marți, 1 ianuarie 2019

Dan Diaconu: “Omul actual munceşte mai mult decât oricând în istorie strict pentru a-şi asigura necesităţile de bază.”

Dintr-un anume punct de vedere anul care a trecut a fost unul prost. Din nou am fost călcaţi în picioare, din nou valorile noastre au fost terfelite. Totul culminând cu imensa manipulare şi prostire a poporului de la referendumul pentru familia tradiţională.


 Acolo am avut, din nefericire, imaginea perfectă a trădării, o trădare în care vânzătorii profesionişti fără suflet şi fără ţară şi-au dat mâna cu iudele care pozaseră în mari eroi ai neamului. Nu la mult timp după aceea, după trădarea spirituală a acestui popor, a fost executată şi trădarea fizică, prin cedarea pe gratis a resurselor noastre naturale din Marea Neagră.
Privind din acest punct de vedere am avut un an dezastruos. La 100 de ani de România Mare, trădătorii înfipţi în punctele cheie ale ţării şi-au bătut joc de noi.
Există însă şi-o rază de lumină. Peste tot în lume din ce în ce mai mulţi oameni încep să vadă realitatea şi să se trezească din hipnoza înveninată care-i ţinea într-o letargie aiuritoare. Lumea începe să înţeleagă că progresismul e o utopie la fel ca oricare alta a istoriei, că zeul-ban şi elitele din spatele său sunt minciuni, iar promisiunea într-o viaţă mai bună a fost o păcăleală crâncenă, căreia i-am picat cu toţii în mreje.
Omul actual munceşte mai mult decât oricând în istorie strict pentru a-şi asigura necesităţile de bază. Chiar dacă doar unii sunt conştienţi de tot adevărul, în timp ce alţii doar instinctiv înţeleg că nu e bine, totuşi, se văd semnele care arată că meciul nu e pierdut, că încă lumea nu a capitulat şi că începe să se închege pretutindeni o mişcare de eliberare de sub teroarea utopiei globaliste şi a „noii ordini”.
Am trecut de un an trist, dar care a avut şi câteva pâlpâiri ale unei raze de speranţă. Vă doresc un an nou în care speranţele acestuia să se confirme, un an în care să ne reîntoarcem la normalitate şi la valorile care ne-au ţinut împreună pe acest pământ.
La mulţi ani vouă, tuturor celor care de atâta amar de vreme mă citiţi! Vă doresc să aveţi parte de tot binele din lume şi de tot ceea ce vă doriţi!

Autor: Dan Diaconu
Sursa: Dan Diaconu Facebook

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu