În luna aprilie urmează să aibă loc congresul PNL.
Ocazie potrivită pentru o dezbatere despre trecutul, prezentul şi viitorul
partidului. Ca de fiecare dată, în faţa alegerilor interne, PNL a oferit
surprize majore. Nu a existat lider care să nu fie contestat. Primul preşedinte
de după 1989, Radu Câmpeanu, a fost contestat şi obligat să abdice.
Valeriu Stoica i-a pus pe tavă partidul lui Theodor
Stolojan. Călin Popescu Tăriceanu a pierdut şefia PNL în faţa lui Crin
Antonescu. Printre marii susţinători se afla Ludovic Orban. Supărat, Tăriceanu
şi-a făcut propriul lui partid, pretinzând că ALDE este adevăratul partid
liberal care urmează linia Brătienilor. Desigur, şi Radu Câmpeanu şi-a fondat
propriul partid, PNL-Câmpeanu.
Crin Antonescu a pierdut conducerea partidului în
favoarea lui Klaus Iohannis. Printre cei care au pus umărul la căderea lui
Antonescu s-a aflat, desigur, şi Ludovic Orban.
Pe scurt, actualul lider, contestat de o serie de
organizaţii judeţene, a fost mereu în mijlocul grupurilor de conspiratori care
au manevrat alegerile preşedinţilor PNL. Acum lui Ludovic Orban i se răspunde
cu aceeaşi monedă.
Privind în urmă, se poate trage concluzia că în PNL
întotdeauna a învins grupul de nemulţumiţi. De câte ori a fost pusă la îndoială
capacitatea preşedintelui de a conduce partidul acesta a fost demis. Unii au
rămas alături de partid, alţii şi-au făcut propriile partide pentru a se
răzbuna. ALDE a fost cea mai eficientă disidenţă, contribuind decisiv la
menţinerea la guvernare a PSD-ului timp îndelungat. Valeriu Stoica, deşi
marginalizat, a rămas fidel PNL-ului, de altfel, el fiind unul dintre puţinii
ideologi autentici ai liberalismului românesc.
La o primă privire, în PNL a izbucnit o simplă luptă
pentru putere între Rareş Bogdan şi Ludovic Orban. Spre deosebire de alte
insurecţii din PNL, de data aceasta se vorbeşte despre două direcţii
ideologice. Considerat conservator, Ludovic Orban ar reprezenta vechiul, în timp
ce Rareş Bogdan ar aduna în jurul lui reformiştii, susţinătorii spiritului
liberal în politică şi economie.
Ludovic Orban vine din zorii democraţiei româneşti.
Este, cum s-ar spune, printre ultimii mohicani. Are o vastă experienţă, atât în
prim-planul vieţii politice, cât şi în culise. A rezistat tuturor furtunilor
din partid, de fiecare dată aflându-se în tabăra învingătorilor.
Ca om politic a dat dovadă de abilităţi ieşite din
comun. Ca administrator sunt multe lucruri care pot fi puse în discuţie. Are multe
calităţi, însă i se poate reproşa faptul că, în calitate de prim ministru, nu
s-a dovedit un reformator. Structural, mai degrabă, este un conservator.
Necazul este că nu prea ai ce conserva. În cei 30 de ani de viaţă democratică,
din păcate nu s-au acumulat prea multe valori de dreapta şi de stânga, care
merită să fie conservate.
Lucrurile s-au cam făcut pe jumătate şi de guvernele
de stânga şi de guvernele de dreapta. Orientându-se după deviza „corb la corb
nu scoate ochii”, nu de puţine ori partidele au trecut peste ideologii şi
doctrine şi şi-au dat mâna.
După 30 de ani se poate aprecia că principalele
partide politice mai degrabă şi-au împărţit în mod egal corupţii decât
sacrificiile pentru binele general. Ideologiile au devenit un amalgam, un amestec
de populisme de stânga şi de dreapta care dau bine la electorat. Doctrinele
sunt considerate simple mofturi. Iată, ultimele două formaţiuni politice
intrate în mod triumfător în parlament, USR şi AUR, se şi laudă că sunt dincolo
de orice ideologie şi ignoră cu superioritate doctrinele politice.
Ce va urma? Ca întotdeauna, în orice partid se face
un recurs la metodă. Aşa cum a fost răsturnat de la putere fostul lider, aşa
este răsturnat şi urmaşul lui. Întrebarea este însă când se va întâmpla acest
lucru. Deocamdată pare să fie doar o primă mişcare a unui grup dizident, care
încă nu pare să aibă forţa de a da peste cap un partid cu structuri puternice
cum este PNL-ul lui Orban şi Iohannis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu