Poesis - Anca GOJA

Foto: Lucian GOJA Sfârşit incert nu durerea e iadul ci faptul de a nu şti când se va sfârşi ca şi cum ai traversa o mlaştină înşelătoare mai întâi râzi de ea cu poftă o persiflezi nu ar trebui să se pună ea cu tine săraca apoi devii serios începi să îţi aminteşti de vremurile bune regreţi confortul de altădată dar tot tu te îmbărbătezi şi îţi spui: nu m-a făcut pe mine o mlaştină pe urmă zilele se scurg tot mai lent mersul e tot mai obositor nu mai vezi rostul înaintării vrei să te dai bătut atunci observi poarta pe care scrie cu litere de fier forjat lăsaţi orice speranţă, voi cei care intraţi nu durerea e iadul ci faptul de a nu şti când mă voi vindeca când voi putea să mă bucur din nou de lucrurile mici de scârţâitul paginii între degete atunci când ajung la ultimul rând de mângâierea ghemului de blană care îmi toarce fără griji în braţe de gustul propriei vulnerabilităţi atunci când mă plimb goală prin casă de plăcerea de a caligrafia literele k şi q de privirea ta atunci când eşti sigur de dragostea mea de atingerea polenului de păpădie pe vârful nasului de filmele urmărite fără sonor ca să îmi pot lăsa gândurile libere de frumuseţea rece a unor locuri din care primesc fotografii în timp ce fac plimbări regulate din dormitor în bucătărie de vocea mamei care îmi spune să am grijă de mine piese de puzzle găsite într-o cutie abandonată demult pe care nimeni nu mai ştie cum să le potrivească şi peste toate gândul că nu îţi voi putea dedica nicio carte.