POSTUL - Medicament sufletesc și.. .trupesc!
Motto:
„Postul, Rugăciunea și Ascultarea sunt cărările care ne duc spre libertate”.
Feodor M. Dostoievski (1821-1991)
„POSTUL e vechi
și începe odată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine. Postul și
Rugăciunea sunt două mijloace prin care curățim firea de patimi. Toți oamenii
care s-au apropiat de Dumnezeu și-au smerit sufletul cu rugăciune și post. Și
IISUS a postit 40 de zile punând postul începătură a vestirii Împărăției lui
Dumnezeu, deși Lui nu-i trebuia, fiind ne-pătimaș. Postul curățește ochiul,
rugăciunea curățește mintea. POSTUL este apa care stinge văpaia iar RUGĂCIUNEA
este respirația sufletului. Ele sunt două aripi sufletești, puternice arme de
luptă duhovnicească împotriva păcatului”.
Arsenie Boca (1910-1989).
preot duhovnic ortodox,
pictor și scriitor bisericesc, stareț de mănăstire la Sâmbăta de Sus și
Prislop.
+ + +
„În POST
contează foarte mult să vă iertați unul pe altul. Poți să mori de foame, nu are
nici un rost postul tău, până nu te împaci cu celălalt. Unii nu-și vorbesc cu
anii. Dar postesc fiecare post. Vai de postul lor!”
Sofian Boghiu (1912-2002),
preot ortodox, duhovnic renumit, pictor bisericesc , membru
al „Rugului Aprins”.
+ + +
„MILOSTENIA și
POSTUL sunt aripile rugăciunii. Rugăciunea noastră niciodată nu zboară mai
repede la Dumnezeu ca atunci când e ajutată de post și milostenie”.
Ilie Cleopa (1912-1998),
Preot Arhimandrit și stareț
al Mănăstirii Sihăstria-Neamț, autodidact și autorul a multor cărți bisericești
în special cu conținut pastoral.
+ + +
„POSTUL luminează sufletul, supune trupul, risipește norii patimilor, face inima înfrântă și smerită, fiind un puternic mijlocitor către Dumnezeu. El este pavăza credinței, ancora nădejdii și semnul dragostei. Postul presupune o renaștere internă, spirituală, o regăsire a echilibrului nostru sufletesc. În poporul nostru dreptcredincios există o vorbă creștinească, care sună așa: „Când e vorba de mâncăruri, postește vremelnic, iar când e vorba de înfrânarea gândurilor, a gurii și a faptelor rele, postește mereu”.
Irineu Pop Bistrițeanul (1953 -),
Arhiepiscop de Alba Iulia,
Doctor în Teologie, om de cultură, patriot.
+ + +
„POSTUL este o
silire a firii și o tăiere împrejur a dulceții gustului. Este stingerea
aprinderii trupești, stârpirea cugetelor viclene, eliberarea de vise urâte,
curăția rugăciunii, luminătorul sufletului, paza minții, nimicirea asprimii
inimii, ușa umilinței, păzitorul ascultării, ușurătatea stomacului, sănătatea
trupului, izvorul lipsei de patimi, iertarea păcatelor, deschiderea ușilor
Raiului și fericirea cerească”.
Sf. Ioan Scărarul (579-649),
monah athonit, teolog renumit, scriitor bisericesc.
„POST
BINECUVÂNTAT ȘI CU... FOLOS!”
Preot. Ilie Bucur, Sărmaș, Mureș
Prof.
Olimpia Mureșan, Ulmeni, Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu