Federația FAIR-MediaSind, singura organizație
reprezentativă, conform legii, la nivel de sector Cultură și Mass-Media,
solicită Guvernului României să nu distrugă acest important domeniu, adoptând
măsuri populiste, precum obligativitatea intrării în șomaj tehnic pentru
angajații bugetari.
Federația FAIR-MediaSind atrage atenția
guvernanților că lipsa dialogului social, cu reprezentanții organizațiilor
sindicale reprezentative din sector, a generat situația dezastruoasă în care se
află acum cei peste 100 000 de lucrători din cultură și mass-media.
Conducătorii Ministerului Culturii, de cele mai multe ori oameni fără viziune,
numiți politic, au adoptat politici păguboase, care au demonstrat că, mai ales
în perioade de criză cum este aceasta pe care o traversăm, pot produce
adevărate drame umane în sistem, atât în instituțiile centrale cât și în cele
locale.
Cât privește domeniul mass-media situația este la
fel de gravă, pentru că lipsesc măsurile de protecție a sănătății angajaților,
dar și a locurilor lor de muncă, fapt ce aduce atingere interesului
public. Să nu uităm că instituțiile de
media au o importanță vitală pentru informarea cetățenilor în astfel de
perioade grele. Or, o presă cu vulnerabilități nu poate garanta corectitudinea
informației. Cel mai ilustrativ exemplu în acest sens este cel al Televiziunii
Naționale unde, din cauza unor complicități politice mai mult decât condamnabile, se
perpetuează abuzul, ilegalitatea și incertitudinea privind viitorul
instituției. Astfel, cea mai mare instituție de stat din Mass-Media, Societatea
Română de Televiziune, este administrată în continuare de o conducere
incompetentă și acuzată de fapte de
corupție de inspectorii Curții de Conturi (amănunte aici: În atenția
Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului și a DNA: Decizia Curții de Conturi
confirmă jaful din Televiziunea Națională!)), iar salariații din această
instituție sunt obligați zilnic să lucreze în condiții care le pun zilnic viața
în pericol din lipsa măsurilor de protecție și a materialelor sanitare, care
există doar în comunicatele conducerii.
În Uniunea Europeană, organizațiile internaționale
la care FAIR-MediaSind este afiliată cu drepturi depline – Federația
Internațională a Jurnaliștilor, Federația Internațională a Muzicienilor,
Federația Internațională a Actorilor, UNI Global Media, Federația Europeană a
Jurnaliștilor (FEJ) - au solicitat Comisiei Europene și Parlamentului European
să întreprindă acțiuni rapide, direcționate și coordonate în sprijinul tuturor
lucrătorilor - personal, freelanceri și angajați independenți - și companii, ca
răspuns la impactul social și economic devastator al crizei globale COVID-19
asupra sectorului mass-media:
COVID-19 creează o represiune globală asupra
libertății presei. În fața acestei pandemii, cetățenii europeni au nevoie de
jurnaliști profesioniști, securizați economic, mai mult ca niciodată. UE ar
trebui să susțină și să încurajeze statele membre să ia măsuri în acest sens.
„Ne-am
întâlnit cu vicepreședintele Comisiei Europene, Věra Jourová și am rugat-o să
considere sectorul mass-media drept unul vital. Presa poate salva vieți.
Mass-media, însă, are nevoie de sprijinul guvernelor, al organizațiilor
interguvernamentale internaționale și regionale, de suportul organismelor de
finanțare a mass-media pentru implementarea
măsurilor excepționale ce se impun acum ”, a declarat președintele
Federației Europene a Jurnaliștilor, Mogens Blicher Bjerregård.
„În loc de reduceri de impozite pe profit sau
reduceri de asigurări sociale și răscumpărare de acțiuni, EFJ cere măsuri
specifice care să pună mai mulți reporteri pe teren”, a adăugat Renate
Schroeder, directorul Federației Europene a Jurnaliștilor.
Planurile
de susținere a mass- media din UE și din țările membre ar trebui să include
următoarele măsuri:
Creșterea finanțării naționale pentru mass-media și
cultura publice;
Asistență financiară directă pentru redacțiile de
știri (subvenții directe, de urgență pentru finanțarea locurilor de muncă din
redacțiile centrale și locale; amânarea rambursării creditelor companiilor
media, fără perceperea de dobândă; acordarea de credite pentru susținerea
salariilor personalului din presă; creșterea ponderii publicității publice sau
guvernamentale în presa locală ...). Subvențiile vor fi distribuite de un organism
independent, luând în considerare criterii obiective (protejarea locurilor de
muncă ale jurnaliștilor, scăderea demonstrată a veniturilor din publicitate,
companie media locală independentă pe cale de dispariție ...);
Acordarea de fonduri UE și Naționale pentru a
sprijini noi abordări în ceea ce privește publicarea de știri, în special la
nivel local sau comunitar. Acordarea de
subvenții, printr-un nou organism independent, pentru a sprijini jurnalismul
independent, bazat pe comunitate, adoptând soluții inovative în demersurile
jurnalistice. Aceste fonduri ar putea fi susținute printr-o taxă (2%) pe
publicitatea de pe platformele online.
De asemenea,
cerințele Federației Internaționale a Actorilor (FIA) și a sectorului
mass-media, divertisment și arte din cadrul UNI Global Union (UNI-MEI) pentru a
sprijini sustenabilitatea economică a sectorului creativ, sunt următoarele:
Pachete de ajutor economic și stimulare direcționate
și adaptate nevoilor și practicilor specifice ale sectorului.
Norme temporare și non-restrictive care trebuie să
vizeze ajutorul de stat trebuie puse în aplicare în mod rapid. Relaxarea
măsurilor fiscale în timpul crizei, pentru a ușura presiunile asupra
companiilor și asupra lucrătorilor.
Plata contribuțiilor de securitate socială ale
angajatorilor trebuie amânată acolo unde este necesar.
Organismele de finanțare trebuie să-și adaptează
regulile, pentru a oferi cel mai bun sprijin posibil proiectelor întrerupte și
pentru a oferi flexibilitate în ceea ce privește aplicațiile de proiect.
Subvențiile directe trebuie acordate pentru a ajuta
la acoperirea costurilor fixe imediate, inclusiv a forței de muncă. Subvențiile
ar trebui să fie preferate împrumuturilor.
Împreună cu
FIA și UNI-MEI, EFJ, FAIR-MediaSind solicită, de asemenea, Uniunii Europene și
guvernelor naționale să sprijine salariații și lucrătorii independenți. Este
posibil ca mulți dintre aceștia să nu aibă suficiente resurse pentru a rezista
în timpul acestei crize și s-ar putea confrunta cu o situație critică. De aceea
facem următoarele recomandări:
Toți lucrătorii din sectorul nostru, inclusiv
independenții și angajații independenți, să fie, în egală măsură, cuprinși în
pachetele de asistență economică și socială, direcționate către sectorul
cultură și mass-media, pentru a putea conserva potențialul forței de muncă și
competențele angajaților.
Protejarea angajaților prin izolarea la domiciliu,
nu trebuie făcută în detrimentul drepturilor lor de concediu acumulate.
Accesul la ajutoarele sociale și la concedii
medicale plătite este garantat fără restricții în perioadele de așteptare
pentru toți lucrătorii.
Accesul la ajutoarele de șomaj trebuie extins pentru
a rezista la eventualele efecte prelungite ale crizei.
În cazul în care, în continuare, guvernanții vor
arăta aceeași lipsă de respect pentru lucrătorii din Cultură și Mass-Media,
Federația FAIR-MediaSind va organiza acțiuni de protest specifice, mai ales în
perioada viitoarelor campanii electorale, când apetitul politicienilor pentru
publicitate și voturi crește la cote maxime!
Federația
Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind
Biroul
Executiv Permanent
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu