Poezii patriotice

Limba română iluminând un neam milenar

           Motto: „Limba noastră-i o comoară/În adâncuri înfundată...”

                                                                             ( Alexei Mateevici )

De la rădăcini spre muguri şi floare

            Neamul meu a gândit doar româneşte.

Sub un cer de Voroneţ, în arcul carpatic

            Noi am glăsuit asemeni semenilor noştri

Rămaşi în vatră ori plecaţi, doar româneşte.

            E timpul tău acum să-ţi iubeşti Patria:

 Să-ţi aminteşti prin vreme de bunici,

           Să-ţi aminteşti în taină de părinţi,

 Să-ţi aminteşti sfios de cei plecaţi,

           Să-ţi aminteşti de românii cei dragi.

Sub bolta unui cer de pace înstelat

          Ceasul ancestral se-aude-n Dacia străbună

Şi-n noaptea seculară un cântec de caval

         În trei culori: albastru, galben, roşu-n suflet!

Identitatea noastră-n Europa e peste tot şi toate

        E-nscrisă-n orice colţ, dar şi în ram ori floare.

O dulce şi suavă limbă a cronicarilor bătrâni

       Cu rădăcini adânci în vechile psaltiri

Te iubim şi cinstim şi azi şi mâine. 

       Tezaur de cuvinte cum nu mai sunt pe lume

Noi te păstrăm cu grijă, te îmbogăţim prin fapte!

 Limba noastră cea de toate zilele...

Limba noastră are rădăcini

Mai adânci decât se spune,

Limba noastră-i fără spini

E pentru români renume.

Limba noastră n-are moarte

N-are început nici capăt mai ales,

Este o imensă şi nesfârşită Carte

Iar nu precum cred unii ades...

Învolburate vremi a străbătut

Din dungă-n dungă de istorii

Din totdeauna Istoria i-a fost scut

Şi a înveşmântat-o în glorii.

Limba Română n-a stat în genunchi

Nici la Dunăre sau Marea Neagră -

În Carpaţi e cel mai falnic trunchi

E casa noastră astăzi şi-n vecie!

 Sacralitate, Unire, Spiritualitate

Hora Unirii se-aude la Focşani şi Iaşi

Oriunde pe pământul românesc şi-n inimi

Recunoscuţi creştini suntem de-o-ntreagă lume

Apărători din veacuri a culorilor străbune!

Unirea din 1 Decembrie e un dar dat nouă

Nicicând nu ne vom uita înaintaşii

Iubirea Ţării ne stă zid şi mărturie -

România e vie, veşnică de-a pururi;

Iubiţi şi apăraţi ce s-a înfăptuit la Alba

Iubiţi-vă ca fraţii.Trăiască România Mare !

Latinitate

      poem dedicat Zilei Limbii Române

În zgomotul şi nepăsarea noastră

tac cioburi de cuvinte traco-gete

din inima Cetăţii Sarmisegetuza

doar uneori într-un târziu

răzbeşte

câte un ecou :

Dromihete,Deceneu

Decebal şi Burebista

Eu n-am trăit războiul cel mare

dar ştiu

că de pe atunci

Istoria Română

mai mereu stătea cu sufletul la gură

Istorie înseamnă limba română

"dulce ca un fagure de miere"

dor, glie, demnitate, iubire

cinstire de eroi !

   Zăpezi de camuflaj

 
Sunt hăituit, un anotimp întreg,

îmi trage lanţul ploilor în pleoape

străin, în Galaxia Gutemberg

voi scufunda păduri întregi de ape.

Ferestrele de apă s-au prelins

vântul plezneşte-n oase de zăpadă,

pe frunze reci, rugina s-a întins

şi iarna curge-n zdrenţe de paradă...

                           Gelu Dragoş

POEZII PATRIOTICE - Ioan Mureşan LAZAR

Imn martirilor

În zori de zile numărate,

Din totdeauna până la moarte,

Mă voi gândi la ce a îndurat

Oamenii a acestui popor român

Persecutaţi, refugiaţi sau deportaţi.

Au fost ca mine, din aceeaşi seminţie

Văzând lumina dimineţii în Străbuna Românie.

Şi ceea ce li s-a-ntâmplat e de necrezut

E nefiresc şi de neconceput.

Mulţi au fost siliţi să părăsească

Străbuna vatră românească

Şi pe meleaguri străine

Să se adăpostească.

Despre ei şi despre surghinul lor

Scriu acum şi las urmă urmaşilor...

Ei sunt martirii acestui scump pământ

Şi de-aceea printr-un legământ,

În lăcaşurile sfinte

Să-i pomenim cu pietate şi luare-aminte...

Şi aşa cum zice vorba creştinească

Dumnezeu Cel de Sus să-i odihnească!

Eroilor neamului

Vouă, eroi ai neamului, martiri şi sfinţi,

Din inimă vă aduc cântări şi rugăciuni fierbinţi,

Pentru suferinţele-ndurate

Şi strigăte spre ceruri înălţate.

Pentru Ardeal, Moldova şi Ţara Românească

V-aţi dat viaţa, nelăsând străinii să vă învrăjbească,

Şi v-aţi jertfit ca toţi una să fim

Şi să nu fim slugă la străini...

O! Doamne, al meu Dumnezeu,

Ai milă şi-ndurare în astă lume

Pentru eroi şi ţara mea şi neamul meu!

Lasă Doamne-o rază de lumină

Peste chipul ţării noastre ca să vină

Şi dă-le Doamne eroilor odihnă lină

Că n-au cedat prăpăstioaselor furtuni

Până am ajuns aici, acasă, numai noi stăpâni.

Ei au cântat cu arma-n mână

„Hai să dăm mână cu mână”

Şi să fim cu toţi-ntr-o unire

S-avem în suflet un singur gând,

S-avem aceeaşi Lege strămoşească,

S-avem până la sfârşit o singură simţire!

................................................................

Dar noi cei ce urmăm, să stăm de strajă la hotare

S-avem în veci „O ROMÂNIE MARE”!

Suspinul ţării

Nu mai lăcrima, tu, ţară Românie,

Că voi muri nespovedit,

Un glonţ duşman spre pieptul tău

Era-ndreptat,

Dar eu cu pieptul meu nu l-am lăsat

Să-ţi ciuruie trupul

Şi-am fost împuşcat.

Acum e rândul nostru

Cei rămaşi, ca să luptăm

Şi din pământul ce ne arde,

O palmă nimănuia să nu dăm.

Strânge tot ce e mai bun sub soare

Şi o duci în zi de sărbătoare,

Ne cheamă şi pe noi cei de sub glii

La marele tău praznic din vecii;

Primeşte această urare

Să trăieşti, o, Românie Mare!

Scumpă Ţară Românească

Scumpă Ţară Românească

Noi suntem copiii tăi,

Ne faci inima să crească

Sus pe munţi şi jos pe văi.

Ai păduri şi fier şi aur

Poala plină cu rubine,

Podgorii, livezi pe dealuri

Şi şesuri pline cu grâne.

Din Ardeal până-n Moldova

Ai dat piept cu iatagane

Conduse de oameni răi,

Scumpă Ţară Românească

Noi să fim copii tăi!

Rugăciune pentru ţară

Doamne,

Împlineşte-ne destinul

Scris şi în Sfânta scriptură

Că cine îşi fură vecinul

Singur el pe el se fură.

Doamne, dă-ne ce ruptu-ni-s-a

Trup din glia strămoşească

Că din Nistru până-n Tisa

E tot Ţară Românească!

Românilor din cele patru zări

Întreneşte-ne zidirea

Şi dă pace-acestei ţări

Dă-ne Doamne-n veci Unirea.

Doamne, să nu pleci de la noi,

Din credinţa milenară

Să ne-aduci Doamne-napoi

Tot ce ni s-a rupt din ţară...

Să fie întreagă iară

Cum străbunii ne-o lăsară!

Poesis - Adrian PĂUNESCU

Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Noi în cel dintâi război

am ajuns prin moarte noi,

Doamne, ocroteşte-i pe Români,

am dat sânge şi sudoare

pentru România Mare,

Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Am dat viaţă şi soldaţi,

pentru-o patrie de fraţi,

am dat fapta, am dat zisa

de la Nistru pân-la Tisa.

Dar pe urmă-n patruzeci,

anul marii făr-delegi,

două fiare ne-au muşcat

Ultimatum şi Diktat.

Biata lume nu ştia

că-ntr-o zi la Moscova

au semnat un pact neghiob

Molotov şi Ribbentrop.

Iar fascismul mondial

ne-a luat parte din Ardeal,

şi lui Horthy i l-a dat,

fi-le-ar numele spurcat.

Stalin cu teroarea sa

ne-a luat Basarabia

şi cu Hitler în acord

Bucovina de la nord.

Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,

ne-au luat ţară şi pământ,

nimenea n-a auzit

plânsul nostru răstignit.

Astfel am intrat şi noi

în al doilea război,

haideţi, dom-ne Mareşal

în Moldova şi-n Ardeal.

Noi de dor de noi luptam

pentru ţară, pentru neam,

pentru vechile hotare,

pentru România Mare.

Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi

şi-am fost ocupaţi de ruşi,

aliaţii au tăcut,

Stalin a făcut ce-a vrut.

Şi-am murit de mii de ori

s-avem iarăşi Trei Culori,

şi-am plătit cât nu se poate

sfânta noastră libertate.

Ţara-i mică vremea grea,

ce-o mai fi om mai vedea,

Doamne, ocroteşte-i pe Români,

de uitat nu vom uita

ţara noastră cum e ea,

Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Cât o fi român – român,

pruncul va primi la sân

adevăru-adevărat

despre tot ce s-a-ntâmplat.

Ţine minte fiul meu,

că există Dumnezeu,

uite cum a fost şi cum va fi,

şi un jurământ te leagă,

ţara noastră nu-i întreagă

însă asta doar până-ntr-o zi.

Când vei fi şi tu bărbat,

să te simţi mereu soldat,

Doamne, ocroteşte-i pe Români,

pentru vechile hotare,

pentru România Mare,

Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Iancu la Ţebea

Ce veşti mai aveţi voi români despre Iancu

Să spună ce ştiu toţi acei care ştiu,

Ce veşti să avem, suntem oastea lui Iancu

La Ţebea, la Ţebea, eroul e viu.

Eroul ne cheamă, ne cheamă la Ţebea

Al nostru frumos, pătimit crăişor,

Aici ne rugăm pentru Iancu, la Ţebea,

Roş, galben, albastru – altar tricolor.

Popor românesc, nu uita niciodată

Că nu eşti urmaş de fricoşi şi bastarzi,

La tine acasă cât faci ochii roată

De dragul eroilor veşnic să arzi.

La Ţebea foşnesc româneşte gorunii

Şi-ntreg calendarul se-aude pe drum

Şi clopote fierb untdelemnul furtunii

La Ţebea, la Ţebea, la Ţebea acum.

Şi nu e român omul care în viaţă

O dată măcar, într-un ceas minunat,

Pe sine privindu-se parcă în faţă

Lui Iancu Avram nu i s-a închinat.

Tu, Iancule sfânt, ne-ai purtat idealul

La Ţebea venim, fiii tăi te cinstesc,

Lui Iancu-nchinare, trăiască Ardealul,

Trăiască întregul popor românesc.

Bocetul lui Ion cel fără mormânt

Ioane, Ioane, Ioane, Ioane,

Ai murit ca milioane,

Gloanţe trupul tău l-au frânt,

Ioane, fără de mormânt.

Ioane, ai murit soldat,

Unde te-or fi îngropat,

Că-ţi rămase ţara oarbă

Să întrebe-un fir de iarbă.

Unde-i Ion, copilul meu

Care m-a iubit mereu,

Care nu s-a dus cu duşii,

Care s-a bătut cu ruşii.

Cine să răspundă, cine,

Ţării tale nu-i fu bine,

C-au venit oştiri străine

Precum noaptea nopţii vine.

Ne-au scos morţii din morminte,

Ne-au distrus biserici sfinte,

Şi apoi ne-au dat pe noi

Cu un secol inapoi.

Şi în tine, Ioane dragă,

Au pus potera să tragă,

Tu te-ai stins netemător

Şi privind în ochii lor.

I-ai iertat c-un ultim gest

Pe călăii tăi din est,

I-ai privit în ochi curat

Şi i-ai binecuvântat.

Ei mureau de frica ta,

Arma-n mâini le tremura,

Ioane, fără de stăpân,

Ioane, Mareşal Român.

Ioane, comandant de oşti,

Ca să nu ne mai cunoşti,

I-au dat ţării altă haină

Şi-au falsificat-o-n taină.

Şi pe tine te-au ascuns,

Ioane, fără de răspuns,

Să nu ai lăcaş de moarte,

Să ne fii mereu departe.

Jalea ţării noastre lungă

Pururea să nu te-ajungă,

Jalea noastră fără vreme,

Pururea să nu te cheme.

Hărţile să nu vorbească

Despre harta românească,

Nimenea să nu te ştie,

Ioane, fără bucurie.

Uite vremea cum mai trece,

Vine ceasul doisprezece,

Iarăşi cântă-n steaguri cuci,

Neamul tău e la răscruci.

Numele ţi-l spunem iar

Pe când orice calendar

Simte paza umbrei tale,

Mareşale, Mareşale.

Nu ni-i fapta cât ni-i zisa,

Dar istoria, proscrisa,

Iarăşi adevăr promis-a

De la Nistru pân-la Tisa.

Să te căutăm adânc,

Cu toţi ochii ce te plâng,

Cu-nviindele plutoane,

Unde ţi-e mormântul, Ioane.

Ioane, fără de mormânt,

Urci în calendar ca sfânt,

Cazi în noi ca un părinte

Şi ca roua pe morminte.

Toate rănile ne dor

Ca soldat şi ca popor,

Dacă tu te stingi de dor

În mormânt rătăcitor.

Uite vremea cum mai trece,

Vine ceasul doisprezece,

Nu putem continua

Fără de Măria Ta.

Nu dorim decât atât,

Să aflăm numaidecât

Unde ţi-e mormântul, Ioane,

Într-atâtea milioane.

Vrem să-ţi punem flori pe el

Şi umbruţă de drapel,

Să dormi, Ioane, liniştit,

Neamul tău nu a murit.

Dacă vrei şi dacă poţi,

Să ne ierţi cumva pe toţi,

Să ne ierţi cu crezământ,

Ioane, fără de mormânt.