miercuri, 3 mai 2023

Omagiu lui Ioan Bălin

 


                                                                                                      de Gheorghe Pârja

În urmă cu mai bine de doi ani, am dat curs lecturii unui memoriu adresat Primăriei municipiului Sighetul Marmației, Consiliului Local al istoricei așezări dintre râuri. Citez din începutul acelui document, făcut public atunci. “Subsemnații semnatari ai textelor cuprinse în lucrarea REMEMBER-IOAN BĂLIN (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2020), împreună cu alți cunoscuți direcți ai filosofului Ion (Jean) Bălin, avem rugămintea să luați în discuție oportunitatea ca una dintre străzile municipiului Sighetul Marmației să poarte numele distinsului profesor universitar, logician și diplomat.” Semnatarii propun un segment din strada Plevnei.

În lucrarea amintită, coordonată de universitarul Nicolae Iuga și editorul Gabriel Cojocaru, sunt date importante din biografia filosofului Ioan Bălin, care se convertesc în argumente solide pentru demersul făcut de Memoriu. Câteva le aduc și eu pentru cititori. Ion Bălin s-a născut la 1 ianuarie 1947, în satul Călinești, pe Valea Cosăului. Urmează Liceul Pedagogic din Sighetul Marmației, pe care îl absolvă în 1966. Un an i-am fost coleg la acest Liceu de prestigiu din Maramureșul Istoric. Între anii 1966-1972, este student la Facultatea de Filosofie a Universității din București, remarcat ca un vârf al generației sale. După absolvirea facultății, lucrează, scurtă vreme, în presă, după care va fi profesor de filosofie la “Liceul Dragoș Vodă” din Sighetul Marmației, timp de șase ani.

În 1978 pleacă, prin concurs, asistent universitar la Catedra de Logică a Institutului Politehnic din București, unde va rămâne până în anul 2001. Apoi pleacă la Universitatea “Titu Maiorescu”, unde va fi profesor universitar până la sfârșitul prematur al vieții sale. Doctoratul în Filosofie îl susține la Universitatea din București, cu o teză referitoare la semiotica discursului artistic. Este fondatorul și mentorul celebrului săptămânal “Academia Cațavencu”, majoritatea redactorilor de aici fiind foști studenți ai profesorului Ioan Bălin. Între anii 1997-2001, a fost ambasador al României în Regatul Marocului, unde a avut o prestație diplomatică excepțională, fiind decorat de către Regele Marocului cu Ordinul de Mare Comandor al Casei Regale.

La Baia Mare a fondat săptămânalul “Jurnalul de Vineri”. A fost îndrumător de doctorat în Filosofie la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Moare la 3 aprilie 2006, la București. Universitarul Nicolae Iuga, un discipol al filosofului, în prefața lucrării scrie, în cunoștință de cauză: „Filosoful Ion Bălin avea o inteligență strălucită și o erudiție vie, inegalabilă. Ironia sa era caustică, în maniera lui Voltaire (…). Era un spectacol al puterii spiritului asupra lumii obiectuale, al spiritului care este capabil să dizolve totul. Cunoștea miraculos limba română, de la profunzimile ei arhaice, până la performarea ei savantă și neologistică la extrem. Felul lui de a vorbi avea câte ceva din profunzimea lui Noica, din măreția lui Țuțea și din versatilitatea lui Călinescu.”

Cei 35 de autori din carte fac portretul unui spirit neliniștit în logica sa. De la academicianul Alexandru Surdu, la sociologul Ilie Bădescu, de la filosoful Andrei Marga, la scriitorul Ioan Groșan. Dar orice construcție are nevoie de un ziditor. În cazul nostru el este prof. univ. dr. Ștefan Marinca, de naștere din Budești, tot de pe Valea Cosăului. A coordonat grupul de inițiativă privată, care a asigurat bustul lui Ioan Bălin din fața Colegiului Național Pedagogic din Sighetul Marmației, autor sculptorul Ioan Marchiș. Prietenul Marinca a asigurat și apariția acestei cărți de referință despre un spirit ales și greu de repetat. Cei cărora li s-a adresat acel Memoriu au cumpănit pe măsura anvergurii intelectuale a lui Ioan Bălin (Jean). Că va trece, poate, multă vreme până când se va naște în Maramureș, în legături profunde cu spiritul Marmației, un asemenea om luminat. Prin atribuirea numelui lui Ioan Bălin unei străzi din Sighetul Marmației, sporește memoria culturală a urbei. Sigheteanul din mine depune mărturie scrisă.

***

Vremea a trecut și cei în drept au cumpănit. S-a împlinit și rugămintea din acel Memoriu. Astăzi, 3 mai, la Sighetul Marmației va fi omagiată personalitatea profesorului universitar, ambasadorului, ziaristului și, înainte de toate, a filosofului cu minte strălucită de logician, Ioan Bălin. La ora 12 va avea loc un moment comemorativ la bustul amplasat în fața Colegiului Național Pedagogic “Regele Ferdinand”, al cărui absolvent eminent a fost. Simpozionul omagial de evocare a personalității lui Ioan Bălin are loc în Sala festivă a Centrului Cultural Pastoral Iosif Mărturisitorul (ora 13). La manifestările de la Sighetul Marmației va fi prezent și ambasadorul Marocului în România, Excelența Sa Hassan Abouyoub.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu