joi, 9 aprilie 2020

Poesis - Anca GOJA






                               Foto: Lucian GOJA


nu durerea e iadul ci faptul de a nu şti când se va sfârşi

ca şi cum ai traversa o mlaştină înşelătoare

mai întâi râzi de ea cu poftă o persiflezi

nu ar trebui să se pună ea cu tine săraca

apoi devii serios începi să îţi aminteşti de vremurile bune

regreţi confortul de altădată dar tot tu

te îmbărbătezi şi îţi spui: nu m-a făcut pe mine o mlaştină

pe urmă zilele se scurg tot mai lent mersul e tot mai obositor

nu mai vezi rostul înaintării vrei să te dai bătut

atunci observi poarta pe care scrie cu litere de fier forjat

lăsaţi orice speranţă, voi cei care intraţi

nu durerea e iadul ci faptul de a nu şti când mă voi vindeca

când voi putea să mă bucur din nou de lucrurile mici

de scârţâitul paginii între degete atunci când ajung la ultimul rând

de mângâierea ghemului de blană care îmi toarce fără griji în braţe

de gustul propriei vulnerabilităţi atunci când mă plimb goală prin casă

de plăcerea de a caligrafia literele k şi q

de privirea ta atunci când eşti sigur de dragostea mea

de atingerea polenului de păpădie pe vârful nasului

de filmele urmărite fără sonor ca să îmi pot lăsa gândurile libere

de frumuseţea rece a unor locuri din care primesc fotografii

în timp ce fac plimbări regulate din dormitor în bucătărie

de vocea mamei care îmi spune să am grijă de mine

piese de puzzle găsite într-o cutie abandonată demult

pe care nimeni nu mai ştie cum să le potrivească

şi peste toate gândul

că nu îţi voi putea dedica nicio carte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu