miercuri, 10 mai 2023

Marea dilemă a omenirii

 

Recenta încoronare a regelui Charles III al Angliei a fost organizată după un ceremonial care este model pentru ceea ce numim Lumea Veche sau Tradiția. Pentru unii tot acest ceremonial arăta ca o caricatură. Dovadă că au exista protestatari ai sistemului monarhic, însuși prințul Louis, de 5 ani, a protestat, țipând în catedrala Westminster Abbey.

Acum câteva sute de ani, astfel de protestatari au ajuns la închisoare, dar au fost eliberați și duși peste ocean să cucerească noi teritorii și să facă o lumea nouă. Și au făcut. Lumea Nouă se numește America (Statele Unite). Acolo am avut ocazia de nenumărate ori să văd cum se manifestă, în varii forme, acest conflict dintre Lumea Veche și Lumea nouă.

Și el poate fi înțeles dacă ne gândim la viitor. Există două puncte de vedere, diametral opuse. Europenii ilustrează perfect cugetarea lui Eminescu: „De vrei viitorul a-l cunoaște, întoarce-te în trecut”. Americanii, în schimb, urmează, aș putea spune, această cugetare: De vrei viitorul a-l cunoaște, rupe-te de trecut! America este o altă planeta. Și ce m-a uimit acolo, a fost faptul că americanii stau cu fața spre viitor, spre cosmos. Toate investițiile lor sunt orientate spre cucerirea cosmosului. O dovedește însăși masiva producție de filme SF, fără concurență în lume.

Omenirea se află la această răspântie, e marea ei dilemă, între Lumea Veche și Lumea Nouă.

Americanii își apără conceptul de Lume Nouă cu un sistem funcțional diferit de cel european și mondial, începând cu sistemul electoral. Totul e diferit la ei, dar au avut capacitatea să asimileze rapid toate cuceririle europene! De câteva decenii, observăm că și europenii și celelalte continente încearcă să asimileze cuceririle americane, cel puțin pe cele high tech.

Ceea ce au în comun cele două lumi sunt războaiele, înarmările. Americanii se înarmează să fie cei mai puternici din lume, ca să stăpânească planeta, să-și impună produsele de orice fel. Tocmai acest fapt a declanșat războiul din Ucraina, orgoliul Moscovei de a reface un sistem depășit, de a redeveni cea mai mare putere a lumii, de a recupera terenul pierdut. Această nostalgie îi va fi fatală, fiindcă omenirea se îndreaptă spre cuceririle realizate de Lumea Nouă. De peste tot ne vin informații că războiul declanșat de Moscova dă Rusia înapoi cu 200 de ani!

Spre ce se îndreaptă omenirea, spre trecut sau spre viitor?, aceasta e marea ei dilemă. Unii țin morțiș la tradiție, la specificul național, alții aruncă în aer aceste valori ale trecutului și se îndreaptă, uneori cu ochii închiși, spre cuceririle viitorului.

Cred că adevărata cale este un echilibru între aceste două lumi.

Dar de câtă înțelepciune este nevoie, se vede în haosul în care trăiește România, o guvernare haotică, în care stânga nu știe ce face dreapta și invers. De vrei viitorul a-l cunoaște, nu trebuie să te uiți la România, ci la felul cum englezii reușesc să armonizeze cuceririle trecutului cu cele ale viitorului. Să trăim cu fața spre viitor, dar să nu ne uităm valorile trecutului.

 

Grid Modorcea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu