apelor și Pădurilor.

 

Pentru a se asigura că acțiunea se desfășoare în condiții de maximă siguranță în contextul pandemiei COVID-19, echipa Let’s Do It, Romania! a discutat cu Ministerul Sănătății, astfel că voluntarii și organizatorii Zilei de Curățenie Națională trebuie să țină cont de următoarele măsuri: 

  • Pe toată durata acțiunii voluntarii vor purta măști de protecție, astfel încât să le acopere nasul și gura;
  • Voluntarii trebuie să aibă soluții pentru dezinfectarea mâinilor;
  • Fiecare participant trebuie să păstreze o distanță de cel puțin 1 m față de ceilalți participanți.
  • Este interzisă organizarea de acțiuni de curățenie în localitățile cu o incidență la 14 zile mai mare de 3/1000 de locuitori.
  • Este interzisă organizarea de acțiuni de curățenie cu mai mult de 100 de participanți/zona în localitățile cu o incidență la 14 zile mai mică de 3/1000 de locuitori, dar mai mare de 2/1000 de locuitori.
  • Este interzisă organizarea de acțiuni de curățenie cu mai mult de 500 de participanți/zona în localitățile cu o incidență la 14 zile mai mică de 2/1000 de locuitori.

 

Ne bucurăm să ne putem întâlni din nou cu voluntarii Let’s Do It, Romania! și să organizăm Ziua de Curățenie Națională, devenită deja tradiție, zi în care vom contribui cu toții la o țară mai curată. Vă așteptăm să strângem deșeurile din natură și să fim cu toții parte din schimbare, să vă alăturați celor 1.9 milioane de voluntari care au participat până acum la Let’s Do It, Romania!”, a spus Anamaria Hâncu, co-fondator Let’s Do It, Romania!

 

În continuare, Let’s Do It, Romania!  îi invită pe cei care doresc să fie parte din schimbare să fie voluntari digitali, adică să marcheze deșeurile pe care le întâlnesc în natură în aplicația TrashOut. Echipa Let’s Do It, Romania! va trimite sesizări autorităților prin platforma 4B, iar în maximum 30 de zile, acestea revin cu un status în ceea ce privește zonele respective.

 

marți, 17 septembrie 2019

Let’s Do It, Romania! organizează Ziua de Curățenie Națională pe 21 septembrie! Înscrie-te și tu

Buna ziua,

Let’s Do It, Romania! organizează Ziua de Curățenie Națională pe 21 septembrie!

26 de județe din România se alătură celor peste 100 de țări care fac curățenie în aceeași zi în lume

Let’s Do It, Romania! revine cu o nouă zi de curățenie națională pe 21 septembrie și va avea loc în 26 de județe din România.
Pe 21 septembrie sunt așteptați voluntari din Ilfov, Bihor, Botoșani, Vâlcea, Mehedinți, Constanța, Timiș, Satu Mare, Hunedoara, Ialomița, Tulcea, Mureș, Prahova, Olt, Argeș, Neamț, Dolj, Vrancea, Suceava, Brașov, Cluj, Giurgiu, Maramureș, Harghita, Bacău, iar la Sibiu si Gorj, acțiunea va avea loc pe 28 septembrie.
Inscrie-te
Pentru echipele județene, lista de contacte este disponibilă pe site-ulhttps://letsdoitromania.ro/contacte/
”Ne-am propus ca și anul acesta să ne alăturăm mișcării globale Let’s Do It, World! și să facem din nou curățenie în România alături de voluntarii noștri. Anul acesta, împlinim 9 ani de la prima acțiune și ne bucurăm să sărbătorim împreună, pentru o Românie mai curată”, a declarat Ștefan Buciuc, președintele Asociației Let’s Do It, Romania!.
Deșeuri semnalizate prin aplicația TrashOut
Voluntarii mobilizați pe 21 septembrie vor curăța deșeuri a căror cartare sau identificare a mormanelor de deșeuri se realizează cu aplicația de mobil TrashOut. Aplicația poate fi descărcată gratuit din AppStore sau GooglePlay și cuprinde informații despre loc, tipuri, originea deșeurilor pentru analiză și pentru a arăta progresul realizat.
Cu ocazia a 10 ani de la începuturile Let’s Do It, Romania! a fost lansată cartea Let's Do It, Romania! – cum am reușit să mobilizăm 1.8 milioane de oameni să curețe România. Cartea este realizată în parteneriat cu Curtea Veche Publishing și a fost lansată în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest.
Cartea spune povestea celor 10 ani de evoluție a celei mai mari mișcări sociale din România și explică într-un mod onest și plin de curaj cum au reușit o mână de voluntari să convingă peste 200 000 de români să iasă la prima Zi de Curățenie Națională desfășurată pe 25 septembrie 2010, dar și cum a evoluat organizația nou înființată spre 1.800.000 de voluntari mobilizați în 6 acțiuni naționale, ultima dintre ele fiind organizată pe 15 septembrie 2018, alături de alte 150 de țări de pe Glob.
Cartea este disponibilă pe https://www.curteaveche.ro/lets-do-it-romania.html și în librăriile din țară.
Anul trecut, 158 de țări din întreaga lume au participat la Ziua de Curățenie Mondială, adică 11 milioane de voluntari care au strâns 88.500 tone de deșeuri.
Mișcarea Let`s Do It, World!, organizatorul evenimentului World Cleanup Day, a luat naștere în 2008, atunci când Estonia a organizat prima Zi de Curățenie Națională și a reușit să mobilizeze 50 000 de voluntari într-o singură zi. România este parte din rețeaua internațională Let`s Do It World! încă de la început, fiind a patra țară care a organizat o acțiune națională de curățenie. Comunitatea s-a dezvoltat în ultimii 10 ani și numără astăzi 150 de țări cu experiență sau care vor organiza pentru prima oară o Zi de Curățenie Națională în 2018.
Cifre relevante despre situația deșeurilor în România și în lume
  • Cel puțin jumătate din cantitatea de plastic care există astăzi a fost produsă în ultimii 15 ani (National Geographic, iunie 2018)
  • Deșeurile din plastic tind să se acumuleze în mijlocul oceanelor. “Insula” din Oceanul Pacific este estimată că ar fi de aproximativ 3 ori dimensiunea Franței (între 700,000 și 1,6 million km2)
  • În fiecare an, 4,8-12,7 milioane de tone de plastic ajung în oceane din râuri și zone de coastă. Asta înseamnă 15 saci de plastic pentru fiecare metru de coastă din lume. Dacă tot acest plastic ar fi pus în camioane, linia formată din acestea ar înconjura planeta de 24 de ori (Jemma Jambeck, Universitatea Georgia, 2015)
  • Din tot plasticul produs vreodată, doar 9% a fost reciclat (Jemma Jambeck, National Geographic, 2018)
  • Mai mult de 3,5 miliarde de oameni nu au acces la cel mai elementar sistem de gestiune a deșeurilor (ISWA, Globalization and Waste Management, 2012)
  • Un român produce anual 254 kg de deșeuri menajere pe an și mai puțin de 10% sunt reciclate, în vreme ce media UE este de 28%, potrivit celor mai recente date ale organismului Uniunii Europene pentru statistică, Eurostat
  • România întârzie să adopte instrumente relevante privind gestionarea deșeurilor, iar din 2020, dacă nu va putea atinge o rată a reciclării de 50%, țara va fi pasibilă de sancțiuni de până la 200.000 de euro pe zi și chiar tăierea fondurilor UE pentru protecția mediului.

“Let`s Do It, Romania!“ este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Din 2010 și până în prezent, “Let`s Do It, Romania!“ a implicat peste 1.800.000 de voluntari în acțiuni de curățenie națională și peste 50 000 de elevi și părinți în proiecte de educație ecologică.

Date de contact:
Anamaria Hâncu, Communication Manager
0740 231 588

Anca Baniță, Communication Manager
0724 229 678


Multumesc,
Anamaria

sâmbătă, 23 martie 2013

LET’S DO IT, ROMANIA VA AVEA LOC ÎN SEPTEMBRIE !


Tineri voluntari, membri ai organizaţiilor nonguvernamentale, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi echipa de coordonare a proiectului „Let`s Do it Maramureş“ au demarat cu proiectele propuse pentru cea de-a patra ediţie a proiectului de ecologizare. Cu o ţintă clară de a egala succesul din anii trecuţi dar şi de a conştientiza românii de pretutindeni de importanţa colectării selective a deşeurilor, acşstia au prezentat tuturor proiectul aflat în desfăşurare.
În 2013, curăţenia propriu-zisă va avea loc în 28 septembrie, atunci când organizatorii şi-au propus să acopere zone cât mai vaste din judeţ. Până atunci, se vor organiza mai multe acţiuni sub egida „Let`s do it“.
„Conceptul s-a schimbat un pic. Prima ediţie a fost cea de test, a doua a fost pentru conştientizarea publicului, iar a treia ediţie a fost despre numărul de voluntari implicaţi. Acum vrem să înglobăm toate acestea şi să adunăm cât mai mulţi voluntari, să conştientizăm publicul şi mai ales, vrem să vorbim şi cu comunităţile de români de afară să facă şi ei curat deodată cu noi în regiunile ăn care stau“, a explicat Bogdan Groza, voluntar.
Rezultatele excelente din anii precedenţi, când Maramureşul s-a situat de fiecare data în fruntea clasamentului pe plan naţional, s-au datorat tuturor celor implicaţi. Şi de această dată, autorităţile locale au promis că vor susţine iniţiativa organizatorilor.

                                                                                          G.D.L.