Biroul de Reintegrare al Guvernului Republicii Moldova a anunţat joi că monitorizează situaţia din regiunea transnistreană, dar nu are indicii privind riscul unei escaladări în regiune, după ce administraţia separatistă de la Tiraspol a transmis că intenţionează să convoace aşa-zisul congres al deputaţilor de toate nivelurile, iar un opozant transnistrean a susţinut că Transnistria ar urma să solicite cu acest prilej alipirea regiunii separatiste la Federaţia Rusă.
„Biroul politici de reintegrare urmăreşte cu atenţie
situaţia din regiunea transnistreană, fiind în contact permanent cu Misiunea
OSCE şi cu alţi parteneri internaţionali. Din informaţiile de care dispunem, nu
există temei să credem că situaţia din regiune s-ar putea deteriora”, a
precizat această instituţie, într-un comunicat citat de Radio Chişinău.
Totodată, Biroul de Reintegrare al Guvernului s-a
arătat convins că „Tiraspolul e conştient de consecinţele pe care şi le asumă
în cazul unor paşi negândiţi”, se arată în acelaşi text.
Sursa:
NN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu