Autori, cărți, creații și publicații – o efervescentă literatură țesută în straturile României de azi

                          

 

Parcurg fișierul unui volum antologic masiv, al doilea dintr-o serie de patru, cumva atipic, mai mult decât o antologie în accepția obișnuită a termenului și altceva decât o simplă culegere de autori și de texte. Tomul este alcătuit din recenziile, prezentările și aserțiunile antologatorilor, și inițiatori ai proiectului editorial și, evident, din câte un număr de cre­ații extrase din volumele tipărite, sau în curs de tipărire, ale celor 25 de autori ce fac bogatul conți­­nu­t al paginilor. Între criteriile de alcătuire a prezentului volum II, precedat de întâiul, și mai bogat, aflăm din cuvântul preli­mi­nar: participanții la proiect sunt cei cu recenzii de carte scrise de Vasile Bele, inițiatorul pro­iec­tului; înscri­erea se face în ordine alfabetică pentru a evita discuțiile și, zic eu, micile aroganțe; un alt criteriu este prompti­tudinea înscri­e­rii și altele. Cuvintele introductive aparțin celor trei coordo­natori de proiect, Vasile Bele. Gelu Dragoș și Nelu Danci. Dacă Vasile Bele prezintă, cum e firesc, cerințele, datele și etapele de lucru, Gelu Dragoș comentează cir­cum­stanțele alcătuirii volumului și consecințele acestei asumări: „Demersul nostru literar dorește să fie și o mică reparație morală în absența activității cenaclurilor băimărene”. El e convins că „cei cuprinși în volum” le vor mulțumi coordonatorilor, iar ceilalți „ne vor invidia și bârfi…”. Nelu Danci realizează o sinteză lămuritoare a autorilor și a volu­melor incluse.

         Abundentă materie literară! ‒ prodigioasă, expansivă și îndrăzneață, ca un pământ fertil din care izbucnesc irepresibil formele vieții,  ca valurile unei mări în flux continuu este impre­sia, la prima răsfoire a tomului. Brusc îmi vin în minte versurile lui Nichita Stănescu în care exprima metaforic proteismul unei lumi pline de  talent, disponibile și creatoare, pe când generația sa, șai­ze­­­cistă, se afla la începuturile expansiunii ei literare, prin anii ’60: „E o fertilitate nemaipo­me­nită/în pământ, în pie­tre, în sche­lării,/Umbra, de mi-aș ține-o doar o clipă înclinată,/s-ar umple de ferigi, de bălării…” (Sunt un om viu). Se întrezărea etapa neomodernistă a liricii românești, i se au­zea zumzetul, debutau tinerii ce o vor reprezenta, era o febrilitate și o fertilitate literară uimitoare.

       O efervescență cultural-literară și livrescă se produce și azi, indiciile ei fiind impli­cit paginile volumului de față, publicațiile tipărite și online, și multele cărți ce se publică și stau pe rafturile librăriilor. Un tărâm fertil în care țâșnesc, răsar, dau muguri și ramuri, cresc și se afirmă – ce?  Poezie, tărâ­muri imaginare, poeme diverse, aserțiuni și articole cu caracter documentar, cărți, publicații și mani­festări. Vorbim, cred, de un fenomen specific vremii noastre, ori poate specific țării și societății noas­tre și, proba­bil, etapei de pandemie pe care o traversăm, cu inter­dic­ția întâlnirilor, a cenaclu­rilor, a lansă­rilor de cărți, a conferințelor publice și a dezba­terilor, specta­colelor sau a unor festivaluri ce includeau și manifestări livrești și literare. Nu vreau să spun și să cred că nu se citește și nu se învață destul azi. Dar știu că tăcerile și restricțiile, îndepărtările și distanțările de tot felul devin, în chip paradoxal, mai fertile decât libertatea persoanelor de a-și clama senti­men­tele și stările. Iar scrisul este o descătușare. Prin anii 70, autorii cenaclului Nord își titrau un prim volum antologic Semnal, un altul Nord statornic, altul Semn că nu cunoaștem eclipsa. Un semnal, ori un far veritabil pare a fi și acest volum care indică ce activități culturale și livrești se petrec în câmpul societății românești în vremuri de criză, ce tip de literatură se scrie și se tipărește.

       Antologie de texte, Recenzii de cărți – Personalități ale literaturii române contempo­ra­ne. Sincerus Verba este titlul descriptiv al antologiei în discuție. Cu o consecvență și o frenezie lăudabile și cumva contami­nante, Vasile Bele, inițiator de proiect, notează în paginile preli­minare fiecare pas sau punct atins în realizarea acestuia. Aflăm reacția sa de bucurie la ofertele autorilor ce se implică în această construcție. Astfel antologia devine nu doar una de autori și de creații extrase din cărțile lor, ci și un transcript al modului cum se naște cartea. E lăudabil să te bucuri că prietenii tăi scriu poeme, publică volume, comunică unii cu alții și își transmit reacțiile favorabile privitoare la ceea ce fac. Ex nihilo nihil, spune un dicton latin iar cărțile nu se nasc nici ele pe un teren viran, nu răsar din nimic. Dincolo de texte și de temele lor, există o efeverscență, există bărbați și femei din România, care scriu poezie și proză, publică volume, își trăiesc creațiile cu conștiința unei misiuni împlinite sub formă de cărți. Există întâlniri și manifestări de grup, festinuri culturale la care acești oameni participă și le orga­ni­zează – tabere literare, la Sulina, la Săcele, la Constanța, la Sinaia și în alte locuri. Ast­fel, dincolo de cărți, antologii și publicații, sunt lecturi de poezie, dezbateri și colaborări, motivaționale.

          Ce și-au propus inițiatorii antologiei? Să condenseze în paginile mai multor volume cărțile tipărite sau în curs de tipărire ale autorilor care vor răspunde cât mai prompt la strigarea lor, prieteni de pe cuprinsul țării, unii aflați și înafară, prin Spania, Italia, Franța, dispuși să participe la proiect. Ca puncte de start sunt cuvin­tele preliminare lămuritoare. Fiecare din cei 25 de autori din volum e precedat de o recenzie a lui Vasile Bele. Astfel antologia este inclusiv una a recenziilor, un veritabil repertoár critic, indicând reacția la cărți, tonusul, modul și nivelul de receptare al recenzentului, em­patic, critic, informativ și documentat. Pilduitor comportament ‒ a citi cărți, a le rencenza, încura­jând autorii și bucurându-te lao­lal­tă cu ei și cu cititorii de aventurile lor imaginare sau reale, de senti­men­tele și ideile expuse în pagini.

Indiferent cum e receptat acest demers în ochii literaților sau ai amatorilor, ai criticilor exigenți ori ai confraților îngăduitori, el este mai mult decât un simptom, este un fenomen masiv și activ, ce se petrece în câmpul societății româ­nești într-un strat social anume, ca expresie a unei energii socio-culturale ce se consumă mai mult sau mai puțin vizibil, ostentativ sau, dimpotrivă, discret, prin orașele țării, mici sau mari, în provincie sau în centre universitare, în grupuri de amici și colaboratori cu standarde culturale asemănătoare. Fenomenul e taxat diferit ‒ exigent și critic de unii specialiști, îngăduitor de alții, sau detașat și indife­rent de alții. Recunoscută sau nu în mod oficial, acceptată, ori contestată în varii moduri, modernă și novatoare, în linie tradiționalistă ori chiar folclorică uneori, acest tip de literatură este dependentă de fundalul social, de feluritele lui stratificări, categorii și elite, este produsul lor.

         O numeroasă categorie socială, școlită peste nivel mediu, ori cel puțin mediu, aflată în serviciile diferitor profesii și domenii, sau eliberată de ele prin pensionare, se îndeletnicește azi cu scrisul de cărți de poezie, de proză, memorii, amintiri, reflecții, monografii etc. Cine sunt acești autori? Cetățeni instruiți care au prestat cu brio în carierele lor – în educație, alții în oastea țării, în instituții de control, la catedră, la vreun birou, la cultură, la o bibliotecă, sau oriunde în câmpul existenței soci­ale care pretindea școală, știință de carte, educație peste nivel mediu. Profesori, învățători, rezerviști, rapsozi, foști sau actuali funcționari de varii categorii, de ce scriu ei? Câteva motive: pentru că dispun de un anumit grad de cultură, de abilități, de lecturi, de timp și de un anumit confort care le permite această îndelet­nicire, sau delectare pentru unii. Răspunsul ar impune un studiu sociologic și psiho-mentalitar, treabă de sociolog. Nu vreun interes pecuniar îi animă ca autori (în România timpurilor postmoderne nu se poate trăi din scris) și poate nici chiar elanul de-a contribui la patrimoniul culturii române. E posibil ca plăcerea jocului scriitoricesc, a expresiei cât mai perfecte, bucuria de a-și comunica adevărurile și experiențele de cunoaștere, și abilitatea de-a expune subiecte în forme cât mai relevante, să le motiveze preocuparea.

        O altă motivație ar putea fi tipologia socio-profesională a autorilor – inși diferențiați prin profe­siile și activitățile lor, directori, mentori, coordonatori, conducători a diferite structuri sociale, școli, clase, grupuri, departamente profesionale. Activitatea ar putea ține și de un specific sufletesc și socio-cultu­ral românesc. O înclinație nativă, o genă carpa­tină, colinară și vegetal-miori­tică, de picior de plai, gură de rai, invită la reverie literară, la confesiune lirică, la ma­ni­festarea unui impuls de cunoaștere, bucuria de-a fi și de-a avea un mesaj pentru ceilalți. Se scrie abundent, divers, sau mono­­cord, se publică volume, se iscă reacții iar în acest tărâm fertil, dăm, precum în volumul de față, peste creații bune, peste scânteieri de adevărate talente.

        Pe lângă cele de mai sus, trei răspunsuri subtile la întrebarea de ce scriu poeții? se află tot în versurile lui Nichita Stănescu. Ele sunt: 1. Conștientiarea diferenței între eu și lume, între sine și alții: „Mă cutre­mură diferenţa dintre mine/şi firul ierbii,/dintre mine şi lei,/dintre mine şi/insulele de lumină ale stelelor./Dintre mine şi numere,/bunăoară, între mine şi 2, între mine şi 3”(Idem). 2. Al doilea este luarea în serios a sinelui, și a lumii care îl conține, a adevărurilor și aventurilor experimentate în lungul timpului. Versurile îl justifică pe însuși Nichita Stănescu dar și pe orice alt creator: „Am şi-un  defect un păcat:/iau în serios iarba,/iau în serios leii,/mişcă­ri­le aproape perfecte ale cerului”. 3. Al treilea motiv, sursă de cunoaștere și de creație, este suferința, circum­stanțele și experiențele dure­roase prin care trece eul în timp:„Şi-o rană întâmplătoare la mână/mă face să văd prin ea,/ca printr-un ochean,/durerile lumii, războaiele”(Idem). Așadar, diferen­­țiere, participare (luare-n serios), sufe­rință, sau: a lua act de tine, a cunoaște sinele și lumea, a experi­menta și, în cele din urmă, a crea. Putem vorbi, evident, și de un fel de bova­rism, ce motivează creația, iscat de mediile sociale, uneori terne, fără receptivitate, ori, dimpotrivă, prea febrile dar fără înțelegere adecvată la mesajele și standardele litera­turii. O explicație ar putea fi și un spleen speci­fic vremii noastre. Unii scriu din narcisism, alții dintr-un năduf eLiberator, unii din melancolie, alții dintr-o revanșă cu ceea nu poate fi învins ‒ timpul, desti­nul, trecutul – și așa mai departe. Întotdeauna a existat un impuls motivațional pentru scriitori, un mal du siècle la romantici, spleen-ul la simboliști, iar postmodernitatea își are, și ea, răuri-le specifice. Când motivele scrisului sunt unele dintre cele enumerate aici, absolut nimeni nu-l poate contesta pe creator, scrisul îi este atunci profund motivat.

          Pe cât de substanțial și divers ca tonalitate, textualizare și gen, ca tematici arborate, volumul conține 25 de autori în extrase de poeme sau fragmente epice, preliminate de recenziile lui Vasile Bele, de care au beneficiat cărțile și autorii. În listă se află nume cunoscute, unele confirmate de cărțile lor, altele mai noi, în etapa afirmării. Gavril Babiciu deschide antologia cu volumul Șișești – vatră străbună, vol VII, cu „studii, arti­cole, opinii" ale unor autori documentați vizând istoria, teritoriul și „mejdele” comunei făcu­te célèbre, cu peste un secol în urmă, de preotul greco-catolic, parlamen­tarul și memo­randistul Vasile Lucaciu. Lăudabil gestul urmașilor de-a promova numele ilustrului tribun al români­lor. Seria acestei documentări și manifestarea cultural-literară de lansare sunt coordonate de Gavril Babiciu încă din 2002. Mioara Baciu e prezentă cu două volume lirice, ,,Pe potecile gândului (Sui sentieri del pensiero) în notă intelectu­alizată, cu poezie contem­plativă ce dă nota elevată antologiei, și cu volumul Raze de gând. Nicolae Bălțescu vine de peste Prut cu o lirică în tonalitate mis­ti­că, despre condiția ființei în lume, destinată căutării și cunoașterii. „Purtăm din facere imboldul revenirii e volumul, prefațat de Gelu Dragoș, iar un emoți­onant text narativ o evocă pe poeta Leonida Lari al cărei frate este autorul. Un volum aparte, un proiect liric scris în duet, Eu, mire de rouă – tu, mireasă de lacrimi, aparține lui Vasile Bele și Florentinei Danu, și beneficiază de 3-4 cronici pe bună dreptate elogioase. Volumul conține 84 de poeme de iubire, marcate de gingășie florală, diafană, cu mult alb, evocând pe ambele voci lirice emoția și starea nupțială a sufletelor candide.

       Vasile Bele prezintă câteva narațiuni fabuloase pe tema cunoscutei sărbători populare, laice, Dragobetele, în care fructifică mitul eminescian al Dochiei și al iubirii imposibile. Bine plasate aici legendele, alături sau în continuarea volumului liric cu temă nupțială și erotică. Mariana Bendou, cu volumul Poeto-terapie, recenzat de Vasile Bele, reprezintă liric experiențe sufletești de căutare, de iubire, de tânguire și singură­tate. Viorel Birtu Pîrăianu - un volum cu titlu metaforic Aripi de nisip,  –  scrie o poezie în tonalitate sumbră, despre singurătatea și deruta eului în peisajul lumii actuale, iar Emil I. Bozga, din Spania, e prezent cu extrase din volumul Pierdut printre gânduri. El tresaltă de dorul meleagurilor natale într-o lirică ce oscilează între ritmul și versul clasic și expresia lapidară, modernă, simplă. Tonalitatea lui e melo­di­oasă și jucăușă, bine strunită. Grigoraș Ciocan și Nelu Danci scriu poeme la limita cu versul folcloric, încă nedes­prinse net de lim­bajul, viziunea și de melodicitatea populară, îmbinând cântecul de dragoste cu anec­dota rurală, cu mân­druțe și iubiri pastorale prin peisaje rustice. Gelu Dragoș e prezent de-a lungul volumului cu mai multe comentarii la volumele confraților, primul vizând chiar alcătuirea prezentului volum. El comentează cele 100 de sfaturi pentru tinerii căsătoriți ale lui lui Vasile Bele și alte câteva cărți. Privirea sa critică scrutează cu seriozitate lumea din texte, forma, valoarea și elemen­tele de noutate aduse. El e atent la contextele în care se scriu textele și se alcătuiesc volumele. Vasile Bele sesizează tematicile, stările, sentiment­ele, forma și esența creați­ilor, dar și personalitatea autorilor, reacționând tonic și entuziast. Spirit deschis, sincer și generos în aprecieri, el sprijină, coordonează și dinamizează apariția antologiei și coagulează cercul autorilor din țară îndeletniciți cu poezia sau cu alte scrieri. Este, cred, argintul viu al manifestărilor literare de grup. El în fond promovează la nivel de țară și înafară, probabil, multitudinea de texte și de autori prin alcătuirea și publicarea antologiei. Volumul conține și monografia unei localități vâlcene realizată de Zenovia Zamfir împre­ună cu Maria și Constantin Catană, textele unei debutante, Elvira Răceală, mai multe pertinente comentarii la cărți și autori, scrise de Olimpia Mureșan, câteva discursuri funerare, scrise și probabil și rostite, la stingerea lui Ion Voicu, poe­tul decedat anul trecut, referințe la cenacluri și reviste din zonă și din țară, despre Liga Scrii­torilor, revistele Freamăt, Moldova literară etc. Tomul se încheie cu un comentariu la volumul cu frumosul titlu patetic, Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!, al Deliei Muntean.

       Poezia antologată este bogată și diversă, de la versul folcloric ce prelun­gește în actualitate acest tip de creație prin versurile lui Gr. Ciocan, Nelu Danci, prin textele despre Dragobete ale lui Vasile Bele, colindele tradiționale citate și textele Mariței Grigor, până la tipul de poezie modernă de actualitate. Contemplativă, erotică, sau ceremonioasă și nostalgică, indicând sensibi­litate, talent, stări emina­mente poetice și o simplitate a enunțului specifică poeziei autentice gă­sim la: Mioara Baciu, Valer Popean, Ionel Sima, Emil Bozga, Liliana Roibu, V.B. Pîrăianu, Floren­tina Danu. Proze fabuloase sau de tip memorialistic, amintiri și evocări ale unui timp doar astfel posibil de recuperat, scriu Angela Dumbravă, Florentina Danu iar texte documentare Zenovia Zamfir, Gavril Babiciu și colaboratorii lor. Prezenți în volum sunt și: Lăcrămioara Elefteriu; Camelia Florescu; Paulina Georgescu; Ioan Meteș-Morar Chelințanu; Vasilica Mitrea; Olimpia Mureșan; Nastasica Popa și alții pe care spațiul și contextul nu-mi permit să-i comentez aici, acum.

          Volumul  îl supune pe cititorul invitat la opinie unui exercițiu deloc simplu, prin multitudi­nea de autori, varietatea de texte, stiluri și teme, de genuri practicate, de la comentariul critic de sem­na­­­­lare la proză, la o lirică în toată gama, tradițională și folclorică, abstractă, mo­der­nă, postmodernă. Lectura impu­ne operațiuni ca: informarea, decan­tarea, compa­ra­rea și apreci­erea. Lectura atentă scoate la suprafață autori definiți de sensibilitate, talent, relevantă pale­tă tematică, ima­gi­nație efervescentă și abilă strunire a versului și a mijloacelor poetice. Și peste toate aces­tea, flerul sau un bun-simț a ceea ce este starea și comunicarea poetică. Orice antologie își are și riscurile ei, luminile și umbrele, pentru autorii din pagini. Poeții de notorietate își estompează într-o anumită măsură conturul, valoarea și rezonanța lirică în multitudinea de pagini, în varietatea de creații, în puzderia de autori, ei se pierd în mulțime. Cei în căutare de notorietate capătă însă o anumită luminozitate alături de nume de rezo­nanță. Câștigul este că unii autori impun, oferă modele, stil, sugestii, iar alții capătă anvergură, și astfel se creează literatura bună prin contaminare, sau prin imitație, cum demonstra  Eugen Lovinescu.

            În rest: inter-cunoaș­tere, amiciție, fantezie, reverberație și efervescentă rezonanță interumană pe filieră literară și poetică. Nu uităm că literatura bună se face la masa de scris, în singu­ră­tate, cu efort de strunire a ideilor ce „bat la porțile gândirii”, cerând imperios „intrare-n lume”, cerând să înflo­rească în cuvintele poemului decise de poet. Aceasta, pentru că dincolo de sentimente și stări, ideile sunt duhul poeziei, ele îi dau puterea de-a înfrunta timpul.                                                                                                              

 

 dr. Terezia Filip