luni, 13 aprilie 2020

[Europe Direct Maramures] Programul IMM Invest

Încep înscrierile în programul IMM Invest!


Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii a anunțat că începând cu data de 17 aprilie 2020, ora 10, IMMurile interesate se pot înscrie în aplicația online IMM Invest disponibilă aici: www.imminvest.ro.
Despre IMM Invest
Programul IMM Invest România permite IMM-urilor afectate semnificativ de criza COVID-19  să își asigure lichiditățile pentru derularea activității curente sau pentru investiții, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către FNGCIMM în numele și contul statului roman, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Plafonul maxim de garantare alocat este de 15 miliarde lei.
Avantajele creditului garantat IMM Invest
  • Statul poate garanta până la 90% din valoarea creditelor pe care le accesați la una din băncile partenere
  • Nu plătiți dobândă, comision de garantare sau alte costuri de acordare. Costurile finanțării sunt subvenționate în procent de 100% de la bugetul de stat, până la data de 31.12.2020, cu posibilități de prelungire
  • Nu plătiți comision de rambursare anticipată
  • Valoarea maximă a creditelor poate fi de până la 10.000.000 lei pentru investiții și până la 5.000.000 lei pentru capital de lucru
Credite pentru capital de lucru
Pentru întreprinderile mijlocii
Aplicând pentru unul sau mai multe credite/linii de credit veți beneficia de:
  • finanțări în valoare de  până la 5.000.000 lei;
  • garanții de stat în valoare de maxim 80% din valoarea creditelor;
  • durata finanțării este de maxim 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 36 de luni;
  • rata dobânzii compusa din Robor la 3 luni +2,5 %/ an este subvenționată 100% de la bugetul de stat;
  • costurile de acordare, monitorizare și administrare a garanțiilor acordate în numele și contul statului vor fi suportate de la bugetul de stat.
Pentru întreprinderile mici și micro
Aplicând pentru unul sau mai multe credite/linii de credit veți beneficia de:
  • finanțări pentru capital de lucru de până la 1.000.000 lei pentru întreprindere mica și până la 500.000 lei pentru microîntreprindere;
  • garanții de stat de maxim 90% din valoarea creditului;
  • durata finanțării este de până la 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 36 luni;
  • rata dobânzii Robor la 3 luni +2,5 %/an, subvenționată 100% de la bugetul de stat;
  • costurile de acordare, monitorizare și administrare a garanțiilor acordate în numele și contul statului vor fi suportate de la bugetul de stat.
Credite pentru investiții
Pentru întreprinderile mijlocii
Aplicând pentru unul sau mai multe credite/linii de credit veți beneficia de:
  • finanțări în valoare de până la 10.000.000 lei;
  • garanții de stat în valoare de ​maxim 80% din valoarea creditelor, ​exclusiv dobânzile, comisioanele, și spezele aferente;
  • durata finanțării este de până la 72 de luni, cu posibilitatea unei perioade de gratie de maxim 18 luni;
  • rata dobânzii compusa din Robor la 3 luni +2%/an este subvenționată 100% de la bugetul de stat;
  • costurile de acordare, monitorizare și administrare a garanțiilor acordate în numele și contul statului vor fi suportate de la bugetul de stat.
Pentru întreprinderile mici și micro
Aplicând pentru unul sau mai multe credite/linii de credit veți beneficia de:
  • finanțări în valoare de până la 10.000.000 lei;
  • garanții de stat în valoare de ​maxim 80% din valoarea creditelor, ​exclusiv dobânzile, comisioanele, și spezele aferente;
  • durata finanțării este de până la 72 de luni, cu posibilitatea unei perioade de gratie de max. 18 luni;
  • rata dobânzii compusa din Robor la 3 luni +2%/an este subvenționată 100% de la bugetul de stat;
  • costurile de acordare, monitorizare și administrare a garanțiilor acordate în numele și contul statului vor fi suportate de la bugetul de stat.
Creditele se acordă în funcție de criteriile specifice prevăzute în normele și procedurile interne de creditare ale instituțiilor de credit, cu încadrarea în normele de garantare ale FNGCIMM și cu respectarea regulilor de gestionare a plafoanelor anuale.



Cu stima,
Dr.ing. Radu BIG
Director executiv CDIMM Maramures (CEO)
Coordonator Centrul Europe Direct Maramures
tel: +40 262 224870
fax: +40 262 222409
mobil: +40 744 398063
Web: http://europedirect.cdimm.org/Facebook: https://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu