Consiliul Județean Maramureș a demarat o amplă acțiune de ecologizare ”Curățăm Maramureșul”, care se va desfășura în perioada 8-12 mai 2023.
70 de unități administrativ-teritoriale s-au
alăturat campaniei, iar cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș,
Instituției Prefectului Județului Maramureș și Asociației Județene a
Vânătorilor și Pescarilor Maramureș, s-au mobilizat peste 8.500 de elevi,
profesori, angajați ai primăriilor și alți voluntari care au dorit să se
alăture acestei campanii.
Primele acțiuni de ecologizare au avut loc astăzi la
Cascada Cailor, Barajul Firiza, Valea Roșie, în Sarasău, Ocna Șugatag, Arduzel,
Fărcașa, Borșa, Poienile de sub Munte și Groșii Țibleșului.
Acțiunile vor continua pe parcursul întregii
săptămâni, iar astfel cât mai multe zone din județul Maramureș vor fi curățate.
„Este foarte important să dăm un exemplu pozitiv și
fac un apel către toți cetățenii să fie mai responsabili atunci când petrec
timp în natură. Doar prin acțiunile fiecăruia dintre noi putem să păstrăm
Maramureșul cât mai curat și să ne bucurăm de mediul care ne înconjoară”, a
transmis Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Harta, precum și numărul participanților pe fiecare
zonă care va fi ecologizată pot fi consultate accesând link-ul: https://bit.ly/41evFQQ
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu