Mi-a atras atenţia lucrarea „100 de sfaturi pentru tinerii miri” a autorilor Vasile Bele şi Gheorghe Ursan, Editura „Maestro Tip” prin faptul că poate fi un bun ghid pentru tinerii căsătoriţi. De altfel, cartea le-am împrumutat-o şi celor doi băieţi ai mei, tocmai buni de însurătoare.
În prefaţa semnată de cei doi autori aflăm scopul
pentru care au scris această carte: „Considerăm că toate acestea îşi vor găsi
rost dar şi tâlc ori înţelegere mai profundă, doar după ce va trece o anumită
perioadă din viaţa de familie...perioadă, critică, de-altfel, am mai adăuga! O
perioadă în care încă, proaspeţii soţi, se modelează, încearcă să fie înţeleşi
şi să se înţeleagă mult mai bine decât până în clipa prezentă”.
Iată câteva sfaturi pentru miri, sfaturi utile
pentru a avea cu adevărat o „casă de piatră”, o familie întemeiată pe
percepţiile creştine:
·
Înţelegerea – să vă fie model şi
călăuză;
·
Dacă în casa dumneavoastră va exista
înţelegere – desigur va exista şi respect, şi iubire, şi demnitate, şi bucurie;
·
Acolo unde este sau există iubire nu
este loc pentru ură şi minciună, pentru ceartă sau certuri şi nemernicii;
·
Împăcarea şi liniştea sufletească vin
tot din dragoste;
·
Dacă unul dintre dumneavoastră va cădea
în necaz sau supărare, celălalt îi va sări în ajutor, pentru că este nedrept,
atunci când doi oameni se iubesc, să sufere doar unul, să fie necăjit doar
unul, să fie supărat doar unul;
·
Dacă supărarea ori necazul vor fi prea
mari şi vă vor doborî, să nu uitaţi că, pe vecie, aveţi alături de
dumneavoastră – părinţii spirituali, naşii;
·
Voi, mire şi mireasă, faptic, sunteţi
doi – bărbat şi femeie – dar să nu uitaţi niciodată că „sunteţi un singur
trup”, o singură voinţă, un singur crez;
·
Să nu ajungeţi să vă urâţi vreodată,
căci nu asta este voinţa lui Dumnezeu;
·
Nu lăsaţi firul dragostei să se rupă;
·
Nu fac bine unei căsnicii – nici
orgoliul, nici încăpăţânarea, nici suspiciunea, astea, denotă, lipsa de
încredere;
·
Faceţi-vă părinţii fericiţi;
·
Să nu încetaţi a vă iubi;
·
Când vrei, şi iubeşti, îl tragi pe cel
de lângă tine, spre tine, îl apropii;
·
În viaţă, nu-i răspundeţi duşmanului şi
furiei lui cu duşmănie sau furie;
·
Nu lăsaţi să intre între dumneavoastră,
nimeni şi nimic;
·
Între toate grijile vieţii să nu uitaţi
rugăciunea, biserica şi nu-l uitaţi pe Dumnezeu;
·
Priviţi doar partea frumoasă a vieţii şi
nu vă lăsaţi ispitelor, orgoliului sau încăpăţânărilor;
·
Căutaţi în viaţă verticalitatea vorbelor
şi-a faptelor, căutaţi simplitatea vorbelor dar şi sinceritatea lor;
·
Trăind în corectitudine şi cinste
primi-veţi de-a lungul vieţii cinste, respect şi omenie;
·
Mi-ar place să cred că fericirea care v-a
cuprins azi, sau în care trăiţi azi, va dura o veşnicie;
·
Azi, aţi fost, şi încă sunteţi, personaje
de basm – mirele, Împărat sau Prinţ, mireasa – Prinţesă sau Zână;
·
Zâmbind şti-veţi să trăiţi în iubire.
Iubind trăi-veţi mereu în zâmbet, mereu cu zâmbetul pe buze;
·
Cât de frumoasă ţi se pare viaţa atunci
când iubeşti, atunci când zâmbeşti;
·
Să apăraţi ceea ce, azi, cu
binecuvântarea lui Dumnezeu, aţi dobândit;
·
Să nu uitaţi că în drumul vieţii
dumneavoastră vă puteţi întâlni şi cu amar, cu supărare, cu nereuşite, ori cu
boală;
·
Nu vă complicaţi în amănunte, din
contră, iubiţi lucrurile simple, clare, elegante şi frumos spuse;
·
Să ştiţi să urcaţi şi să ştiţi să
coborâţi pe scara de valori morale;
·
Înţelegeţi-vă unul cu celălalt, căci
asta este şi voinţa lui Dumnezeu;
·
Faceţi asfel încât, să fie împlinită
rugăciunea „creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul!”;
·
Dragostea este unul dintre simbolurile
eternităţii;
·
În clipa cea mai grea din viaţa
dumneavoastră să plângeţi – de fericire!
·
Dacă în lume poţi orice să cumperi cu
bani...singurul lucru ce nu-l poţi cumpăra pe bani şi cu bani este sănătatea.
Să fiţi sănătoşi şi frumoşi!
·
Vă doresc să aveţi parte de cuvinte
calde în serile lungi şi reci;
·
Vă doresc toate cele bune ale vieţii;
·
Izvorul minţii voastre să nu fie
tulburat niciodată;
·
Vă sfătuiesc din două priviri să fiţi
una singură;
·
M-aş bucura dacă finii ar fi mereu de
cinste naşilor, tot aşa cum naşii, trebuie, moral, să fie o mândrie în faţa
finilor;
·
Respingeţi urâtul de lângă
dumneavoastră;
·
În loc de concluzie – iubiţi-vă,
bucuraţi-vă, zâmbiţi-vă, fericiţi-vă, înţelegeţi-vă, sărutaţi-vă, mângâiaţi-vă,
stimaţi-vă, respectaţi-vă, ajutaţi-vă, apăraţi-vă, susţineţi-vă. Unul pentru
celălalt sunteţi un dar.
Am spicuit, subiectiv fiind ca
orice muritor, câteva sfaturi şi idei din cele 100 de sfaturi scrise, cu inima
şi sufletul pentru tinerii care pornesc împreună pe drumul vieţii, de cei doi
autori: Vasile Bele şi Gheorghe Ursan, adică naş şi fin în acelaşi timp!
Se observă experienţa de staroste
la nunţi, pe tot cuprinsul Maramureşului dar şi în judeţele limitrofe, a
poetului Vasile Bele cât şi sufletul mare al celor doi. La reuşita cărţii şi-au
adus contribuţia Cristina Erica Bele şi Ramona Ursan, soţiile celor doi, aşa
încăt putem spune, cu mâna pe inimă că aceasta carte-ghid a fost scrisă cu
multă, multă dragoste!
Gelu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu